916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

"Artiștii au metabolizat cel mai bine această situație nemaiîntâlnită" – Ioana Marinescu, curatoarea Galeriei H’art ne povestește despre anul ei trecut.

De Graphic Front| 16 Mai, 2021 | Categorie: expoziții | Vizualizări: 1129

Anul pandemiei a fost probabil cea mai grea perioadă pe care a traversat-o generația noastră și foarte posibil un punct de maturizare personală și profesională. Deși îmi pare rău pentru oamenii care au pierdut pe cineva drag, ori s-au simțit incapabili să progreseze cumva, pentru mine a fost un moment din care am învățat multe lucruri și care a deschis orizonturi noi.

Cele mai grele perioade sunt în realitate cele care te formează și cumva schimbarea apare de unde nici nu te aștepți.

Din perspectivă curatorială am avut parte de câteva proiecte faine dintre care menționez expoziția și lansarea catalogului Ștefan Ungureanu Mapping: Narraives/Time/Space, apărut la Editura Vellant cu expoziție la Cărturești Carusel; o expoziție retrospectivă a lui Ion Bârlădeanu la ICR Berlin, dar și proiectul Bound to Spacetime, un solo show al lui Adrian Preda, la Galeria H’art. Aceste proiecte au întărit colaborarea mea cu Asociația ARCHÉ  și cu parteneri de lungă durată precum Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov sau echipa Festivalului Amural.

Limitarea călătoriilor a fost un minus al lui 2020 dar cred că am profitat din plin de noile oportunități online, care s-au deschis în sprijinul relocării culturale în spațiul virtual. În martie am dezvoltat un mini proiect care documenta viața din studiourile artiștilor Studio Challange Mastering Alone Time. Proiectul urmărea perioada carantinei, în România, dar și în alte țări, în cea mai grea etapă a pandemiei. El este o reflecție asupra timpului petrecut cu tine însuți în interiorul propriei case. Deși cu toții ne dorim un răgaz, retragerea forțată din activitate, a transformat timpul din ceva care ne lipsea în ceva toxic care ne era oferit cu sila. Artiștii au însă antrenate simțurile și observația, iar ei au metabolizat cel mai bine această situație nemaiîntâlnită.

În aprilie am fost invitată să prezint proiectul la o conferință online organizată de International Journal for Digital Art History. În septembrie am fost acceptată la o școală de vară - Digital Humanities Summer School, organizată de University of Málaga, University of Berkeley și Ludwig-Maximilians-Universität München.  
Noile perspective deschise de sfera digitală și legătura lor cu istoria artei s-au finalizat și cu un alt rezultat neașteptat. Andreea Cazan, întemeietoarea siteului thereart.ro, a decis să se retragă din acest proiect, pe care mi l-a încredințat mie. Anul 2021 o să fie despre relansarea site-ului și despre transformarea lui într-o platformă dedicată artei contemporane, din România și din restul lumii.

 
https://www.instagram.com/studiochallengealonetime
http://historiadelartemalaga.uma.es/dahss20/why-ephemera/
https://dahj.org/conference

http://thereart.ro


Aceste articole stau sub tagul #GUILDREPORT – O intenție GraphicFront pentru cunoaștere reciprocă și consolidare a breslelor.



 

ioana marinescu galeria h'art ion barladeanu guild report curatori

Despre autor

Graphic Front
Graphic Front semnează articolele care nu pot fi atribuite neapărat unei persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de cineva de la noi, fie că e un material preluat de la invitații sau colaboratorii noștri.