Biserica de piatră de la Densuș - "Oamenii vin de la mare depărtare pe jos, să liturghisească întrânsa, (...) că i s-a dus vestea ca despre lucru rar"

Fiind de loc de prin zonă, când pot, mai trec pe la bisericile din Țara Hațegului. Să văd cum nu îmbătrânesc pietrele și nici formele. În locuri picior de plai, gură de rai.
Nu încetez să mă minunez cum au fost posibile acele rezolvări arhitecturale, în acele vremuri, precum nu incetez să mă oripilez la infernalele alcătuiri recente.

Densuș. Privesc minute în șir și nu înțeleg: turlă piramidală fațetată, așezată pe o succesiune de trei cuburi zidite cu piatră, cu brâuri de cărămidă, străjuite de contraforți coloane cu capiteluri dorice. Toate într-o proporție desăvârșită. Nu știu cărui fapt să-i atribui această minunată îmbinare și nu știu cine ar putea cu adevărat. O ipotetică concluzie, spusă cu jumătate de gură, pentru că e doar intuitivă, ar fi că formele pietrelor cu care s-a zidit au impus și direcționat forma mare și cromatica – fină cu alburi calde și ocruri aurii care oferă ochiul o bucurie aparte în orice moment al zilei (Ileana S.)
Sunt convins că alta ar fi fost forma catedralei neamului dacă aceasta ar fi fost construită cu piatră tăiată de romani, de către niște meșteri pricepuți, nu de niște arhitecți agreați. Se pare că prea multă carte + o cărămidă regulată, mai mult suprimă creativitatea decăt s-o stimuleze.
Chiar dacă nu există concluzii definitive, puteți găsi mult material pe această temă. Dintre toate, vă sugerez un text al Mădălinei Mirea, pe care am avut bucuria să-l paginez pentru editura Igloo acum 13 ani în cartea Hațeg, țara bisericilor de piatră, niște cuvinte deprinse parcă din ceasloavele medievale și un documentar video de Ileana Stănculescu.

Cale de doar o poștă de Hațeg, în satul mândru ce s-au numit Densuși, ridicat-au cnejii, ctitorie pe la 1280, pe ruinele vechi ale unui templu păgânesc. Iară biserica este cu navă mică, pătrată și are în mijloc patru stâlpi de sprijină turnul. Jur împrejurul turnului se află un loc îngust și boltit, iară la răsăsrit este o concă adâncă, rotunjită pe dinăuntru, ca și pe dinafară. La miazăzi are un veșmântar mai larg. În timp, i-au mai adăugat încăperi, iar ca acoperiș i-au fost pus piatră de râu, ca la zidirile vechilor frânci. Despre vechea zidire, ce au stricat când au clădit biserica, s-a spus că ar fi fost mausoleul unui vechi general roman, Longinus Maximus, care ar fi fost omorât de daci, în aceste locuri, alții că a fost templu închinat zeului Marte și alții o cred lucrare de goți. Iară dacă în apropiere au fost ruinele cetății Ulpia Tariana Sarmisegetusa, mulți pilaștri și pietre au folosit meșterii de la ele. Că au luat ce au găsit de folos, coloane de marmură, capiteluri, statui și doi lei păzitori de morminte, lipiți pe dinafară, pe zid, însemne ale păgânilor, ori ale SfântuluiEvanghelist Marcu. Iară din pietrele de jerfelnic păgâne au făcut stâlpi ca să sprijine turnul Pantocratorului. Unii spun că e cea mai veche biserică din țară, că ar fi de prin veacul al noulea, dar nimic din toate aceste nu s-au putut dovedi.
Au închinat lăcașul Sfântului Nicolae, care pe mulți îi acoperă cu milele lui, de sunt în ceas de călătorie, ori săraci, ori orfani, și la orișice ananghie. Și mare evlavie au avut românii la sfântul, căci cu dânsul au pus începătură bisericilor și la Argeș și la Rădăuți. Iară pisania zice că Ștefan zograf la 1443 o au zugrăvit. Și tot de mâna lui se află pictat și iconostasul de lemn, că umblă vorba că și Maica Domnului de la Ostrovul Mare tot el o au făcut. S-a mai spus că pictura seamănă cu ce e în Moldova, la Dolheștii Mari, ctitorie de au făcut-o hatmanul Șendrea, portarul Sucevei, care înainde 1481 s-a zugrăvit. Că au fost cneazul Lațco Cândea din Hațeg de s-au făcut pârcălab în Moldova și au dăruit mănăstirii Neamț evangheliar prețios, cu ferecătură de argint, pe la anul 1435,. Și au văzut pe acolo pictură asemenea și o au răspândit și la Leșnic, Ribița și Crișcior. Apoi mai era o familie, anume Mânjina, de stăpânea tot ținutul și se află pomenită în acte la veacul paișpe, fie pentru diferite pricini de judecată, sau de bine au meritat laudă pentru faptele de arme împotrva păgânilor. Iar această famile au plătit pe zugravi, dar și alți boieri se spunecă au dăruit felurile icoane și picturi, la Densuș. Și la anul 1749 biserica iar s-au pictat de către Popa Simeon din Pitești, de au arătat pe Sfânta treime, cum și pe Sfântul Apostol Bartolomeu, cel cu pielea în mână, jupuit de viu pentru nelepădarea sa de credința cea dreapta, după cum stă scris la izvoade.
Iară mai târziu biserica s-a făcut mănăstire, și e cea mai veche de s-a slujit în dânsa neîncetat după ritul dreptcredincioșior. Oamenii vin de la mare depărtare pe jos, să liturghisească întrânsa, că s-a înnoit biserica în anii din urmă și trec mulți străini să o vadă, că i s-a dus vestea, ca despre lucru rar. (Mădălina Mirea)

Dacă ți-a plăcut acest articol, ajută-ne să mai facem, donează 1Eu.