Garaj deschis. Episodul 1 – Utopia locuită, film documentar.

Pornind de la o schemă inițială unitară, cartierul Drumul Taberei se dezvoltă în etape succesive, începând cu anii ’60, spre vestul orașului. Cartierul a fost proiectat ca un „oraș ideal”, după principiile urbanismului modernist. Prevedea spații publice generoase, echipamente comunitare și, în special, spații verzi ample. Cartierul a atras diverse categorii de locuitori, în special clasa de mijloc din epocă. Apartamentele erau fie distribuite chiriașilor cu repartiție de la întreprinderi, fie achiziționate printr-un sistem de creditare pentru locuințe proprietate personală. În timp, viziunea ideală a proiectanților a fost ajustată de practicile locuitorilor, care au transformat macheta într-un cartier viu. Până la urmă, utopia a fost îmblânzită.

Ileana Gabriela Szasz:

Am crescut în Rahova, un cartier construit târziu, "mai pe economie", fără posibilități prea multe de petrecut timpul liber. Pentru copii, doar şantierele din zonă erau adevărate "Disney landuri" cu munți de pământ, țevi uriașe, gropi, carbid și cioburi de toate culorile. Așa că, atunci când "ieșeam în oraș" cu ai mei, cel mai frecvent mergeam în Drumul Taberei. Cele mai apropiate leagăne, de unde stăteam, erau la Favorit. Ajungeam rapid, traversând cimitirul Ghencea care avea o gaură în gardul dinspre Statul Major. În Rahova copacii de abia fuseseră plantați și erau doar niște bețe înfipte în pământ. Așa că, Drumul Taberei părea un parc uriaș. După leagăne, treceam pe la Favorit si Orizont și nu plecam până nu escaladam toate băncile din piatră, marginile curbate și micile monumente. În adolescență, pentru că nu aveam bani de ștrand, ne-am bălăcit, ca mulți alții, direct în lacul Moghioroș și ne-am întors în chiloți pentru că ne-au furat niște copii hainele. La cinema Favorit am văzut Titanic. Mai pe la 18 ani, megeam cu prietenele într-un părculeț ascuns în cvartalul de la Răzoare, să stăm de vorbă pe bănci, pentru ca era "mai liniște si frumos". Nu-mi dădeam seama atunci de ce, când voiam să facem "altceva", mai interesant, în afara casei, găseam în Drumul Taberei și la noi, nu. Nu e un cartier ideal, după cum aveam sa înțeleg după 1 an de locuit acolo, mai târziu. Dar, oferea locuri de întâlnire, de interacțiune în proximitate, ceea ce a dispărut din preocupările planificărilor ulterioare.

Alex Axinte:

Cînd stai de vorbă cu proiectanții din epocă sau te uiți la principiile după care au făcut cartierele de blocuri, parcă îți vine să-ți dai palme mai tare decât după performanțele apuse ale naționalei de fotbal. Și asta pentru că viața noastră de zi cu zi și calitatea ei depinde în foarte mare măsură de modul în care e alcătuit spațiul din jurul nostru.
Mai ales în contextul proiectării urbane de azi, am ajuns să suspinăm așa după niște lucruri de bază, pe care proiectanții de dinaintea noastră au știut și au putut să le facă. De fapt, arhitecții care lucrau în institutele de proiectare, luate la mișto după ’90 ca „fabrici de blocuri”, au făcut ca perioada anilor ’60-’70 să rămână până astăzi ca cel mai bun moment din toată istoria locuirii colective din România.
Îmi povestea taică-miu și colegul lui, care au „fabricat” la blocuri în Ploiești, cum chiar și în mult înjurații anii ’80 - cînd lucrurile au luat-o la vale în urbanism, începuseră cu „placările” și „îndesirile” (aka bulevarde canion și blocuri între blocuri) - că în institut mulți dintre ei „încercau să mai facă ceva”, măcar la clădiri. Să mai „trișeze” suprafețele apartamentelor în sus, să le facă să funcționeze pe bune, să mărească depozitarea, să pună balcoane și la bucătărie și geam la baie (toate a se citi omg în ziua de azi!). Să extindă balcoanele, ba uneori să mai lase și posibilitatea locuitorilor să și le închidă mai ușor (incremental cum ar veni)
Și în general să dea o față blocului și străzii, cu platforme și jardiniere mai la bulevard (ok, mai rar, mai în centru). Mereu să mai umble la finisaje cît se poate, la design parapeți (nu doar prefabricate, mai un trafor ceva), să-i „păcălească” și să trateze cît de cît zona de acces peste buget. Bonus să se mai ocupe și de aranjarea (și designul grafic!) pentru reclamele magazinelor de la parter, alea de la strada mare. Și toate astea storcînd din bugetele de super-austeritate și navigînd printre șefi de trust, comisii, banca de investiții, avizatori de la minister, primul, vicele, prim-vicele și alți șefi, mulți șefi care le „luau proiectele la puricat” să corespundă cu proiectul tip din lege și mai ales cu prețul limită. Atît s-a putut.

​Vorbitori: Ștefan Ghenciulescu (arhitect), Mircea Kivu (sociolog), Ioana Tudora (arhitectă), Matei Eugen Stoean (arhitect) 

Imagini: Arhitectura, Revistă a Uniunii Arhitecților din R.S.Romania nr.6/1961, 4/1966, 6/1969, nr.9/1969, 1/1970 „Monografia Drumul Taberei” (1973) din Colecția de Imagini Mihai Oroveanu, courtesy of Anca Oroveanu și Salonul de Proiecte, mai multe pe www.photopastfuture.ro 

Mulțumiri: Daniel Ciobanu, Ionuț Bucur, un colectiv de grădinari din Buclă. 

Interviuri realizate de: Alex Axinte, Iris Şerban, Ileana Szasz 

Imagine: Ileana Szasz 

Montaj: Alexandra Diaconu

Dacă ți-a plăcut acest articol, donează 1Eu redacției Graphic Front, 
ajută-ne să păstrăm blogul curat de publicitate.