Ioana Iuna Șerban, curator MARe (Muzeul de Artă Recentă) – ne povestește cum i-a fost anul trecut @ Guild Report 2021

Recunosc că mă simt ușor intrigată: să răspund despre zona profesională a unui an care tocmai pe această zonă profesională a smotocit-o, uneori chiar a răsturnat-o, a pus-o între paranteze, a lansat-o într-un mod diferit de ceea ce era înainte (nu doar pentru mine, ci pentru toată lumea din sectorul cultural – și nu numai). Cred că în cazul tuturor contextul anului 2020 a făcut ca planul personal, existențial să fie vrând-nevrând accentuat, să ne întrebăm ce vrem, ce putem și cum înțelegem ceea ce lucrăm în lumina schimbărilor. M-am gândit chiar să răspund invitației Graphic Front printr-o suită de întrebări: am făcut proiectul X dar ce impact are proiectul X în contextul actual?, ce înseamnă curatorierea acum când expozițiile – și, până la prezentarea lor, munca efectivă pentru realizarea expozițiilor – și-au modificat parametrii?

Un raport despre activitatea curatorială din 2020 ar putea să arate ca un diptic cu „ce voiam să fac/credeam că o să fac” și „ce am făcut cu adevărat/ce am ajuns să fac”. Cu ce te poți lăuda în calitate de curator dacă timp de două luni muzee, galerii și expoziții au fost închise iar apoi programul, agenda și evenimentele au fost oricum afectate de schimbări? A fost activitatea lumii artei mutate în online una de nișă, de mentenanță și reziliență combinată cu supraviețuire?

Desigur, un tur ghidat desfășurat fizic în muzeu îți procură o intimitate cu lucrările, cu spațiul, cu opțiunile curatoriale. Ca spectator ai parte de o călătorie. Însă, sunt aspecte pe care doar în și prin textul scris le poți atinge, textul scris dându-ți alt timp și un performance în sine despre lucrare și artist.

În vară am coordonat programul S-online (co-finanțat de Ministerul Culturii), concentrat pe muzica experimentală românească, program ce a întrunit lucrările a 8 artiști tineri de sunet: Silviu Badea, Dan Michiu Dinescu, Șerban Ilicevici, Regina Ionescu, Micleușanu M., Alex Mitici, Bogdan Scoromide și Ioana Vreme Moser. Cum indică și numele, S-online s-a derulat exclusiv în online și a însemnat o continuare virtuală a programului de sunet al MARe, Soneria, pe care începusem să-l coordonez în decembrie 2019 și care a fost suspendat în noile condiții.
Am cunoscut și versiuni ale „muncii curatoriale” online: am fost curator invitat la una dintre edițiile concursului #Untitled organizat de platforma Artevezi pe Instagram, am participat la întâlnirile și conferințele pe Zoom ale Focusului MANIFESTA unde curatori și artiști francezi au prezentat expoziții din Marsilia. Mă gândesc în ce măsură „instituția” Zoom-ului (sau Skype-ului sau a GoogleMeet-ului) te (re)prezintă mai bine, te fac mai vizibil în cadrul unor astfel de conferințe, aureolat cum ești de background-ul peretelui din spatele tău (atunci când nu ești doar un alt nume în spatele unei camere închise), mă întreb ce sentiment de comunitate și dialog va fi (în viitor) creat astfel.
Pe de-o parte, suntem – de ani buni nu din 2020 – atât de cumetrizați cu online-ul încât pare firesc că lucrurile din artă încep să prindă semnificație când le depistăm acolo, ca reper poate ce ne determină să vizităm expoziția și fizic, și, pe de altă parte, online-ul devine locul acela unde și lucrezi și te distrezi și înveți și socializezi încât experiența artei în acest mediu ajunge – nu neapărat în derizoriu – ci poate prea amestecată cu toate celelalte. E și paradoxal că după ce arta și artiștii s-au luptat să obțină un spațiu al lor, dedicat activității artistice – galerie, muzeu, atelier, spațiu în oraș – conversia la online readuce totul laolaltă. Pare puțin pesimist ce spun? Sunt de fapt foarte curioasă și încrezătoare legat de modul în care arta, curatorierea – și, în fond, oamenii activi în aceste domenii – vor depăși orice aspecte provoacă aici o senzație de impas.