# Oraș vandalizat – 3 întrebări, alte 4 puncte de vedere: Mina Sava, Constantin Goagea, Toma Hurduc, Valentina Ivorciuc (IV)

MINA SAVA (foto sus)
Arhitect, absolventă a Universității de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti în 1996. Din 2002 activează ca arhitect partener la A Stil SRL, fiind laureată cu numeroase premii la concursuri de arhitectură. Membru fondator al Ordinului Arhitecţilor din România în 2003. Este membru fondator şi preşedintele Asociaţiei De-a Arhitectura din 2013, prima organizaţie din România care dezvoltă şi promovează programe de educaţie non-formală de arhitectură şi mediu construit pentru copii și tineri. Delegat al Ordinului Arhitecților din România la Programul de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților – Arhitectura și Copiii.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Orice intervenție grafică pe o clădire, realizată de către o persoană fără talent artistic.
Imaginile sunt din galeria vie a “bătăliei” dintre streetart și vandalism, de pe străzile Pictor Arthur Verona și Pitar Moș din București, poate cel mai bun loc de studiu al acestei probleme. Aici dialoghează lucrări realizate de artiști, adică oameni cu talent grafic și ceva în cap, cu tagurile (semnăturile) grafferilor lipsiți de orice talent, ce spun: “am trecut pe aici, semnează și tu dacă ai curaj”, în logica câinilor care marchează o zonă. Nu scapă nici un centimetru de perete, fie el de clădire monument sau un banal gard. Dar străzile sunt foarte vii și foarte “instagrammable”. O atracție turistică pe care au creat-o intervențiile artistice de la Street Delivery, dar care au trezit și monstrul adormit: “… deci aici e voie să desenezi pe toți pereții”. Gestul grafferilor e de fapt o sancționare instinctivă a orașului nepermeabil, neprietenos cu oamenii, orașul cu majoritatea străzilor marginite de ziduri oarbe și lungi, de clădiri abandonate sau închise, fără ferestre/ vitrine/ portice, care ar favoriza interacțiunea umană, iar în țara unde gardul este rege, e de înțeles proliferarea acestei manifestări. Dar nu pot să nu mă bucur când “vandalism urban” sancționează și mutilarea spațiului urban de tot felul de elemente aparținând infrastructurii de instalații (ce ar trebui să fie ascunse), de gardurile uriașe ale unor proprietăți, de vitrinele abandonate, de panourile publicitare, adică de tot ceea ce face orașul mai puțin al oamenilor. Dacă am alcătui harta zonelor marcate de grafferi am avea un diagnostic clar al zonelor unde este necesară o intervenție urbană în București.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Orice intervenție realizată de o persoană cu talent artistic. Dar aici apare și următoarea întrebare: când un semn pe un perete, fie el un act artistic sau de vandalism, devine istoric și nu mai poate fi șters? Vezi semnăturile turiștilor din secolul XIX de pe pereții mănăstirilor din Bucovina, stencils-ul electoral din anii 40, descoperit la restaurare pe peretele casei Ion Mincu sau graffiti-urile de la revoluția din ‘89 de pe pereții Universității, șterse însă la restaurare.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
O campanie care să promoveze faptul că nu e cool să mâzgălești pe pereții acestor clădiri, dar și animarea acestor locuri constant, graffiti apare numai în zonele puțin circulate/ utilizate. Posibil și un award pentru cele mai bune dar și cele mai proaste exemple de streetart/ graffiti. Pentru clădirile noi e simplu, din proiectare, zona dinspre stradă trebuie să fie permeabilă, deschisă publicului, activă.

CONSTANTIN GOAGEA
Curator și designer de expoziții, trăiește la București și la Barcelona, jumi-juma, și de câte ori e în avion între cele două orașe, se gândește, compară și măsoară diferențele culturale și urbane dintre cele două. Și zboară ceva. Uneori încearcă să și conecteze cele două lumi pe care le locuiește, prin expoziții, conferințe sau diverse articole în revista Zeppelin pe care a întemeiat-o acum mai bine de 10 ani alături de Ștefan Ghenciulescu și Cosmina Goagea.

Ce consideri ca fiind vandalism?
Phhh...eu tot mă gândesc la asta. Bine că e scurt formatul și nu facem aici o dizertație de doctorat. Dar totuși. avem vreo trei tipuri majore în București:
1. vandalism involuntar la răscruci de drumuri zis și instituțional
2. vandalism de comunicare cu subspeciile DIY și cel tehnologic
3. vandalism de prosperitate/ antreprenorial.

De la mic la mare.
a. Vandalismul urban instituțional aka ăla făcut de primării&regii din hărnicie, cu tovarășu director în frunte. Ăsta e cel mai grav și probabil, structural, foarte adânc, nu avem cum să-l dregem vreodată. Dar măcar să-l arătăm cu degetul. Aici intră la socoteală toate instalațiile de apă, gaz, electrice, internet dar și semnalizarea circulației, mobilierul urban, containerele de gunoi. În orice intersecție de stradă sunt scoase toate - da' toate la vedere, în exces - cofrete electrice și cutii tehnice de tot felul, guri de vizitare,  stâlpi de semnalizare, toate puse așa în drum. (…)

b. Vandalismul de comunicare în spațiul public. Există unul DIY- ăla a lui NU de ex (“nu parca” în care e nevoie de un urlet grafic pe stradă, se scrie cu vopsea pe poartă, pe perete, sau se pune un bidon și o navetă spartă ca să-ți protejezi liniștea unei parcări). Tot DIY e și vandalismul ăla cu lipiciul, imprimanta & scotchul, care este atât de extinsă că nici măcar nu se mai percepe, nu se mai distinge.  Aici intră bine înțeles toate mesajele scoase la imprimantă și lipite peste tot în oraș direct pe stâlpi, pe clădiri, pe semnele de circulație, pe vitrine, pe uși, pe pereți la exterior sau interior. E un contiuum. Toată lumea are ceva de zis sub formă lipită: închiriez garsonieră, vând păr, moluz și balastru, intrarea pe nu știu unde, sau achitarea parcării, nu sta pe gard, mergi pe dreapta, ține-te de balustradă, s-a pierdut un câine, și un infinit de afișe cu concerte puse în straturi mai groase ca Getica lui Pârvan ca să facem o comparație ușor de înțeles. (…)

c. Vandalismul prosperității/upgrade-urilor/antreprenorial. Aici aș băga aerele condiționate. Nu doar clădiri noi sau vechi făcute praf, cu găuri și cu tuburi de-alea albe, care ies peste tot, cu aparate exterioare pline de praf, dar de-acuma sunt străzi întregi. Nici măcar nu e careva să zică bre puneți-le toți pe dreapta la distanță egală, măcar să vedeți că va fi mai bine cu un pic de ordine între ele. Fiecare unde a avut loc. Mai sunt alea de la magazine care ies în stradă. Unu că dai în ele, ori cu capu ori cu picioarele, doi că te suflă cald în față cu aerul respirat de cei dinauntru, trei dacă scapi de astea totuși, niște picături de zoaie prinzi de la unele de la etaj. Bleah. (…)

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
(…) Parcă văd în Bucureștii din anii 90 și 2000 pe la început. când singurele forme de street art erau Malone Muistu', mă-ta sau Alzdam scrise cu sprayul peste tot, și-n toiul acestor inepții apăruseră primele stenciluri adevărat artistice ale lui Alexe, alea cu ștekeru și Emotion loading (o țigară care ardea), da și Eminemu lui Nancă (era portretul lui Eminescu) pe care le-am iubit. Erau date în centrul vechi mult înainte de-a ști cineva al cui centru e ăla și ce înseamnă un stencil. Intervenție artistică urbană nu e doar cea spontană a unui spray, dar poate fi și ceva elaborat și bine executat precum un videomapping bun, un proiect de AR, un poster, un colaj,  un sticker, un mural, ca să nu mai zic de performence și instalații diverse.
Și ingredientele care îl pot defini pe gestul acela ca intervenție artistică pot fi și ele foarte diverse de la relevanță socială, politică, culturală, cantitate de inteligență sau umor, pân la chestii mai de bucătărie cum ar fi calitatea ilustrației, tipul de font, locul în care e făcut, scara și dacă are sau nu intenții rele cu spațiul public, ca să enumăr câteva la întâmplare. Nu orice 4 litere scrise pe perete sunt egale cu operele lui Banksy. De cele mai multe ori nu e nimic altceva decât un urlet vandalic. La Barcelona că tot întrebai, există așa un fel de etică a street-artiștilor, se dă cu spray-ul doar pe obloanele metalice ale magazinelor din parter și mult, mult mai rar pe apareiajul de piatră sau tencuiala clădirilor, adică nu arată totul așa de urât și indistinct murdar ca la Micul Paris. În rest calitatea artei în spațiul public și calitatea propriuzisă a spațiului public din Barcelona ar trebui să fie predată la școală ca model.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
a. Puterea exemplului e importantă, deci best practice sharing și advocacy sunt începutul. Orice inițiativă care reușește să scoată plus-valoare din salvarea și refuncționalizarea clădirilor istorice mi se pare că trebuie promovată, evidențiată, mângîiată pe cap. Dar de la “uite alții cum fac”, sau de la exemple răzlețe m-ar bucura ceva așa să vină unii și să zici wow. Uite un gând bun și o sugestie: corporațiile mari și băncile cred că ar putea să-și facă un scop declarat din salvarea unor clădiri emblematice mari ale orașelor noastre dacă vor să le iubim. Și ei sunt locuitori ai acestui oraș, și ei vor să trăiască într-un loc frumos și cu identitate. Să le cumpere și să și le facă sedii sau să le dea un sens. S-o mai lase pe aia cu e mai scump să construiești de nou că miza e cu totul alta. Dacă vor să ne arate că-și iubesc comunitățile și că se integrează bine în cultura locului să dea banii pe ceva ce e important nu doar ptr fundu lor dar să fie ceva să ne bucurăm toți. Tot bani mulți-mulți îți trebuie și dacă faci o construcție nouă și dacă salvezi una istorică. Dar dacă ne uităm la o politică de-asta pe termen lung în care jucătorii ăștia mari cu bani mulți râvnesc la încrederea populației, la respect și la prestigiu de ce s-ar feri de clădiri istorice? Din nou o paralelă cu Barcelona, unde salvarea clădirilor istorice și redarea lor către oraș prin funcțiuni muzeale sau culturale înseamnă mândrie și excelență - exemplul cel mai la îndemână e evident cu banca LaCaixa cu Caixa Forum, Cosmo Caixa și Palau Macaia.
b. Autorități, legi, organizații profesionale, ONG-uri. După alegerile astea noi să zic că bate un pic de vânt cu optimism pentru problema clădirilor istorice. Mă bucur că-l avem pe Nicușor Dan primar general și  începutul unei administrații cu  echipe de oameni care știu ce înseamnă urbanitate cu adevărat și importanța patrimoniului arhitectural istoric. Și ca să fiu mai precis, acești oameni pe care-i avem acum la Primărie înțeleg urbanitatea și la nivel teoretic discursiv, au un vocabular și văd că au repere de dezvoltare modernă a orașului, sunt conectați la valori și discursuri academice din lumea normală nu de la prostia gospodarului activist de partid. Știți ce zic.

Articolul integral poate fi citit aici

TOMA HURDUC
Are 19 ani, e student la film și locuiește în București. E preocupat de film, arhitectură și design, antropologie și istorie. În ultimii 5 ani, a făcut parte din cercuri interioare fenomenului graffiti, iar de 2-3 ani documentează fotografic lifestyle-ul unor adolescenți preocupați de asta, de la pre-planning până la motive și simboluri recurente în viața și arta lor. La rândul său, prin graffiti - cu care a avut o experiență tangențială -, a descoperit că poate desena, că poate compune ceva propriu, că nu e paralel cu orice ar însemna artisticul.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
După părerea mea, orice alterare a unui bun care nu îți aparține, fie ea permanentă sau nu, se consideră vandalism. Mă refer atât la stickere și tag-uri cu ''Andrei + Maria = Love'' scrise în creion, cât și la tag-uri sau desene în spray.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Varianta asta cred că e destul de rară. Mă refer la situația când un tag sau un desen complementează un element al clădirii. Am văzut tag-uri pe arcada unei clădiri, care creau o compoziție foarte interesantă. E un fel de creație colectivă în cazul ăsta. Nu știu dacă un monument istoric are nevoie de asta, dar sunt multe fațade care devin mult mai interesante și expresive când primesc un astfel de imbold vizual.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Răspunsul clasic e Să faca primăria, domne, panouri unde derbedeii ăștia să-și verse frustrările!!. Soluția asta a fost aplicată, și nu are efect, pentru că toata lumea vrea să deseneze unde vrea, nu unde se dă voie. Asta e o componentă super importantă a fenomenului, poate chiar cea mai, e indispensabilă. Cine aruncă, în stânga și în dreapta, cu vină pe autorități că nu fac astfel de spații, nu înțelege cum funcționează graffiti-ul. Pe de altă parte, autoritățile ar trebui sa aibă grijă de clădiri, fie ele istorice sau nu. Mi se par jenante cazurile în care, spre exemplu, un purtător de cuvânt al primăriei blamează grafferii că strică orașul. Clădirile, de toate felurile, lăsate în paragină, devin o invitație pentru mulți, pe principiul Dacă voi nu aveți grijă de ele, noi de ce să avem? E ca și cum ai abandona un bebeluș la naștere iar peste câțiva ani ai plânge de mama focului că de ce ai ajuns, mamă, șomer și dependent de jocuri pe calculator? E exagerată analogia, dar tocmai ca să întăresc sentimentul de penibil pe care îl lasa statul când se plânge de starea unei clădiri de care nu s-a îngrijit ani buni. O soluție ar fi educarea în școli. Nu se discută (poate doar în liceele de specialitate), în 12 ani de școală, despre arhitectură. Eu cred că dacă oamenii ar conștientiza cât de importante sunt unele clădiri sau monumente, din punct de vedere cultural, social sau istoric, lucrurile ar sta altfel. Totuși, graffiti-ul va fi un instrument de cercetare antropologică deosebit de important peste câteva generații și nu mi se pare ca ar trebui eradicat.

VALENTINA IVORCIUC
Absolventă a Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” și actuală studentă la Universitatea de Arta Teatrală și Cinematografie, secția Scenografie.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
De multe ori m-am întrebat și eu ce consider fiind ”vandalism”. Mai ales când mă uitam pe pereții de la metroul de pe magistrala 4, plini de diferite nume, porecle, date de naștere sau de confirmare a unui început  frumos de relație, comparându-i cu exteriorul metroului, tot plini de desene, dar măcar acelea mi se păreau mai bune, mai lucrate, mai “estetice”. N-o să mint, încă stau cu minutele la panourile de la metrou Romană, ca să citesc toate discuțiile de pe acolo. Și mă amuză. E un fel de networking la care nu ne-am aștepta, având în vedere că ne-am obișnuit să vorbim pe telefon aproape tot timpul.
Contemplând la lucrurile astea, vandalismul pentru mine este un desen sau o semnătură care încurcă undeva, ceva. Cum sunt tag-urile date pe hărți sau indicatoare. În rest, nu mi se par deranjante restul inscripțiilor. Cu excepția celor vulgare, dar pot să le tolerez.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Nu m-aș arunca direct în termenul de ”artistic” (încă încerc să-mi dau  seama ce înseamnă pentru mine acest cuvânt). Pentru mine, o intervenție e reușită când este executată bine, are legătură cu locul în care este sau transformă cu totul peisajul. Pe lângă Gara de Nord (pe Calea Griviței și pe Strada Berzei) sunt niște clădiri foarte frumoase. Din păcate stau să cadă, dar oricine a intervenit pe ele, le-a redat puțină viață. Asta aș putea numit ”intervenție artistică”. Și metrourile de pe linia 4 de metrou, alături de noul-vechi proiect al primăriei de a picta câteva tramvaie din București.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Dacă s-ar investi minimul de interes față de patrimoniul orașului, s-ar putea face mult. Doar că nimănui nu-i pasă de niște clădiri vechi, sau celor care le pasă momentan nu pot să facă nimic. Interes, asta s-ar putea face, că restul vine de la sine. Probabil niște proteste, să aducem în discuție problema unor mari bucăți din istoria orașului care pică la propriu.
 

Proiect susținut de Atelierul de Grafică – București.
PR & redactor materiale Petra Torsan
Coordonator/ stre-curator Ciprian N. Isac – GraphicFront.ro
 

Mulțumiri Dragoș Dogaru – Inițiator și coordonator București: Modernism Art Deco

Aici puteți urmări toate articolele publicate până acum pe aceasă temă: #OrașVandalizat
Comentarii Face Book aici.