Istoria unui ideal imposibil de atins: locuirea perfectă în București. Lansare Luni, 4 martie, ora 19.00, Teatrul Național București

După o cercetare de aproape șapte ani, începută inițial ca hobby și încheiată la Universitatea de Pittsburgh într-un program de doctorat, apare prima cartea dedicată Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine – București, acel ANL al anilor 1910-1948 care a încercat să rezolve problemele locuirii bucureștene. Este prima carte a istoricului Andrei Răzvan Voinea și, totodată, a Asociației Studio Zona, o asociație formată din istorici și arhitecți care și-au propus să re-scrie istoria Bucureștiului într-o cheie fundamental analitică, departe de narațiunile romanțate despre frumusețea pierdută a Bucureștiului interbelic. Are la bază mii de documente de arhivă, cercetare de teren cu aproape 200 de interviuri cu locuitori din cele 4000 de case ridicate de această Societate și o critică foucauldiană a reformei locuirii în capitalism.

Prizonieri ai propriului limbaj, autorii Planului de Sistematizare din 1935 foloseau aceleași concepte despre locuința celor săraci, care nu aduseseră rezultate favorabile, precum reformatorii din primul deceniu al seco­lului al XX-lea, insistând pe locuința individuală ca forma urbană a sufletului românesc. Refor­matorii urbani și sociali considerau că proiectarea și construirea de blocuri favorizează un comportament urban politic, iar beneficiarii apartamentelor urmau a fi influențați de ideo­logia comunistă. Practica arhitecților autori ai Memoriului Justificativ îi contrazicea, având în vedere că aceștia proiectaseră blocuri în centrul orașului.

Așa cum susținea un alt reformator în domeniul urban, juristul Iulian Pascu, locuirea la casă reprezenta unica soluție pentru con­struirea orașului, întrucât se plia pe stilul de viață românesc.