"Mi-am tuns părul, am deschis caietul și am desenat" – ilustratoarea Iulia Ignat ne povestește despre anul ei trecut.

Nu am să spun că a fost un an bizar sau că s-ar fi așezat toate cu fundul în sus, am să spun doar că timpul nu a mai fugit mâncând pământul, timpul a încetinit, iar uneori s-a oprit în loc. Pe lângă experiența comună a pandemiei, s-au adăugat și alte evenimente personale care au marcat începutul unei schimbări. Schimbări benefice, aș spune eu, în ciuda dificultăților, a emoțiilor puternice, a amețelii, a paharelor sparte și al scamelor de pe jos.

Așa că, mi-am tuns părul și, cu timpul de partea mea, stând pe loc, am deschis caietul și am desenat. Am desenat și am descoperit, dar nu am deslușit. Am desenat dintr-ale mele, cu negru, cu tuș, cu linii, cu puncte, cu texturi, cu personaje. Un soi de jurnal la care mă uitam și încercam să ghicesc povestea. Altfel spus, am avut timpul și spațiul necesar să dezvolt proiecte personale. Abordarea este cu totul diferită, făcând comparație cu un proiect executat în colaborare cu un client. Nu există grabă, nu există constrângere, nu există un standard sau așteptări, nu există alte persoane care să intervină în parcursul creativ, se lucrează cu câtă emoție se dorește, urât sau frumos.

Prin noiembrie 2019, am găsit-o pe Lucreția. A fost personajul principal al unei expoziții personale, într-o serie de ilustrații create pe 22 de pânze rotunde, în care aceasta șoptea câte ceva despre sine. În 2020, mi-am dedicat timp Lucreției. Am început prin a-i frânge inima. Am ajutat-o să îi găsească un sens și am scris și am desenat împreună un ghid al celor cu inima frântă în care am deslușit 16 maniere constructive de a o refolosi. Pe inimă, zic. Motivată de succesul primului ghid, am mai scris și desenat unul, cel al singurătății. Singurătatea a fost un subiect dificil în pandemie, iar ghidul nu a avut același succes.
Între timp, am mai creat împreună alte pagini de jurnal, cu și fără sens, cu legătură între ele sau nu, cu însemnătate sau nu, de bine și de rău, de plictiseală sau de nevoie, un soi de talmeș-balmeș, dar cu totul necesar. Am desenat despre un an carusel. Asemenea mișcării ascendente și descendente ai cailor care „aleargă” în cerc, la fel m-am simțit purtată de experiențele acestui an, atât personal, cât și profesional.

La școală am încercat să rămân aproape de elevii mei. Școala online nu este mediul ideal de predare-învățare, dar ne-am adaptat. Având trei grupe a câte aproximativ 10 elevi, mi-a fost ușor să țin legătura prin mediile online. Le-am sugerat să-și creeze și ei propriul lor jurnal în imagini, în ideea de a transforma experiența pandemiei, cu toate nesiguranțele și haosul care vin după sine, într-una mai ușor de gestionat. Mi-a plăcut să văd variatele formule de exprimare personală și de înțelegere a unui context social atipic. Unii dintre ei și-au documentat fiecare zi și au creat un soi de bandă desenată în care descriau monotonia și repetivitatea activităților zilnice. Alții au adunat, aparent fără sens, cuvinte, mâzgălituri, peisaje, bucăți de material, poze, au scris cu subiect și predicat senzații și idei, așa cum le-au simțit pe moment. Alții au desenat poezii, au creat o lume fantastică, o lume a lor, intangibilă și sigură.

Pe lângă paginile de jurnal, am mâzgălit pe jos, pe sus, pe pereți, pe fața de masă, pe șervețele, pe mâneci, pe rochii, pe tricouri, pe pantaloni, pe pantofi, pe căni, pe uși, pe te miri ce. De remarcat au fost o serie de tricouri și rochițe, pe care, recunosc, m-am distrat să le colorez. Am lipit mesaje de tot felul, mesaje simbol sau mesaje aiurea. Am desenat prințese fără cap, balauri, pisici cu vorbe de duh, păsări și pești cu aripi lungi.
Un proiect atipic a fost decorarea unei săli de escaladă cu zeițe egiptene, cu aripi maiestoase, cu scene înfățișând egipteni de rând, angajați în diferite munci care onorau zeitățile, cu pisici și cu alte elemente mai mult sau mai puțin incidentale. Spun atipic datorită provocării de a realiza desene care mă scoteau din lumea personajelor mele tipice, cu „capete pătrate”. Dar s-a dovedit a fi o experiență frumoasă, în urma căreia am învățat mai multe lucruri decât am anticipat, cum ar fi, să mă cațăr ca o maimuță. Ba nu, mai bine spus, ca un pește cu două mâini stângi.

Cu drag am participat în câteva proiecte comune în cadrul comunității creativilor independenți. Printre acestea se numără realizarea unui pachet de cărți de tarot, împreună cu alți 39 de ilustratori români, realizarea unei expoziții de grup cu tema „Utopie”, în care fiecare artist și-a manifestat vizual ideea de utopie „personală”, realizarea unei expoziții micuțe de fotografie și ilustrație, într-un context neconvențional, realizarea unor activități și târguri în cadrul comunității de ”makeri” visători Kătun, realizarea ilustrației de pe coperta revistei Dor.

2019 a fost un an al multor colaborări și proiecte, al vitezei, al îndeplinirii sarcinilor cât mai repede și mai eficient. 2020, în schimb, a fost un an în care am avut oportunitatea de a zăbovi mai mult în interior, în interiorul casei mele, a minții mele, a corpului meu. Uitasem de „eficiența” unui timp mai lent, a unei idei la care stărui mai mult, pe care o prezinți cu sinceritate, cu teamă și curaj deopotrivă. Privind spre mine, mi-a fost mai ușor să privesc spre alții cu mai multă înțelegere. Dând mai multă importanță desenelor realizate pentru mine, m-a ajutat să îndeplinesc cu mai multă ușurință desene pentru alții.

Aceste articole stau sub tagul #GUILDREPORT – O intenție GraphicFront pentru cunoaștere reciprocă și consolidare a breslelor.