# Oraș vandalizat – 3 întrebări, alte 4 puncte de vedere: Oliva Safer, Alexandru Gheorghe, Ștefan Ghenciulescu, Rudolf Graef (III)

OLIVIA SAFER (foto sus)

Arhitect. De zece ani mă desfășor între două orașe pe care le iubesc în egală măsură, Dublin și București. Restaurez case vechi, construiesc case noi.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Sunt multe tipuri de vandalism care ar putea fi puse în discuție, dar ca arhitect, mă voi limita la formele de agresiune asupra clădirilor istorice. În principiu, vandalismul este o formă de distrugere, de nihilism, de manifestare care alterează iremediabil caracterul, esența și fața unei clădiri, indiferent de motivația care se află în spatele acestei intervenții. Și aici vorbim de multe fenomene, de la gesturi arhitecturale degradante și demolări, la renovări agresive și neglijență. Dar vorbim și de graffiti-uri și unele forme de street art, care, din punctul meu de vedere, sunt fără dubiu forme de vandalism. De ce? Pentru că ,deși, poate din necunoaștere s-ar putea argumenta că graffiti-urile sunt manifestări benigne și efemere, totuși, din punct de vedere pur tehnic, fizic, gestul de a aplica vopsea pe fațada sau elementele unei clădiri produce efecte grave, uneori irememdiabile. În plus, în contextul românesc în care legislația și birocrația îngreunează foarte mult procesul de autorizare al unor lucrări de restaurare și așa costisitoare, street art-ul aterizează astfel ca bomboana de pe coliva unor case care își dau ultima suflare.
 

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Este foarte greu de definit intervenția artistică în spațiul public urban, pentru că arta contemporană a devenit ea însăși greu de definit. Vorbim aici de manifestările care își doresc să producă un impact asupra privitorului. Discuția este extrem de lungă și complicată, și ar avea ca scop ascuns cumva declasarea fenomenului de street art. Ce aș pune însă în discuție este validitatea acestei suprapuneri de expresii artistice, efemerul și statornicul, și care ar fi argumentul care ar permite unei forme artistice să existe în detrimentul alteia. Sigur, vom spune că există exemple în arta contemporană de manifestare prin distrugere și autodistrugere. Dar când Ai Weiwei sparge urna de dinastie Han, el face defapt o critică foarte dură doctrinei comunist maoiste conform căreia singura cale către o nouă lume este prin cenușa celei vechi. Fenomenul graffiti-ului a prins avânt în ultimii ani, din nefericire și datorită neglijenței autorităților. Și deși a dat naștere la multe experimente reușite, a avut totuși un efect extrem de nociv asupra fondului construit, reușind în exuberanța sa să mutileze multe clădiri de patrimoniu. Recunosc efortul acestei manifestări de a revendica spațiul public și de a-l reda privitorului, dar în acest moment pare că orașul (București) a devenit victima propriei sale revoluții și brusc, toată lumea vrea să spargă urne antice. Dacă graffiti-ul poate fi considerat artă, probabil că voi răspunde cu nu știu, pentru că în ciuda naturii sale subversive, supraaglomerarea și manifestarea sa tardivă, graffiti-ul și arta murală stradală din spațiul românesc au devenit pentru mine agresive, previzibile și facile.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Clădirile istorice beneficiază teoretic deja de o formă de protecție legală, deși este vorba doar de o normare a modului în care se poate face o renovare sau intervenție structurală. Din păcate, deși autoritățile locale ar avea un cuvânt de spus în privința vandalismului, totul pare să stagneze într-o indolență la fel de criminală. Dacă tot societatea civilă este cea care să răspundă acestei probleme, atunci aș îndemna la o formulă de dialog și colaborare. Apetitul și forța cu care autorii de street art se desfășoară în spațiul public ar putea fi direcționate în sensul protejării a ceea ce este deja fragil și valoros. Și aș milita pentru multă, foarte multă educare și cooperare, să învățăm să ne iubim orașul și să ne respectăm reciproc. E aici un mic amănunt care pare că ne scapă, și anume că spațiul public nu este al nimănui, ci al tuturor.

ALEXANDRU GHEORGHE

De profesie peisagist, lucrez cu peisajul urban și caut, pe cât posibil, să creez cu ajutorul plantelor și al materialelor pe care le folosesc în spații publice și private, să creez un mediu ambiental plăcut, ce inspiră și aduce împreună oamenii.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Vandalismul presupune disturbarea fizică sau vizuală. Peisajul urban este un bun comun, o valoare ce poate crește calitatea vieții tuturor sau poate scădea calitatea vieții tuturor. Vandalismul urban se întamplă când noi toți avem de pierdut, când nu există nici în procente reduse un aport pozitiv. Când o clădire istorică proaspat renovată ce face un colț de strada mai luminos, mai plăcut și ne face să ne simțim în siguranță și să ne amintim de identitatea noastra, când acea clădire este efectiv mutilată de semne, tag-uri, graffiti fără sens, afișe de teatru, anunțuri, cabluri și reclame luminoase.... atunci pierdem toți și ne amintim că trăim printre oameni ce nu dau doi bani pe viața celor din jur. Acea clădire devine mărturia distanței dintre noi și devine un agresor permanent în peisajul urban, un zgomot, un bruiaj ce în final ajungem să-l blocăm, să uitam că există și considerăm ghetoul o normalitate.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Arta urbană ridică potențialul și valoarea unui spațiu. Arta urbană vine cu plus în peisajul urban. Arta urbana inspiră, educă, învață, trage semnale de alarmă.... Arta urbana este vie și în permananetă legătură și respect pentru oamenii ce o văd. Fie că o înțelegem sau nu, arta urbană este expresia unui grup de oameni în fața altui grup de oameni. Arta urbana este frumoasă și urâtă, dar niciodată distructivă. Respectul este ceea ce face diferența între artă și vandalism, nu conținutul desenului.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Pentru a proteja peisajul urban de procesul de ghetoizare a orașului avem nevoie să încurajăm cultura artei urbane, să o cultivăm și să ridicăm pe cei ce sunt cu adevarat artiști. Când vom avea un oraș plin de artă urbană, vor înțelege și cei mai agresivi tagg-eri faptul că nu apreciază nimeni ceea ce fac, și ei înșiși au de pierdut pentru că își duc viața într-un ghetou agresiv vizual. Un tag atrage după sine mizerie, gunoi, afișe, ferestre sparte și în final un loc unde pot avea loc agresiuni reale. În aceste cazuri, autoritățile ar trebui să intervină în permanență și să curețe aceste spații.

ȘTEFAN GHENCIULESCU

Redactor-șef, revista Zeppelin

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Vandalismul cel mai grav este cel instituțional  - distrugerile cu bună intenții ale autorității publice și altor organizații – urmat de cel legal/semilegal ce ni se datorează nouă tuturor. Categoriile sunt aceleași, doar gradul de aplicare și fondul diferă: termopanele sălbatice la un bloc vechi și frumos sunt rele; la o biserică istorică (cum sunt Schitul Maicilor sau Biserica Sfântul Nicolaie de lângă Arhitectură) e vorba de o crimă. Dar aici intră multe: reparațiile distructive, „făcutul frumos” care iarăși produce schimbări ireparabile, și, foarte important – publicitatea stradală, mai ales cea de pe fațade, care ascunde și lasă să se macine orașul. A, mai sunt și polistirenizarea  și odioasele sculpturi neo-ceaușiste sau pseudo-vechi. Sincer, pe lângă toate acestea, graffiti-urile sunt irelevante.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
O întrebare pentru un text mai lung și un autor mai competent. Propun aici două alte criterii de valorizare a artei urbane (libere & neautorizate):  a. Să fie reversibilă. 2. Să facă bine și să nu facă rău. Cred că o operă de artă urbană bună lucrează cu locul în care se așează, nu doar îl folosește ca fond. Asta înseamnă să pornești de la ce ai, să integrezi în opera ta chiar și o clădire urâtă sau un detaliu urât; să ridici valoarea unui loc și dar și să nu strici ceva care deja e frumos și bun. Iubesc stencil-urile (big like pentru Mindbomb, Alexe Popescu, Suzana Dan și mulți alții), street-art-ul de pe Verona, urăsc mâzgălelile de pe Casa Mincu (sediul OAR) sau de pe soclurile blocurilor moderniste.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
E vorba de multe niveluri și de strategii mai complexe, nu e loc aici. Aș propune însă câteva măsuri care se pot lua imediat sau, în orice caz rapid, dacă există voință politică:
a. Interzicerea bannerelor de peste fațadele clădirilor care nu sunt în șantier; scoaterea pe loc a celor deja ilegale, de peste monumente istorice. Vedem cum e orașul pe bine și că trebuie să facem ceva cu el. S-a făcut la Rio de Janeiro, recent și în Polonia, cu rezultate spectaculoase;
b. Integrarea măsurilor de intervenție publică: parcurile, scuarurile nu pot fi designate și transformate cum vrea ADP - trebuie acest lucru făcut ca parte a unui design urban și de spațiu public; la fel și țevile și contoarele de gaz, de internet etc. Iată, băieții cu gazul sunt mai puternici decât orice protecție de zonă sau clădire istorică, iar siguranța e un pretext, din moment ce în alte țări lucrurile nu arată așa;
c. Controlul arhitectural real al termoizolării; înlocuirea programelor actuale cu unele de reabilitare complexă (inclusiv structură, instalații etc.) și autorizarea în consecință; stoparea monopolului câtorva firme pentru proiectarea și execuția acestor operații.
d. Biciul și zăhărelul: severitate față de ilegalități, stimularea operațiilor bune prin scutiri de taxe etc.
Cred că am trecut mult de problema cu vandalismul propriu-zis; mă opresc aici.  

RUDOLF GRAEF

A absolvit Universitatea Tehnica Graz (AU) și a co-fondat biroul Vitamin Architects in Timișoara. Este de profesie arhitect și consultant în domeniile urbanism și management al spațiului public. A fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România. Rudolf Gräf a coordonat consultanța tehnică în cadrul proiectului româno-german GTZ pentru reabilitarea și revitalizarea cartierelor istorice din Timișoara. A fost implicat în elaborarea Masterplan Bega și a conceptului integrat de acțiuni pentru zona istorică Timișoara în baza cărora au fost, ulterior, realizate proiectele de pietonizare a zonei Cetate și pistele velo de pe malurile canalului Bega. Timp de patru ani, între 2016 și 2019, a lucrat ca expert pentru dezvoltare urbană integrată al Societății Germane pentru cooperare internațională (GIZ) în cadrul primăriei Cernăuți, unde a contribuit la procesul de descentralizare și reformă administrativă, început în Ucraina, în 2014.

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Vandalism este când domeniul public devine un loc fără reguli și neprietenos, din care fiecare își poate extrage interesul pecuniar fără să considere interesul public. Când o primărie consuma bani publici pentru a amplasa infrastructură tehnică fără să considere întregul spațiului stradal și urban. Când automobilul ocupă peste 50 la sută din suprafața liberă și nu plătește nimic pentru asta. Când ocupăm orașele noastre cu obiecte imobile 99 la sută din timp dar ne mințim ca sunt temporar staționare, pentru a putea beneficia de un privilegiu de lux cum este un spațiu privat pe patru roți care ne permite transgresarea puterii domestice în spațiul public. Vandalism este sa faci ceva în spațiul tuturor, doar fiindcă poți.

2. Ce poate fi luat drept intervenție artistică?
Orice poate fi considerat o intervenție artistică cat timp are context și intenția de a spune ceva sau ridica o întrebare. Graffiti pe imobil istoric poate fi intervenție artistică. Un imobil istoric restaurat adesea la rândul lui nu este intervenție artistică.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Pentru a proteja clădiri istorice de agresiune și vandalism in primul rând trebuie să știm să proiectăm și să alegem materialele potrivite. Vandalismul asupra fondului istoric vine în primul rând din lipsa de intervenție asupra unor elemente constructive sensibile la impact fizic. Burlane, tinichigerie, racord pluviale samd. Pe zonele de soclu sunt esențiale materiale durabile, rezistente la umezeală și la impact, în zone de colț și potențial contact fizic, cum sunt muchiile. Vandalismul grafic, cu siguranță nu este problema cea mai mare a clădirilor istorice în România, e cel mult expresia unei nepăsări față de celălalt în spațiul public. Și nu are soluție tehnică.

Proiect susținut de Atelierul de Grafică – București.
PR & redactor materiale Petra Torsan
Coordonator/ stre-curator Ciprian N. Isac – GraphicFront.ro

Mulțumiri Dragoș Dogaru – Inițiator și coordonator București: Modernism Art Deco

Aici puteți urmări toate articolele publicate până acum pe aceasă temă: #OrașVandalizat
Comentarii Face Book aici.