100 ani de artă plastică maghiară în Transilvania – una dintre cele mai complexe și mai izbutite cărți pe care le-am făcut la Atelierul de grafică.

N-am mai făcut cărți în trei limbi. Nici nu am văzut vreuna pe net sau pe viu. Poate există dar nu le-am văzut eu. Vag mi-amintesc de ceva ghid turistic acum mulți mulți ani, pe vremea în care nu făceam cărți și nu știam la ce să mă uit. Cartea despre care vorbim a fost literalmente o provocare: trilingvă, de mari dimensiuni, cu un brief aparte. Genul de carte care se face o dată la o sută de ani, trebuie să și-o facă toate țările, etniile, sau toți cei care au un produs semnificativ întins pe cel puțin 100 de ani. În condițiile în care în țara noastră nu avem forme de învățământ superior mai vechi de în jur de150 de ani, o asemnea lucrarea este fără îndoială una cu caracter identitar. Prin urmare trebuia să arate și fie într-un fel deosebit. Paranteză: aflu acum că prima formă de învățământ a apărut la noi în anul 1657 în cetatea Făgărașului, fondată de Lorántffy Zsuzsanna, devenită principesă prin căsătoria cu Gheorghe Rákóczi, principe al Transilvaniei 18 ani, începând cu anul 1630. Poate că nu întâmplător, editura din Cluj pentru care am făcut această carte se numește Fundația pentru Școală. :)

Cred că a fost în anul 2011 când în cadrul unui seminar cu Katja von Ruville și Iga Bielejec, (specializate în design grafic de carte bilingvă și în jurizări de carte), am aflat că într-o carte traducerile trebuie să curgă în paralel, cartea devenind astfel și un bun instrument comparativ terminologic, de nume proprii etc. De-atunci am tot încercat asta în fel și chip. E destul de dificil, în condițiile în care întotdeauna traducerile au dimensiuni diferite iar spațiul cărții este limitat. Am reușit în această carte, într-o proporție foarte bună.

Un alt lucru pe care mi l-am propus a fost să ofer cât mai multe instrumente de navigare. Fiind un album-dicționar de tip consultativ s-a impus o atenție în plus. Unul din motivele pentru care cartea tipărită pierde teren este faptul că search-ul este anevoios, comparativ cu spațile electronice. Prin urmare m-am complicat cât am putut pentru a simplifica navigarea. Ritm cromatic, index de imagini, index de nume, time-line de autori, un raport bun plin-gol, toate acestea te ajută să te simți bine în spațiul acestei cărți și să găsești repede ce cauți.

Cred că merită să te complici oricât pentru a-i fi mai simplu cititorului și pentru a-l determina să creadă încă în experiența unei cărți tipărite.

Închei mulțumindu-le tuturor celor care au lucrat la această carte, lui Részegh Botond pentru recomandare, și în special următorilor cu care am lucrat direct: Nagy Zoltán Levente, Hajdú Áron, Madaras Péter, Irina Colan, Carla Duschka și nu în ultimul rând Molnár Beáta fără de care această carte ar fi avut 22.459 de greșeli.

Mulțumesc Bea pentru răbdare și pentru cuvintele faine de mai jos. Plecăciuni tuturor!

Pentru mult timp cartea pentru mine a însemnat mai mult o experiență de lectură, text, conținut, gânduri și eventual ilustrații. De când lucrez pentru o editură am realizat că cartea nu este doar rezultatul final, ci întregul proces: de la idee până la implementare. În cele din urmă devine un obiect. Dacă totul merge bine, un obiect fain.
Nu a fost prima publicație la care am lucrat, dar până acum asta a fost cel mai intim și totodată cel mai dur flux de lucru timp de doi ani. Mulți oameni au contribuit la acest proiect, dar toată lumea a văzut doar o felie din ea – pentru ce era responsabil. La mine s-au conectat aceste puncte individuale, și de aceea pentru mine cartea implică o atmosferă generală de dimineți și nopți petrecuți cu ea. Dacă răsfoiești albumul, vei mirosi cafele negre și țigări pe ea, ha ha.
În perioada asta mi-am dat seama că niciun detaliu nu este evident. Contează foarte mult persoana cu care împărtășești atenția, interdependența, înjurăturile și progresul în sine. Cred că nu am colaborat de mult timp atât de strâns și intens cu cineva cum am reușit la Atelierul de Grafică. S-ar fi putut întâmpla să renunț (serios, erau momente...), dar până la urmă împreună, cu multe strigăte susținătoare NU CEDA! –  am reușit să finalizăm cartea.
Cea mai faină experiență a fost când am înțeles ce înseamnă expresia lui Ciprian: să ai „emoții tehnice” în legătură cu o carte. Cam asta, mda! (Molnár Beáta)