Cum supraviețuiește creativitatea în societate? Despre ilustrație, design de experiențe, cercetare calitativă și intervenții artistice în mediul corporatist.
Dalia Poleac este designer, artist și consultant în tendințe pentru industriile creative, și face parte din categoria oamenilor care-și măsoară succesul prin impactul social pe termen lung. Călătorește mult și desenează oriunde găsește spațiu, ca manifest pentru reutilizarea și reciclarea suprafețelor printate, dar și pentru a sfida ideea de produs finit, un standard.
În realitate, Daliei nu-i plac de fel categoriile, iar în semnătura emailului său vei găsi atributul de „human being” în locul funcțiilor consacrate în mediul business.
A studiat în București, Milano, Roma, Antwerp, iar în urmă cu câteva luni a susținut un curs despre joburile viitorului la Universitatea Richmond, în Florența.
În prezent, Dalia se ocupă cu zguduirea credințelor generaliste despre artă, artiști și rolul acestora în societatea românească, organizând în București diverse intervenții artistice menite să pună față în față pragmatismul vs. impulsul creativ din oameni, îndeosebi a celor care activează zi de zi în corporații.
Cât înseamnă o sută de metri de research?
În seria evenimentelor cu caracter disruptiv amintite anterior se încadrează și „100 de metri de research”, un ansamblu de zece manifestari artistice în zece locații diferite. La final, acestea vor fi puse cap la cap pentru a dezvălui un produs autosuficient, și anume o cercetare pe diverse suporturi având ca temă centrală „materia ca serviciu”.
Primii „10 metri de research” s-au conturat la Galeria 15 Design în luna octombrie, urmând ca în perioada 23-25 noiembrie 2018, spațiul AWE 1.0 - Adaptive Work Environment, situat la parterul Palatului Universul din București, să găzduiască evenimentul „Geometria Materiei Standardizate - 10 Metri de Dialog”. Instalația interactivă are ca scop dezvoltarea gândirii complexe și elaborarea unor instrumente creative de informare a comunităților și organizațiilor din București.
O invitație la contemplare și un muzeu temporar @wherethereisspace
Timp de trei zile, spațiul AWE 1.0, primul mediu adaptativ de lucru din România, va deveni muzeul temporar al materiei standardizate, urmând conceptul wherethereisspace semnat de Dalia Poleac. Provocarea lansată de artistă este de a privi dincolo de obiectele de uz comun, către sursa materialelor prelucrate în care stă scrisă istoria industrializării, ca fenomen al societății moderne. În urma contemplării și dialogului va rezulta conversia cunoștințelor individuale în cunoaștere colaborativă, prin interacțiune directă între cei prezenți, procesul fiind inspirat din modelul „Ba” al filosofului japonez Kitaro Nishida.
Playground-ul Second Hand Media
Anul trecut, nu mai puțin de 34 de persoane au participat la co-crearea unei piese vestimentare, în cadrul unei experiențe de tipul playground de reciclare a unor publicații românești și străine de mare tiraj. Pentru amenajarea spațiului „de joacă” de 15 mp s-au folosit 67 de ziare și reviste, 15 mp de hârtie reciclabilă, 250 de metri de bandă adezivă, peste 50 de markere și carioci colorate.
Suportul media utilizat a fost apoi inclus într-o expoziție mai amplă, devenind la rândul său suport pentru creațiile viitoare ale artistei și continuând, astfel, ciclul de reciclare și reutilizare. O parte din acest suport a fost expus la Biblioteca Națională a României, în cadrul SNAC - Salonul Național de Artă Contemporană.
Viitorul este CO-CO. Colaborare și co-creare în folosul comunității și organizațiilor
Dacă o întrebi cum arată viitorul, Dalia îți va răspunde că „viitorul este CO-CO: descentralizare, colaborare continuă și disponibilitatea crescută a companiilor de a se deschide și de a implementa proiecte creative alături de artiști, nu din obligație sau de dragul CSR-ului, ci pentru a stimula inovația la nivel de management”.
Până acum, Dalia a colaborat cu antreprenori din Europa, dar și din Canada, proiectele fiind dintre cele mai diverse: de la crearea unei serii de ilustrații pentru buzunarele unor jeanși made in Ukraine, la o ședință foto care îmbină cultura africană cu elemente românești, pentru revista Black Attitude din Paris (mai multe detalii găsești pe contul ei de instagram și pe site-ul daliapoleac.com).
Foto Miluță Flueraș
Despre autor
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro