Garaj deschis. Episodul 2 – Aici înainte era câmp

Nu sînt născut și crescut în Drumul Taberei. Aici stăteau bunicii mei și veneam pe la ei de la Ploiești în vacanțe. Luam 93 de la gară care se tîra ca un tranca-fleanca pînă cînd ajungeam la ceas. De acolo gata, știam. Cînd apărea și blocu Materna parcă și simțeam mirosu de salată de vinete care ne aștepta sus, la etaju 10. De acolo din balcon se vedea cîmpu. Și orizontul era roșu (de la apus, lalele 

Odată pe o caniculă  bunică-mea a înfundat scurgerea de la balcon și a vărsat cîteva ligheane cu apă să mă răcoresc nițel, dar asta e altă poveste din folderu „cum să ne împodobim și despodobim balconul”.

Unchiu-miu stătea la o stație mai încolo pe buclă. Diferența de vîrstă între noi era mică și mergeam pe acolo la joacă. Mai ales fotbal, de stradă sau cu nasturi. Țiu minte că am fost șocat de cît de serios se juca fotbal pe stradă aici față de ce bambilici jucam noi la Ploiești. Deci între bară și centrală se juca pe posturi băi nenică! Pe vremea aia Bucureștiul = Drumul Taberei. Cu parcu Moghioroș la mijoc – și ce parc era ăla față de cimitiru sovietic de la noi!! - și cu marginea pe la Favorit. Acolo am văzut cu bunică-miu niște filme de m-au dat pe spate, d-alea cu război, cu cowboy sau cu cafteală. O dată am văzut și un curcan fript așa uriaaș din care mînca Piedone și am țipat în gura mare că vreau și io! Ete ciuciu, las că facem șnițele. 

După aia, bunicii au început să stea mai mult pe la Ploiești și am ajuns în facultate să stau eu în apartamentu lor din Drumu Taberei. Așa am moștenit-o și pe vecina care îmi devenise practic o mătușă. Avea chei de la casă, îmi livra constant plăcintă cu mere și le dădea raportul alor mei de cum o duc, ce mănînc. Avea grijă de mine cum s-ar zice. 

După facultate am plecat din cartier fără să duc dorul strîmtorii de la Răzoare. M-am dus sedus în centru (aici să nu uit să bag o mimioară). Însă ceva tăt lipsea. Mi-am dat seama de chestia asta de cînd am început cercetarea în Drumul Taberei și am închiriat garajul din buclă. După vreo 15 ani departe de cartier, parcă ceva a făcut clic la loc. E ca atunci cînd te vezi cu un prieten cu care nu te-ai mai văzut de o sută de ani și mai mult taci, că e de ajuns. Însă cartierul are multe povești, spuse pe mai multe voci. (Alex Axinte)
 

Drumul Taberei a fost un oraş nou, ridicat pe terenuri libere, în care locuitorii s-au mutat din alte zone ale orașului sau din afara lui. Cartierul oferea numeroase facilități, ce l-au făcut extrem de atractiv. Cu timpul, locuitorii au început „să se aducă unii pe alții” în cartier, formând rețele bazate pe rudenie și vecinătate. În una-două generații, șantierul a devenit acasă. Cartierul și-a găsit rânduiala. Povestea lui începe mereu cu: „aici înainte era câmp”. În filmul de mai jos am strâns câteva povești

Produs în cadrul proiectului Garaj Deschis. 

Interviuri realizate de: Alex Axinte, Iris Șerban, Ileana Szasz

Imagine: Ileana Szasz

Montaj: Alexandra M. Diaconu

Vorbitori: Cristi Râpeanu, Mircea Kivu, Anca Niță, Luminița Boboia, Doina Constantinescu.

Fotografii din arhivele: Cornel Axinte, Doina Constantinescu, Dan Dinescu, Andreea Lisowski, Anca Niță, Dorin Sima. „Monografia Drumul Taberei” (1973) din Colecția de Imagini Mihai Oroveanu, Courtesy of Anca Oroveanu și Salonul de Proiecte

Mai multe pe www.photopastfuture.ro Arhitectura, Revistă a Uniunii Arhitecților din R.S. România, nr.9/1969

Mulțumiri: Maria Alexandrescu, Mariana Dumitrescu, Anca Râpeanu

Acest material face parte din proiectul Garaj DESCHIS ce este susținut de Ordinul Arhitecților din România prin timbrul de arhitectură.

Dacă ți-a plăcut acest articol, donează 1Eu redacției Graphic Front, 
ajută-ne să păstrăm blogul curat de publicitate.