11 Septembrie. Distrugerea ”Gemenelor” a fost frâna de mână trasă în plină viteză.
Prima zi de școală nu are nimic deosebit, altfel decât acel mic recul emoțional, privat, mereu privat - oricât de exhibat ar fi el în public, prin mii de poze, statusuri și altele asemenea. Dar acea emoție e, până la urmă, toată treaba.
Am fost și eu unul dintre părinții care și-au dus copilul la școală. Pe cel mic, căci cel mare va merge la prânz. Acum 16 ani nu cunoșteam această emoție. Eram la rând, la Ambasada Germaniei la București, pentru a ridica viza de studii, la Göttingen. Împreună cu un coleg, eram aproape de ghișeu. Un soi de agitație a început să se vadă dincolo de geamul ghișeelor. Chiar atunci, când urmam la rând. ”Ambasada se închide!” ni s-a spus fără multe explicații, cerându-ni-se să revenim la o altă dată. Ni s-a promis, nemțește, că se va relua coada de acolo de unde a fost lăsată. Nedumeriți și frustrați am ieșit în stradă, privindu-ne perplecși.
Peste Ocean, turnurile cădeau în direct. Habar n-aveam. Ne-am dus la o cafenea, să ne lămurim ce să facem. Lumea vorbea în jurul nostru, noi încă nu știam despre ce anume. Abia mai târziu, în decursul zilei, am intrat și noi în iureș, când informația ne-a atins într-un târziu, ca un tsunami care izbește în coama unei insule ce nu se știa amenințată.
Este doar un sentiment, doar o emoție, nu o afirmație pe care să o pot susține foarte coerent cu argumente solide.De atunci trăiesc cu impresia că 11 septembrie 2001 este un moment care punctează ceva, un moment bornă. Este, din punctul meu de vedere, ziua în care s-a parafat un nou capitol, cel în care SUA abdică de la poziția de lider al unei lumi deja abandonată pentru o alta, diferită. Turnurile gemene fuseseră la vremea lor, în 1973, cele mai înalte din lume. Erau simbolul acelei Americi privită ca un vis de către restul planetei. Turnurile erau silueta supremă a capitalei mondiale a comerțului și a economiei. SUA de astăzi nu mai pare, însă, decât un motor gigantic, încă funcțional, dar de generație învechită. Forța ei atât de mare nu poate fi oprită printr-un buton. Dar distrugerea ”Gemenelor” a fost frâna de mână trasă în plină viteză. SUA este acum locomotiva gigantică aflată încă în mișcare doar în virtutea unei copleșitoare inerții. Căreia i s-a dat deja comanda de oprire.
Noul "One Tower", menit să refacă WTC-ul NY-ez este, din punctul meu de vedere, un simbol al acestei abdicări. S-a născut ”mic”, bifând o întâietate cumva rușinoasă, revendicată umilitor doar la nivelul metropolei americane, dar fără vreo pretenție la nivel mondial, unde verticalitatea planetară este asumată ostentativ de metropolele-miracol, numite Dubai și/sau Shanghai. Un aer neverosimil de provincial emană din strălucirea anacronică a noului turn, a cărui semeție e marcată de renunțare. Impotența noii clădiri are ceva cinic, dureros. Însăși ridicarea ei mi se pare mult mai puțin o ”renaștere”, cât o constatare a ”decesului”. Construcția îmi pare mult mai degrabă o desăvârșire a procesului început prin ”demolare”. SUA, puterea numărul unu a planetei a fost detronată în data de 11 septembrie 2001. Și n-a putut face nimic să schimbe acest lucru.
În curtea școlii, și-n clasa plină de copii, flori și manuale, nu m-am gândit prea mult la asta. Prin ferestrele înalte și bătrâne ale Școlii Centrale, soarele de septembrie intra năucitor, sclipitor. Emoții mici, private, asemenea, ni se citeau în ochi, fiecăruia. Acum 16 ani nu aveam nici cea mai mică idee că voi avea copii, câți voi avea, cum vor fi, cum îi va chema... Nu mă vedeam nicidecum în postura de azi, ținând în mână, mânuța lui Petru. Copiii mei s-au născut după 11 septembrie 2001. Când eu stăteam la coadă la viză, Turnurile Gemene erau încă în picioare, iar Germania (și alte state europene) avea încă monede naționale. După ce am luat viza, SUA își pierduse unul dintre cele mai viguroase simboluri și, după doar câteva luni, Germania își va pierde Marca, una dintre cele mai stabile monede la nivel mondial, trecând la Euro.
Băieții mei s-au născut într-o altă epocă. Fără să știe. Fără să știu. Pe bănci erau manualele. Printre ele și cele de religie. Le-am privit cumva vinovat. Atâta scandal în jurul lor, atâtea umori și atâtea urlete și vene umflate în jurul acelor manuale, a Bisericii, a religiei în sine, încât volumele îmi par deja contaminate, încărcate de emoții negative. Nu știu de ce și cum, privindu-le, le-am simțit cumva legate de vechile Turnuri Gemene. Revendicând o întâietate străveche, ținând de lumi abandonate cu ani în urmă, artefacte lucind iluzoriu, pretinzând cu un ultim efort o continuitate care nu prea mai are sens în noua lume.
Lumea nouă! Astăzi, ea înseamnă cu totul și cu totul altceva...
Despre autor
Căsătorit, are doi băieţi. Poartă ochelari. Are o bicicletă moștenită - pe care nu o folosește mai niciodată și o trotinetă - primită cadou - pe care o folosește de fiecare dată când are ocazia. Nu ține cursuri și nu dă lecții! Dar are damblaua să-și pună întrebări și să încerce toate răspunsurile. Iubeşte Bucureştiul cu ardoare doar pentru că la început l-a detestat cu pasiune.
