916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Începe CinePOLSKA – Festivalul Filmului Polonez în România. A 16-a ediție, 16 – 22 octombrie. Program pe zile + trailere.

De Difuzor GF| 14 Octombrie, 2020 | Categorie: film artistic | Vizualizări: 1012

Festivalul CinePOLSKA este o ocazie unică pentru a vedea cele mai recente filme poloneze premiate la cele mai importante festivaluri din Polonia şi din lume. Filmele prezentate sunt adesea proiectate în avanpremieră în România, iar unele dintre ele pot fi văzute doar în cadrul acestui festival.

FILMELE POT FI VĂZUTE PE PLATFORMA TIFF UNLIMITED (unlimited.tiff.ro):

ICAR. LEGENDA LUI MIECZYSŁAW KOSZ (regia Maciej Pieprzyca, 122 min.)
SUPERNOVA (regia Bartosz Kruhlik, 78 min.)

ŞARLATANUL (regia Agnieszka Holland, 118 min.)
TOTUL PENTRU MAMA MEA (regia Małgorzata Imielska, 103 min.)

Proiecțiile de pe platforma TIFF Unlimited sunt gratuite, nefiind necesară obligativitatea înfiinţării unui cont.
 





ȘARLATANUL / Szarlatan

2020, Cehia, Irlanda, Polonia, 118 min., dramă
Regia Agnieszka Holland

Distribuția Ivan Trojan, Juraj Loj, Josef Trojan, Jaroslava Pokorná ș.a.
subtitrare în limbile română și engleză

Născut la începutul secolului al XX-lea, herbalistul Jan Mikolášek devine bogat şi celebru după ce vindecă nenumărate boli cu mijloace neortodoxe. O adevărată emblemă a Cehoslovaciei înainte de Al Doilea Război Mondial, vindecătorul devine încă şi mai apreciat în timpul ocupaţiei naziste şi a regimului comunist. Fiecare regim îi apreciază îndemânarea şi îl protejează.





ICAR. LEGENDA LUI MIECZYSŁAW KOSZ / Ikar. Legenda Mietka Kosza

2019, Polonia, 122 min., film biografic
Regia Maciej Piperzyca

Distribuția Dawid Ogrodnik, Piotr Adamczyk, Jowita Budnik, Mikołaj Chroboczek ș.a.
subtitrare în limbile română și engleză

Mietek își pierde vederea în copilărie. Mama sa îl înscrie la un centru pentru nevăzători, unde băiatul descoperă că muzica poate fi un mod de a vedea și de a comunica cu lumea. Deși educat în muzica clasică, când descoperă jazz-ul acesta are un singur scop: să devină cel mai bun pianist de jazz din Polonia. Întâlnirea neașteptată cu cântăreața carismatică Zuza îi va schimba însă viața. Filmul este inspirat din viața pianistului Mieczysław Kosz.





SUPERNOVA
2019, Polonia, 78 min., dramă

Regia Bartosz Kruhlik
Distribuția Marek Braun, Marcin Hycnar, Marcin Zarzeczny ș.a.
subtitrare în limbile română și engleză

Trei bărbaţi, un loc şi un eveniment care le va schimba viaţa pentru totdeauna. Povestea în stil realist a câtorva ore din viaţa unei comunităţi rurale explorează condiţia umană într-o situaţie limită şi chestionează esenţa şansei şi a destinului. O poveste sângeroasă, oscilând la graniţa dintre dramă și thriller.



 


TOTUL PENTRU MAMA MEA / Wszystko dla mojej matki
2019, Polonia, 103 min., dramă

Regia Małgorzata Imielska
Distribuția Zofia Domalik, Maria Sobocińska, Jowita Budnik ș.a.
subtitrare în limbile română și engleză

Ola are șaptesprezece ani. De fiecare dată când a fugit din orfelinat, instanța a plasat-o într-un centru de reeducare. Nu are haine frumoase sau un telefon scump. Spre deosebire de alte fete, nu vrea să ofere servicii sexuale în schimbul unor țigări sau sume mici. Tot ce vrea este să o aibă pe mama sa lângă ea. Crede că dacă va avea succes în competițiile de atletism la fel ca ea, aceasta o va găsi. Această „separare” a ei de lume o va transforma într-o victimă a violenței.


 

 

 

cinepolska institutul polonez tiff unlimited

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Radio România Cultural, Fundația Cărturești, One World Romania, Zeppelin, Igloo media, Centrul Ceh, Centrul Național al Dansului, Graphicart-News, Asociația Ephemair, Poster Jam, Editura Cartea Copiilor, Editura Frontiera) sau provenind din arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro