916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Graphisme sans ordinateur, entuziasm fără limite! & minunatul buletin al Asociației Graphê

De Carla Duschka| 27 Septembrie, 2019 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 1478

În vremuri (culturale) românești îngrozitor de tulburi, bucuria și motivația ne sunt asigurate tocmai din Franța, grație lui Patrick Bideault care ne-a surprins cu două articole mai mult decât laudative despre Grafică fără computer dar și despre publicațiile Atelierului de grafică în general.

Cu această ocazie am descoperit o foarte rafinată tipăritură: un buletin dedicat promovării artei tipografice – magazin trimestrial al Asociației Graphê, organizație creată din drag și respect pentru literă, lectură și limbă franceză. De format A4, revista restrânsă ca întindere este simplă, curată, foarte îngrijit așezată și imprimată la o singură culoare pe hârtie de cea mai bună calitate. Din categoria less is more.
 
Lăsăm deoparte modestia și reluăm mai jos câteva fragmente – cu îngăduința autorului – din numerele 77 și respectiv 79 ale buletinului Graphê:

L’ensemble (volumele Grafică fără computer, Reclame fără Capitalism n.n) est une merveille. Ces quatre volumes redonnent à voir l’écume graphique de la Roumanie, souvenirs, tout à la fois modestes et précieux, d’une quotidienneté que notre mémoire efface mais reconnaît dès qu’elle ressurgit. Les quatre volumes de Grafica fara computer sont une réalisation exemplaire, exemplaire, à laquelle je ne connais pas d’équivalent : quel bonheur ce serait, si chaque pays européen publiait de tels livres! (Graphê, no 77, ianuarie 2019)

Pornind de la conceptul editorial al seriei Grafică fără computer, Patrick Bideault vorbește chiar despre un necesar centru european al artelor plastice care să se îngrijească și de patrimoniul grafic:

Să ne imaginăm că un Centru european al artelor plastice, pornind de la exemplul cărților Atelierului, s-ar preocupa și de conservarea patrimoniului grafic! Nu ar fi formidabil?(…) Alfabetul nostru latin este suportul a numeroase limbi și diferitele diacritice care le ornamentează sunt tot atâtea semne grafice fecunde pe care le putem aprecia fără a înțele neapărat limba respectivă(…) Să facem un apel, deci,  pentru crearea unui label „Patrimoniu grafic european”, a unui Centru european al artelor plastice, pentru publicarea altor cărți de calitatea celor ale Atelierului care ne sunt o prețioasă referință.” (Graphê, no 79, iulie 2019)


Merci Patrick, merci Graphê!


grafica fara computer graphe patrick bideault reclame fara capitalism

Despre autor

Carla Duschka
Carla este licențiată în arte plastice, grafică (studii universitare la Bucuresti și postuniv. la Berlin) având ca principală preocupare grafica de carte. Este grafician la Atelierul de grafică și lector asociat în cadrul UNArte București. Este unul din fondatorii proiectului GF.