Adela Alexe - Întâlnirile cu oameni, cărți și locuri speciale ramân totuși bucuriile majore ale anului 2017.

Adela Alexe este iconar. Am cunoscut-o în facultate, venea dintr-un/ cu un grup de prieteni din Brașov și se așeza într-alt grup, pe lângă Stavropoleos. M-am alăturat uneori acestori oameni, pot recupera super momente din acele zile.
Privind lucrurile de la o oarecare depărtare, Adela a fost omul care a reușit să-și identifice încă din facultate direcția și s-a așternut la drum. Prima propoziție din textul ei de mai jos îmi confirmă că nu greșesc. Acum e destul de bine așezată în neliniștile ei, lucrează tot timpul, caută binele în permanență, are rezultate notabile. Am vizitat-o o dată în Grecia, era extrem de preocupată la acel moment de reproducerea culorilor icoanelor ei și își făcuse un update considerabil la aparatura foto din dotare.
Întotdeauna când ne întâlnim e luminoasă, veselă, îngăduitoare, sinceră. Așa cum îi stă bine unei preotese. Îmi place foarte mult fotografia asta a ei. Printre ochii întredeschiși ne transmite clar: sunt pâinea lui Dumnezeu dar pot fi și aspră, am și fragilități dar pot fi și lavă de neoprit.

Anul 2017 s-a aflat într-o bună continuitate cu anii trecuți si nădăjduiesc și cu cei ce îi vor urma. A fost un an cu puține zile fără pictură si destule icoane finalizate. Dintre ele, 24 au fost reunite  într-un frumos polieleu sculptat, încadrat  în atmosfera naosului unei mănăstiri grecești. O altă serie, a sărbătorilor Împărătești, și-a găsit locul într-o biserică nouă, iar altele au fost pictate cu drag, pentru prieteni sau simpli credincioși. Colaboarea cu un atelier de restaurare mi-a apărut ca o noua provocare.
Întâlnirile cu oameni frumoși în cadrul unor incitante seminarii de iconografie, ținute de către pictorul și profesorul George Kordis în Salonic, mi-au dat suficiente direcții noi de căutare pentru o iconografie contemporană, proaspată și creativă.
În șederea mea în Grecia, am descoperit pictori preocupați de ideea creativitații în cadrul tradiției iconografice: părintele Stamatis Skliris, Dimitrios Chatziapostolou, Antonios Fikos, Babis Pilarinos, Kostas Lavdas și alții. Unii dintre ei au  preluat elemente de stil bizantin și le-au repus într-un context actual. Ei sunt pictori cu o mare adecvare la noi subiecte și materiale și abordează alături de pictura bisericească, grafica, street art-ul și pictura digitală. Cu toții se află, mai mult sau mai puțin, într-o relație de continuitate cu Photios Kontoglou. Acesta a reînviat, în mod creativ, tradiția picturii bizantine în sec. XX și a fost primul care  a extins acest mod pictural, de la icoană la celelalte tematici abordate de el. Pe mine, toate acestea m-au făcut să-mi reevaluez ideea despre pictorul iconar unidirecționat.

Printre lecturile parcurse, o mare bucurie mi-a oferit cartea Olgăi Greceanu- "Femei pictore necunoscute". Ea însăși a fost  pictor muralist în perioada interbelică, un  model de feminitate și vigoare creativă, preocupată de realizarea sintezei între modernitate și tradițiile locale. Ideea se vrea  continuată pâna azi.

Când timpul mi-a surâs, nu am ezitat să hoinăresc. Astfel am revăzut biserica Nikolaos Orfanos din Salonic (sec. XIV) și mănăstirea Sf. Ioan Teologul de la Suroti, a cărei frumoasă pictură se apropie de finalizare. Am ajuns și la expoziția lui George Kordis de la Centrul Athosului, iar alături de ai mei băieți, am admirat faimoasele mozaicuri ale Centrului  Arheologic din Pella lui Alexandru Macedon. Fiind și ghid pentru prieteni uneori, am revăzut  împreună cu ei minunatul orășel Edessa  cu  biserici de sec. XIV.

Retrospectiv, cred că multe din împlinirile acestui an se datorează unor căutari mai vechi, iar gândurilor născute azi sper să le dau si lor un rost în viitor. Simt că întâlnirile cu oameni, cărți și locuri speciale ramân totuși bucuriile majore ale anului 2017.