# Oraș vandalizat – 3 întrebări, primele 4 puncte de vedere: Andreea Apostu, Cătălin Alb, Ruxandra Balaci, Maria Bălan. (I)

Ne-au trebuit ani de zile de cârcoteli subțiri, pe te miri unde, să ajungem în acest punct, la această mică cercetare. Ce e graffiti, ce e street art-ul? E bine sau e rău, e fenomen artistic sau stricăciune? Care e răul cel mai rău, tag-ul sau polistirenizarea? Ce putem pune sub semnul vandalizării? Putem face ceva?
În acest moment, după câteva săptămâni de lucru, avem aproape treizeci de puncte de vedere pe această temă. Începem cu patru dintre ele, vom continua cu alte 4-5 săptămânal, ordine alfabetică, până la început de martie.
Invitații noștri sunt de specializari și vârste diferite – absolvenți de liceu, studenți, arhitecți, artiști plastici, fotografi, peisagiști, designeri, publicitari, scriitori, manageri culturali, curatori, antreprenori. Prin urmare, e posibil ca la capătul acestui demers să avem cea mai agregată și mai echilibrată percepție despre vandalismul urban, una cum n-am mai avut până acum. După parcurgerea întregului material e posibil să putem înțelege vandalismul în toate formele lui și chiar să putem articula un punct de vedere propriu. (Ciprian N. Isac)
 

Urmăriți #orasvandalizat pentru toate articolele pe care le vom publica pe această temă.
Comentarii Face Book aici.
 

Mulțumiri Dragoș Dogaru – Inițiator și coordonator București: Modernism Art Deco
Proiect susținut de Atelierului de Grafică – București.
PR & redactor materiale Petra Torsan
Coordonator/ stre-curator Ciprian N. Isac – Graphic Front.ro

ANDREEA APOSTU – (foto sus)
Membru ARCEN și asistent de cercetare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. A participat de-a lungul timpului la proiecte privind memoria Bucureștiului (Cu bastonul prin București, Via București, După90), care au constat în documentarea și cercetarea istoriei orașului, dar și în redactarea de articole privind patrimoniul construit al acestuia.
 

Ce consideri ca fiind vandalism? 
Consider că orice formă de intervenție asupra unei clădiri de patrimoniu, care afectează armonia estetică și aspectul inițial al acesteia, este o formă de vandalism. De la graffiti, vopsea banală sau alte lichide colorate aruncate pe tencuiala clădirilor, până la spargerea ferestrelor, ușilor și alte forme de distrugere fizică avansată. Aș situa în această categorie și intervențiile care brutalizează clădirile și sunt făcute totuși de proprietarii lor actuali, cum ar fi vopsirea în culori nepotrivite, mansardarea abuzivă, eliminarea ornamentelor de pe fațadă, distrugerea parțială sau totală a unor corpuri de clădire. Deși nu ar intra în mod normal în definiția clasică a vandalismului ca act ilegal făcut de persoane străine, deseori necunoscute, pentru că sunt consimțite de autorități și realizate de proprietari, modificările enumerate mai sus sunt la rândul lor ilegale, încălcând regulamentele zonelor istorice protejate. De cele mai multe ori este vorba despre derogări primite de la primărie sau pur și simplu de dezinteresul autorităților de a amenda astfel de intervenții. Ciudățenia României este că aici vandalismul (distrugerea sălbatică și nejustificată a valorilor patrimoniale) a fost legalizat și practicat la scară largă în ultimii 30 de ani. Exemple din orașul tău: Exemplul de care m-am izbit zilnic, până la saturație, este Universitatea din București, permanent mâzgălită, rareori curățată. Niciun cartier din zona veche a orașului nu a fost scutit de astfel de intervenții care nu au nimic de-a face cu arta. Fotografia de mai jos e din Cartierul Armenesc.
 

Ce poate fi considerat intervenție artistică? 
În cazul desenelor murale, granița dintre mâzgălitură și operă artistică este trasată de compoziție. Dacă intervenția deține o astfel de compoziție, dacă produce, prin raportul dintre linie, culoare, obiectele sau formele geometrice reprezentate, un efect estetic asupra privitorului, atunci ea poate fi considerată artistică. Nu aș încuraja însă prezența lor pe fațadele monumentelor istorice, le-aș găsi cel mult un loc pe calcanele acestora, unde există așa ceva. Sunt, de asemenea, multe clădiri vechi din București care nu sunt monumente istorice și care ar putea fi revitalizate prin lucrări artistice făcute cu cap, gust și curaj. Nu mă refer doar la forme de artă figurativă, ci și la cele non-figurative sau la reinterpretări îndrăznețe ale imaginilor clasice, cum a fost muralul cu Sfântul Gheorghe de lângă Biserica Sfântul Gheorghe din București, șters în mod absurd de autorități la presiunile unei biserici reticente față de tot ceea ce înseamnă inovație și modernitate sau postmodernitate. Deși la fel de conservatoare, Biserica Catolică din Polonia, ca să dau un exemplu tot din Europa de Est, are lăcașuri de cult construite în stiluri arhitecturale moderne și artă religioasă minimalistă în multe dintre ele. O deschidere către actualitatea artistică ar fi benefică, cred, atât pentru Biserica Ortodoxă și autoritățile locale, cât și pentru artiștii contemporani.


Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Este o întrebare dificilă, căreia i se poate da un răspuns de câteva pagini. În primul rând, trebuie armonizate regulamentele celor 98 de zone istorice din București, astfel încât normele de construcție și modificare a țesutului istoric să fie limpezi. În prezent, multe dintre aceste regulamente se suprapun și se contrazic, creând vulnerabilități pe care le speculează imediat rechinii imobiliari sau proprietarii dornici de îmbogățire rapidă. În al doilea rând, ar trebui eliminate total PUZ-urile derogatorii: din moment ce există regulamente zonale clare, eficiente, orice derogare din partea primăriei reprezintă o formă de abuz și de încălcare a legii, ceea ce s-a întâmplat încontinuu în ultimii ani. Astfel de practici trebuie eliminate odată pentru totdeauna. Pe lângă dispariția PUZ-urilor derogatorii, trebuie să existe mecanisme eficiente de blocare a abuzurilor: un arhitect-șef al Bucureștiului competent și preocupat de patrimoniul orașului, o comisie de patrimoniu obiectivă alcătuită din specialiști, nu din oameni politici, în cadrul Ministerului Culturii, care sa nu mai dea avize de demolare a monumentelor istorice la cererea unei primării corupte. În al treilea rând, cred că ar trebui să existe un parteneriat stat-privat în privința renovării și restaurării clădirilor din zonele istorice, după modelul folosit la Oradea, care a avut, se pare, succes. De altfel, el a fost folosit și în alte orașe ale lumii, nefiind o invenție locală. Proprietarii din zonele istorice protejate ar putea fi împrumutați de primărie pe o perioadă de 5 ani cu 20% din valoarea lucrărilor (sau mai mult), fiind totodată scutiți în cei 5 ani de impozit. Sunt numeroase formule de acest tip prin care poate fi încurajată reabilitarea clădirilor de către proprietari. Trebuie doar să existe voința politică necesară. Și nu în ultimul rând, de fapt, am lăsat acest aspect la urmă pentru că mi se pare cel mai stringent și cititorul ar trebui să rămână cu el în minte, trebuie inițiat un program major de punere în siguranță și ulterior consolidare a monumentelor istorice de clasa A din București, care au gradul I de risc seismic. Acestea sunt un pericol nu doar pentru locuitori, ci și pentru trecători, multe dintre ele aflându-se pe mari bulevarde. Dispariția lor ar afecta, de asemenea, memoria și identitatea orașului.

CĂTĂLIN ALB
Student Istoria și teoria Artei, interesat în arte vizuale și management cultural. Îi plac discuțiile lungi, pisicile și cactușii.
 

1. Ce consideri ca fiind vandalism?
Vandalismul se poate caracteriza prin distrugerea bunurilor din spațiul public, spre exemplu monumente sau clădiri de patrimoniu. Dar oare putem asocia vandalismul cu intervenția asupra monumentelor care deja sunt prezente în spațiul public? Înainte de a ne lega de alte lucruri, trebuie să înțelegem ce este spațiul public și cum ne raportăm la el. Spațiul public poate fi un spațiu de întâlnire dintre societate și simbolurile comunității sau simbolurile naționale, de socializare și relaxare pentru populație, dar în același timp poate fi și un spațiu de tranzit, un spațiu prin care doar circulăm, de la muncă la locuiță, de la locuință la mall ș. a. m. d. Am putea spune că spațiul public adesea nu există, pentru că nu ne raportăm la el ca fiind un spațiu colectiv, un spațiu al nostru. Adesea când ieșim pe stradă ne gândim că de fapt spațiul public este pus în slujba administrației sau statului, deoarece în timp, a existat această tendință de acaparare, de confiscare a spațiului public prin monumente politice, monumente ale eroilor naționali. Revenind la termenul de „vandalizare”, am putea spune că acesta sugerează o dorință a populației de a lua în stăpânire spațiul public, de a-l prelua din mâinile statului care deja îl supra confiscă prin monumente politice. Ca exemplu, putem să privim înapoi la momentul ’89, când după Revoluția Română pe zidurile Universității din București se scriu zeci de mesaje civice, care exprimă de fapt conștiința și gândurile comunității prin intervenția în spațiul public. Un exemplu de vandalizare poate fi legat și de Memorialul Renașterii din Piața Revoluției, București, care în timp a fost numit în diferite feluri, dar care a fost luat în posesie, a fost vandalizat și care în timp s-a degradat. Vandalizarea, în acest sens, poate fi o critică adusă împotriva monumentelor.



2. Ce poate fi considerat intervenție artistică?
Intervenția artistică cred că are sensuri diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru mine intervenția artistică este o lucrare făcută de un artist în spațiul public. De exemplu, Ziarul orizontal din Sibiu al lui Dan Perjovschi. Acest „ziar” este defapt un zid, un perete, pe care artistul desenează și intervine, șterge, reface desenul. Acest zid devine un soi de comentariu asupra societății și este mereu actualizat în funcție de ce se întâmplă în lume. Intervenția artistică poate fi de altfel realizată cu permisiune sau fără permisiune, iar când vorbim de intervenție artistică nu ne referim la semnături și nume aruncate pe pereți, fără sens. Un alt exemplu remarcabil ar putea fi seria de intervenții în spațiul public ale artistei Alexandra Pirici, care vine de fapt din zona performance-ului și care la momentul actual este unul dintre cei mai apreciați artiști de performance art la nivel internațional. Intervențiile sale vorbesc despre monumentalizarea ființei umane, nu despre monumentalizarea eroului național, istoric. Această intervenție artistică se face cu corpul viu, corpul ca monument și aduce o critică asupra monumentului clasic, asupra turistului, asupra modului în care ne fotografiem cu monumentele când vizităm orașe mari.



3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?

Cred că un prim pas ar trebui să vină din partea comunității. Trebuie să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în oraș și să fim mai receptivi și implicați în ceea ce înseamnă patrimoniu istoric și conservarea acestuia. În același timp protejarea clădirilor istorice ține și de proprietar, care poate fi din sectorul privat sau poate fi administrația locală. În orice caz, este necesară promovarea și prioritizarea inițiativelor de conservare și restaurare a clădirilor aflate în degradare, dar asta nu e singura soluție. Trebuie să existe o educație în acest sens și un respect acordat clădirilor de patrimoniu, cât și spațiului public. Putem da vina mereu pe administrație, dar asta este o metodă de eschivare și de negare a faptului că orașul și străzile sale nu sunt de fapt responsabilitatea noastră și aici ne lovim din nou de idea că spațiul public nu are de-a face cu noi și că este dedicat tranzitului efectiv. Trebuie să înțelegem că felul în care orașul arată reprezintă de fapt oamenii care îl locuiesc, care-i colindă străzile și parcurile.

RUXANDRA BALACI
Director Artistic Fondator MNAC Bucharest

1. Ce crezi că este vandalismul?
Vandalism urban – sensor al degradarii morale, culturale, educative, sociale, etc etc, tot ceea ce trăim zilnic prin alterarea peisajului și calitații locuirii orașelor. De obicei cele mai grave acte de vandalism aș zice că sint generate de primării – termopanizarea, distrugerea rezervațiilor arhitectonice, multilarea monumentelor, alterarea caracterului estetic și de atmosferă, aprobarea demolărilor abuzive, intervenții kitsch, fără discernămint… - spagă primari, arhitecți șefi, proiecte de arhitectură penibile - multe versus cele reușite – mai rare. Mitocania, corupția și prostul gust overwhelming.

2. Ce poate fi considerat intervenție artistică?
E o întrebare pe care un specialist in artă nu o poate expedia în 2 paragrafe (condiția acestui interviu). Poate merge la profani. Personal ador graffiti…nu îl consider vandalism (dincolo de toate discuțiile este oricum o intervenție reversibilă. Cred că ar trebui să ne preocupe și să categorism drept vandalism intervențiile nefaste ireversibile!) dar este un prea long story ca să îl dezvolt aici. Îmi aduc aminte doar de întimplări acum 15-20 de ani cînd luam apararea grafferi-lor prinși de poliție și eram apelată în calitatea mea de atunci - să dau explicații poliției de ce graffiti e intervenție artistică.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
La noi vandalizarea orașelor, clădirilor, habitatului (locuirea și vegetația), etc etc a devenit fenomen endemic – o atitudine destructivă care constituie regula, nu excepția din păcate. Soluții: primari cu cultură și ținută morală (aproape imposibil in nowadays ro), arhitecți șefi culți și nonspagari (la fel, destul de greu, rara avis dar or mai fi existând vreau sa sper), educarea populației…(greu și asta), INP și istoricii de arta și ai arhitecturii să nu aibă doar rol consultativ. (Ca o remarcă: faceți doar comparație între marile personalități care erau arhitecți șefi în interbelic și personajele care sînt arhitecți șefi acum.)

MARIA BĂLAN
Artist grafician stabilit în București unde a studiat grafică la Universitatea de Arte și arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu“. Este implicată în diverse proiecte artistice și a participat, de asemenea, la o serie de expoziții naționale și internaționale. În 2019 a lansat cartea Anomalica, integral realizată manual în tehnica linogravurii, în cadrul unui evenimentului “One Night Gallery. Love. Maria Bălan”. În zona de street art Maria activează în spațiul public îndeosebi prin mici intervenții de paste up realizate în diverse tehnici ale gravurii. Poți întâlni murale ale Mariei pe străzi din București, Brașov sau Iași. Pe Graphic Front o mai puteți găsi aici

1. Ce crezi că este vandalismul?
După părerea mea nu există un răspuns obiectiv la întrebarea asta. Vandalismul ca definiție presupune orice este scris, desenat, pictat, lipit fără autorizație pe ziduri sau obiecte ce aparțin spațiului public sau unui proprietar privat. Dar multe lucrări de street art (că e desen, paste-up, stencil sau sticker) și graffiti, ce intra în sfera vandalismului, au calitate estetică, mesaj sau un aport artistic .
Din punctul meu de vedere, vandalism este genul ăla de scris amatoresc ce conține mesaje jignitoare sau injurii. Până acum câțiva ani, și graffitiul mi se părea vandalism, dar am început treptat să îi apreciez calitățile în momentul în care am aflat mai mult despre cultura și istoria sa și mi-am dat seama că e un fel de artă a scrisului, chiar dacă la nivel de mesaj e doar display of power sau marcarea teritoriului.


 
2. Ce poate fi considerat intervenție artistică?
Tot ce are calitate din punct de vedere compozițional, cromatic sau din punct de vedere al mesajului dacă este inteligent și justificat. Indiferent dacă este legal sau nu. Și mai e important și contextul, dacă respectivul desenator, artist, graffer, etc. tine cont și de spațiul în care intervine.

3. Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?
Mai multă informație oferită din timp, poate introdus în programa școlară puțin despre istoria și semnificația artei stradale, faptul că trebuie să respectăm arhitectura orașului, să știm să protejăm ce ține de patrimoniu, oricât de rebeli și cool am vrea să fim. Deci pusă problema pe limba tinerilor. Eventual cu câte un artist care activează în zona graffiti, street art sau arta murală invitat, care sa le explice din propria experiență  că e fain să faci graffiti sau stencil sau să aplici paste-ups, dar să le faci bine și acolo unde simți că trebuie intervenit. Doar a sancționa și a amenda se pare că nu funcționează. Informația e sfântă.
Eu fiind la bază ca formare arhitect, și apoi artist, activez în zona de street art tocmai cu acest simț al responsabilității față de clădiri de patrimoniu, monumente etc. Înainte de a aplica lucrări de artă în spațiul public, fac o inspecție a locului și intervin acolo unde găsesc un loc ce simt ca are nevoie de intervenția mea. Facem golăneală, dar responsabil!



Urmăriți #orasvandalizat pentru toate articolele pe care le vom publica pe această temă.