Actorii nu ar putea să joace pentru ei înșiși o altă soartă, mai bună decât cea care le este dată? Dialog actrița Fanny Ardant, Evgheni Vodolazkin.

Scriitorul Evgheni Vodolazkin s-a întâlnit în luna decembrie a anului trecut cu actrița Fanny Ardant.
Au discutat despre literatură, Dumnezeu și actorie...
Vladimir Bulat (Ochiul de veghe) a făcut o versiune românească a acestui dialog.



Evgheni Vodolazkin La Târgul de carte de la Paris am avut cu dv. o minunată discuție, atunci m-am gândit că între actori și scriitori există ceva similitudini: și unii și alții joacă rolul cuiva, iar esența acestui joc este tentativa de a trăi viața altcuiva.
Fanny Ardant Oare? Mie mi se pare că e tocmai invers. Scriitorul spune mereu o singură istorie, mutându-o dintr-o carte în alta, formând o singură viziune despre viață, acesta fiind laitmotivul întregii lui creații. Dacă e un autor mare, ideea aceasta este pentru el dincolo de orice altă dorință. De pildă, Proust, Pușkin, Dostoievski sau Flaubert. Cu actorul e altfel, el intră în istoriile altora. Nu în chip rațional însă, ci din punctul de vedere al simțirii: adevărate și autentice. Sunt într-o admirație nețărmurită față de scriitori, dar pasiunea mea rămâne spectacolul. Trebuie să aleg.

Evgheni Îmi îngădui să povestesc un banc. Există o glumă despre o milionară franceză care și-a dorit să petreacă o noapte cu Ivan cel Groaznic, și oricât i se spunea că nu-i cu putință acest lucru, ea tot nu credea, și nu ceda. În acea vreme, din fericire, la Paris era în turneu Teatrul Academic de Artă (МХАТ) din Moscova, iar secretarul acestuia a găsit un actor, care să joace rolul lui Ivan cel Groaznic. Milionara a fost foarte încântată după acea noapte. Doar că peste ceva timp, femeia a dorit să doarmă cu Petru I. Același actor a prestat și mai convingător. Atunci, femeia s-a prins, pe dată de șiretlic. Și s-a interesat dacă poate petrece noaptea cu actorul însuși, dar – acela a refuzat, zicând: „de fapt, sunt impotent”. Curiozitatea a îndemnat-o să întrebe, cum a de a jucat atunci așa bine rolul lui Petru I și a lui Ivan cel Groaznic. Actorul a răspuns: „După sistemul lui Stanislavsky!”. Iar întrebarea pe care mi-o pun eu este una cât se poate de serioasă. Actorii, fiind oameni deosebiți, capabili să se metamorfozeze – nu ar putea să joace pentru ei înșiși o altă soartă, mai bună decât cea care le este dată?
Fanny Foarte amuzantă istorie! În ce privește întrebarea, pot spune că viața ta, cea de „rezervă”, și mai fericită – este, cred, chiar cea pe care o joci tu, în filme și pe scenă.

Evgheni Am remarcat o stranie legitate la scriitori: cu cât mai mult este avariat în caracterul lor, cu atât sunt, uneori, mai luminoase scrierile lor, e ca și cum tot ce au mai bun revarsă-n operă, și dăruiesc literaturii.
Fanny Posibil, așa este. Dar indiscutabil este că actorul e mai bine să fie prostuț sau chiar idiot, iar scriitorul, cel mai bine – intelectual.
Evgheni Cunosc acest punct de vedere dar, din perspectiva mea, și actorul trebuie să fie deștept.
Fanny Da, deștept – posibil, dar obligatoriu neprihănit: ca o foaie de hârtie.



Evgheni Literatura Evului Mediu era preponderent o literatură a faptelor reale. Născocirea a venit odată cu Timpurile Noi. Aceasta este vremea când a apărut deosebire dintre ficțiune și non-ficțiune. În timpul întâlnirii noastre de la Paris am vorbit că acum tot mai populară devine non-ficținea. Cum credeți, de unde această atracție pentru veridic? Se poate spune, că literatura și-a epuizat resursele?
Fanny Mie mi se pare că acest fenomen provine din cauza dispariției imaginației, iar cuvântului și stilului i-au secat tăriile. Dorința permanentă de a petrece în cotidian jugulează capacitatea de a da frâu fanteziei. Realismul, în opinia mea, limitează ceva din straturile importante ale gândirii. Cine e un scriitor mare, cine este el? Un vizionar care observă și prezentul și viitorul – un adevăr de natură artistică, care are o dimensiune carnală, fizică. Iată, în vremurile noastre nu avem vizionari.

Evgheni Ce anume căutați în cărți – capacitatea de a vă detașa de cotidian? Sau, mijloace de a a-l înțelege mai bine?
Fanny Citesc precum un apucat, ca un narcoman, și este important pentru mine să se creeze senzația că mi se vorbește anume mie, și este important ca duhul meu să se poată deschidă spre interior, și spre exterior, către lume. Pentru mine o carte adevărată este cea care-mi întărește sentimentul, că nu sunt singură pe lume. Ca și cum scriitorul mi-ar vorbi, doar mie, în întuneric.
Evgheni Aceasta este o imagine foarte frumoasă. Pentru că literatură este întotdeauna, cu adevărat, o comunicare personală, nu îndreptată spre mase, ci de la inimă la inimă. Apropos, nu o dată, v-ați mărturisit iubirea față de literatura rusă. Iar aceasta, în ipostaza sa clasică, e în cel mai înalt grad religioasă. Vă interesează acest aspect al literaturii?
Fanny Da. Am început să citesc și am îndrăgit literatura rusă încă în copilărie. Tot atunci, m-a atras și tragedia greacă. Îmi place mereu când se produce un dialog cu Absolutul – cu ceva superior.

Evgheni Îmi permiteți o întrebare foarte personală: aveți conversații cu Dumnezeu?
Fanny Permanent! De pildă, când stau în culise, înainte să pășesc pe scenă.
Evgheni Mi-este cunoscut sentimentul. Romanele mele le consider ca niște scrisori către Dumnezeu.
Fanny Într-un anume moment al vieții am decis, că voi vorbi cu el, doar pentru a-i spune „mulțumesc” sau „iertare”.
Evgheni Astea sunt singurele cuvinte posibile. Că doar nu o să-i spune că suntem buni.
Dar să trecem la cele lumești. Nu sunt primul bărbat care vă admiră frumusețea. Pentru milioane de oameni sunteți întruchiparea feminității. Există vreo perspectivă feminină asupra artei? Aveți cumva un anume fel de a privi literatura masculină, separat de cea feminină?

Fanny Nu pretind a exprima un adevăr absolut, dar mi se pare, că în afara genului, suntem mai întâi de toate oameni. Când se vorbește despre despre „literatură feminină”, sau „despre cinema feminin”, acest punct de vedere este unilateral.