916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Case de muzicieni – O hartă ilustrată de Ana Bănică – 64 de adrese, 175 de ani de istorie. Lansare sâmbătă 4 februarie

De Difuzor GF| 31 Ianuarie, 2023 | Categorie: graphic design ilustrație | Vizualizări: 715

Harta realizată de arhitecta și ilustratoarea Ana Bănică reprezintă o premieră, oferind publicului iubitor de cultură și istorie a Capitalei reperele a peste 60 de adrese alcătuind un puzzle incitant și emoționant, ce vorbește despre povești muzicale acoperind 175 de ani de istorie și despre diversitatea și unicitatea patrimoniului arhitectonic al orașului București.

Ana ne spune câte ceva din bucătăria facerii acestei hărți:

Nu este prima dată când lucrez ca ilustrator în proiecte legate de patrimoniul construit, însă tematica muzicală este o noutate pentru mine. Întotdeauna mi-a plăcut să citesc plăcuțele de pe case de tip „aici a locuit”, sau, „aici a lucrat”, dar, niciodată nu le-am categorisit în mintea mea în case de muzicieni, case de scriitori, case de pictori și tot așa.

Pentru a realiza hărțile am ilustrat fiecare clădire din listă în mod tradițional, adică, am desenat și am pictat casele pe hârtie după fotografii, google street view și plimbări. Am scanat apoi ilustrațiile și le-am aplicat pe harta desenata tot de mine, digital.

Abordarea ilustrațiilor într-o tehnică tradițională oferă acestora o plasticitate, sau o patină, care duce cu gândul la tencuielile vechi și pătate ale clădirilor. Totuși, ilustrațiile sunt mai degrabă reconstituiri sau restaurări stilizate ale acestor case, complete sau parțiale, în funcție de informația disponibilă. Drept urmare, am păstrat proporțiile reale și detaliile originale ale caselor, însă nu am luat în calcul modificări aduse în perioada recentă, precum: etajări, închideri de terase etc. Culorile fațadelor din ilustrații nu sunt cele originale ale caselor, nici cele actuale, fiindcă acestea se pot schimba oricând. Drept variantă am optat pentru o paletă caldă piperată cu indigouri și albastru închis, dar limitată, din care am ales culoarea cea mai potrivită clădirii respective.

Faptul că am studiat arhitectura (de interior, ce-i drept) mi-a adus un plus de cunoștințe care probabil mi-a ușurat înțelegerea anumitor clădiri cărora le-au fost aduse modificări (dar tot a trebuit să consult niște arhitecți practicieni sau specializați în patrimoniu) și cu siguranță mi-a fost mai simplu să desenez fațadele în felul în care am ales s-o fac - realist proporționate, dar totuși stilizate. Și mai trebuie să recunosc ceva: harta propriu-zisă am desenat-o într-un program de arhitectură!

La lansare, la Ordinul Arhitecților România, str. Pictor Verona nr 19,  vor cânta muzica lui George Enescu violonistul Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului Internațional de Muzică de Cameră „Sonoro” și un susținător activ al salvării și conservării patrimoniului arhitectonic românesc și pianista Cristian Mihart.

Intrarea se face bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Invitațiile se pot obține la adresa casedemuzicieni@gmail.com



ana banica ilustratie arhitectura ordinul arhitectilor

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Radio România Cultural, Fundația Cărturești, One World Romania, Zeppelin, Igloo media, Centrul Ceh, Centrul Național al Dansului, Graphicart-News, Asociația Ephemair, Poster Jam, Editura Cartea Copiilor, Editura Frontiera) sau provenind din arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro