# Oraș vandalizat – 3 întrebări, alte 4 puncte de vedere: Ciprian Ciocan, Dorothee Hasnas, Alberto Groșescu, Raymond Bobar (II)

CIPRIAN CIOCAN (foto sus)
Și-a încercat norocul în antreprenoriat, design și marketing înainte să ajungă ongist. La Fundația Comunitară Sibiu alături de echipa sa, pune umărul la închegarea unui ecosistem de organizații, huburi, idei și oameni faini care se numesc societate civilă. Organizează cel mai liber maraton din România, unde sibienii fac concurs de generozitate, alergând și donând pentru cauzele care contează pentru ei.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Discutăm de distrugerea intenționată a unui bun (cel mai adesea public) care are o valoare culturală percepută. Cred că prima distincție pe care trebuie să o facem este între “intenționat” și “intențional”, estimez că multe din actele de vandalism de astăzi sunt mai degrabă gesturi aleatorii de defulare a unor emoții negative, sau poate chiar un rezultat al plictiselii - ceea ce nu le face însă irelevante. Atunci când distrugerea are și o valoare simbolică sau e vorba de o distrugere constructivă, intrăm mai degrabă în spațiul exprimării artistice. Ambele merită analizate zic eu în primul rând din perspectiva fenomenului social care le generează și sunt foarte dependent de cultura și locul (în sens larg în care se află comunitățile în care acestea au loc. Raportarea la autoritate și conceptele de spațiu / proprietate publică sunt probabil doi indicatori importanți. Distanța percepută a cetățeanului mediu între proprietatea personală (ce consideră că îi aparține) și ce e bun comun (al statului sau al primăriei, al tuturor și al nimănui) poate determina, îmi imaginez, cât de des vedem vandalizări în fiecare comunitate. Aș mai adăuga o nuanță, valabilă mai ales în orașele-muzeu, așa cum e și Sibiul, parțial proprietatea privată (de exemplu fațadele caselor din centrul istoric) dobândește valoare publică și aici putem discuta chiar și de auto-vandalizare: un cetățean care înlocuiește tâmplăria veche de lemn a unei case cu termopane ieftine, produce un act ce poate fi considerat vandalism de autoritata publică sau de comunitate.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Desigur e vorba aici de o linie foarte subțire și nu cred că sunt cel mai potrivit să o trag ca amator, deși, realist vorbind fiind vorba de arta în spațiul public, criteriile sunt puțin diferite decât atunci când vorbim despre a expune într-o galerie privată. Așa că, cetățeanul nostru mediu turmentat are ceva mai multă justificare în a deveni critic de artă ad-hoc deoarece arta e cea care a venit peste el. O intervenție artistică o fi atunci când un individ dorește să stârnească un soi de emoție sau ridicat de sprânceană alta decât uite ce-au distrus idioții ăștia. Ceea ce nu include și criterii estetice sau valoare de feel-good. O intervenție bună poate fi și o lovitură în stomac. Îmi doresc să văd mai mult intervenții provocatoare în spațiul public, dar și mai multă empatie din partea artiștilor, pentru că distrugera poate deveni artă cu condiția ca distrugerea să aibă un sens clar. Distrugerea Zidului Berlinului poate fi considerată o intervenție artistică (și a fost) dar despre un tag pe o casă proaspăt zugrăvită am mari îndoieli.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
S-ar putea să am o perspectivă distorsionată, locuiesc într-un oraș în care clădirile de patrimoniu au fost destul de bine protejate (sigur, concetățenii mei nu vor fi de-acord). Dar dacă ar fi să ofer niște soluții văd două tipuri:
• Deveniți Capitala Cultural Europeană, renovați tot centrul istoric și veți descuraja intervențiile de prost gust, setând un standard (broken windows theory);
• Analizați fenomenul social care îl generează: investiți în educație și eradicați sărăcia! Lăsând glumele la o parte, dacă cineva și-ar lua timpul să cerceteze ce generează vandalismul probabil va găsi cauze relativ banale peste tot: somaj ridicat la tineri, lipsa de activități de petrecerea timpului, lipsa banilor pentru restaurări costisitoare a imobilelor de patrimoniu, nivel scăzut al conștiinței co-proprietății asupra spațiului public. Gata, am rezolvat.
Ce putem face despre asta? În primul rând să vorbim cu oamenii care ajung să facă asta, să înțelegem mai bine ce-i mână-n luptă. E chemarea artistică? E furia față de societate? Iubita lor e o domnișoară îndoielnică? Intuiesc că investițiile în infrastructură sportivă (disponibilă și noaptea), sprijinirea unor spații de socializare decente pentru tineri, școli de arte și părinți care să-și asculte copiii adolescenți ar putea fi un început. Și programe de educație și sprijin financiar pentru proprietarii de clădiri de patrimoniu.    

DOROTHEE HASNAS
Arhitect și manager cultural, curator al expoziției URANUS ACUM despre trecutul și prezentul dealului interzis din centrul orașului. Curator Street Delivery din partea Ordinului Arhitecților din România.  Coordonator de program la The Ark între 2012-2017 și membru Swiss Humanitarian Aid Unit din 2009.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Vandalism pentru mine e orice demers care agresează orașul, indiferent ca e pornit din ignoranță sau rea-voință, pentru ca micșorează calitatea spațiului urban respectiv.
Că e vorba de construirea unor blocuri absolut inestetice și nefuncționale ca Asmita sau One Floreasca, sau blocul de multe etaje de pe Eminescu, care transformă o zona cu probleme de trafic intr-un adevarat cosmar din punct de vedere al infrastructurii, nesocotind norme urbane esențiale, sau că e vorba de distrugerea unor fațade, prin anvelopare sau renovare care înlătură detaliile (pe care nu le mai poți reproduce astăzi cu materiale și know-how modern) sau că primăria înlocuiește stâlpi de lumină, gardurile Dâmboviței și ale Cișmigiului cu niște urâțenii noi, aruncând pe cele vechi, numai ca sa facă cineva un ban din lucrare, sau că în trecere cineva mâzgălește un tag grăbit pe o fațadă frumoasă, dar neîngrijită, doar ca să marcheze - nu ca să facă locul mai bun - toate mi se par exemple de vandalizări ale spațiului public.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
O intervenție bună ține cont de context, îl respectă, îl ia în considerare și încearcă să îl îmbunătățească. Este și una în care autorul își vede limitele - ca să-l citez pe Banksy, All artists are willing to suffer for their work. But why are so few prepared to learn to draw? /Toți artiștii sunt dispuși să sufere pentru munca lor. Dar de ce sunt atât de puțini pregătiți să învețe să deseneze?
Calcanul de la Verona mi se pare un exemplu bun. În fiecare an este repictat, tema e aleasă cu grijă, artiștii își iau timp, se pregătesc, cu toate că știu că opera lor este temporară. Calcanul este apreciat și respectat atât de vecini, cât și de alți grafferi, pentru că se simte efortul onest.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
În primul rând, ar fi nevoie de educație, care te învață respectul fata de muncă - a ta cât și a altuia. Vechiul regim a distrus elitele, în toate domeniile, indiferent că erau intelectuali, meșteri sau țărani. Prăpastia care s-a deschis e acum mai mare ca în anii 80, pentru ca susținătorii libertății cu orice preț nu au avut pe nimeni sa îi învețe că drepturile vin cu obligații. Pentru a trăi în orașe, e cazul sa le respectăm regulile. Dacă fiecare face ce vrea nu avem libertate, ci legea celui mai puternic, prin orice mijloace. Adică îți intră lumina în apartament numai dacă ai destui bani, altfel cineva plaseaza un bloc direct în fața geamului tău. Ai asfalt in fața casei numai dacă ai cu ce-l plăti. Condiții ca în Port-au-Prince in Haiti, statul falit, inversul orașelor civilizate după care ne tot sucim privirea, cum ar fi Zürich: acolo conviețuiesc excelent hectare de grafitti - cu clădiri istorice. E loc pentru toți, atâta timp cât există respect. Pe termen scurt, evident, ar fi de respectat legile. Mai multă răspundere din partea tuturor, cetățenilor, administrației. E orașul nostru, nu al nimănui.

ALBERTO GROȘESCU
Alberto Groșescu – fotograf pasionat de memoria vizuală a orașului și vicepreședinte ARCEN. Coordonează proiecte culturale și comunitare care pun în valoare patrimoniul și memoria orașului: Catalog București, După ’90, Cu bastonul prin București, Via București.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Din punctul meu de vedere, vandalismul este un subiect complex, iar la nivelul Bucureștiului, graffiti-urile de pe imobilele istorice intră în categoria intervențiilor neconforme, la fel ca izolările termice, branșamentele de pe fațade, tâmplăriile PVC, culorile stridente, mansardările, aparatele de aer condiționat de pe fațadă, etc. Cred că “vandalismele” sunt generate și de modul în care majoritatea locuitorilor, dar și autoritățile nu au un nivel de înțelegere minim pentru ceea ce ar trebui să însemne peisajul urban. Așadar, pot spune că vandalismul este o relaționare neprietenoasă și rău intențioantă cu clădirile istorice și cu spațiul public.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Consider că intervenția artistică aduce un plus valoare prin modul în care relaționează cu spațiul public și prin felul în care comunitatea se identifică în timp cu ea. În mod evident, cel mai relevant exemplu de intervenție artistică contemporană din București este strada Arthur Verona și plusul pe care îl aduce de 15 ani festivalul urban Street Delivery. Dincolo de acest exemplu, există numeroase spații care se pot dezvolta în acest fel și care pot fi parte din proiecte ample de regenerare urbană, prin interconectarea diverselor comunități artistice contemporane.

3.Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Pe de-o parte, este nevoie de educație. Este important să înțelegem cu toții că patrimoniul este o resursă neregenerabilă, iar protecția și conservarea lui trebuie să fie un obiectiv pe care să îl punem deasupra intereselor financiare. Educația se face în timp și este important ca entitățile care au aceste preocupări să-și ducă proiectele mai departe, iar mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni. Dincolo de acest aspect, care presupune un termen lung, este important să existe comunicare și dezbatere în spațiul public pe aceste teme, între comunitățile interesate: comunitățile artistice, proprietarii și locuitorii, comunitățile care militează pentru protejarea patrimoniului și autoritățile locale.

Putem privi și modul în care se raportează alte orașe la această problemă, un exemplu din Statele Unite.

RAYMOND BOBAR
Este un designer tipografic cu experiență în art direction și branding cuprinzând zona editorială, cea de film, și de artă. Trăiește și lucrează la Londra.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Consider vandalism formele foarte extreme de distrugere, în nici un caz niște stenciluri pe clădirea de la arhitectură. Dacă cineva închiriază un tun cu vopsea și trage cu el în casa memorială Xulescu, probabil că acela e un gen de vandalism demn de luat în serios.
Vandalismul minor însă ne amintește permanent că unii dintre cetățeni sunt nedreptățiți social și folosesc sprayul ca pe o formă de protest. Nu e nevoie să comparăm vandalismul autohton cu mișcările din Bronx de acum 50 de ani, care au definit graffiti-ul ca formă de protest. Însă și la București, tag-uirea excesivă este o formă de protest a unei pături care nu are acces la spații și la dezvoltare. Probabil că în ultimul deceniu, pe măsură ce grupurile profesionale s-au sedimentat, iar accesul la orice fel de resurse financiare s-a birocratizat, am avut cea mai scăzută mobilitate socială din istoria recentă. Să dăm un exemplu: o persoană de vârsta liceului, care a crescut în cartierul Micro din Deva, un loc cu o istorie de sărăcie și violență extreme, o persoană tânără traumatizată deci, nu va merge la Palatul Culturii din același oraș să cânte la pian Beethoven, în concert. Va merge să vandalizeze pereții, pentru că asta e singura formă de exprimare la care are acces, și e o metodă de protest împotriva melomanilor cufundați în admirația de sine.
Să nu fim naivi, cu vandalism sau fără, majoritatea populației României este adâncită în sărăcie, și este condusă de lideri cu atitudine de vătaf, care nu poate să genereze altceva, doar rezistență, nu prin cultură (care a devenit parte a problemei), ci printr-o contra cultură agresivă, la fel de agresivă ca atitudinea noastră, a celor parveniți, cu privire la problemele majorității.
Mai avem și oameni fără un obiectiv precis, fără ceva mai bun de făcut, care au acces la sprayuri și vor să obțină o anumită formă de celebritate, dar acesta este un grup irelevant.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Există aici un aspect care m-a scos din sărite întotdeauna, și anume complicitatea industriilor creative în “vandalismul de artă”. Vine brandul x și propune agenției y să facă niște desene mari pe pereții orașului, sub pretextul regenerării urbane, șabadabada. Apoi probabil apare meta vandalismul în care lucrarea menționată mai sus este vandalizată de grafferii reali, și tot așa. Problema aici este felul cum clasa creativă facilitează interesele plutocrației, clamând responsabilitate socială, incluziune și alte asemenea lozinci, în timp ce ne dăm cu biciclete tot mai pliate și mai scumpe, mâncăm diete tot mai disociate și ne cumpărăm case tot mai aproape de Viscri.
Sunt și exemple de intervenție ingenioasă, ca cele din imaginile alăturate fotografiate pe strada mea din estul Londrei, care sunt tot forme de protest, dar discrete și ironice.




3. Ce crezi că se poate face pentru a proteja clădirile (istorice)?
În scurt timp, numărul mic de clădiri istorice din fiecare oraș vor fi protejate de sisteme de supraveghere racordate la rețelele polițiilor de tot felul. Să nu ne amăgim, faptul că cineva spray-ază fără probleme fațada vilelor și palatelor boierești înseamnă că încă nu avem un stat distopic, militarizat, așa cum avem peste tot în vest. Ne îndreptăm însă spre această nouă realitate, dacă e să ne luăm după distribuția bugetului public din ultimii ani. Se va crea însă și o mentalitate de turmă punitivă, vecini și colegi, unii împotriva celorlalți. Ordinea și disciplina vine cu acest preț, cetățeanul devine turnător 24/7.
 

Proiect susținut de Atelierul de Grafică – București.
PR & redactor materiale Petra Torsan
Coordonator/ stre-curator Ciprian N. Isac – GraphicFront.ro

Mulțumiri Dragoș Dogaru – Inițiator și coordonator București: Modernism Art Deco

Aici puteți urmări toate articolele pe aceasă temă: #OrașVandalizat
Comentarii Face Book aici.