"Nu poți forma un om, doar dacă el își dorește asta." Interviu cu Dana Păpăruz – designer de costume.

Cu Dana Păpăruz m-am întâlnit în 1995, în clasa profesorului Constantin Albani, anul I, facultatea de Arte Decorative a Academiei de Arte. Eram colegi, ne țineam de teme și eram oarecum bucuroși că am nimerit la acest profesor unde se făcea treabă mai mult decât la alții. Apoi cumva ne-am mai văzut doar la cursuri și examene. Din anul I general am trecut fiecare pe secții, eu la murală (prof. Ion Stendl) și apoi în anul 3, la grafică (prof. Mircia Dumitrescu), ea la scenografie. Nu mai țin minte prin ce an a fost când am auzit de ea prima oară, știu doar că din acel moment s-a tot auzit. Ea fost dintre cei care au făcut performanță, prin tenacitate și seriozitate. A fost prezentă în multe echipe notabile de film semnând design-ul costumelor și pentru câteva lucrări a fost chiar premiată. M-am bucurat pentru ea și de ce să nu o spun, pentru noi toți – e un sentiment plăcut să faci parte dintr-o generație de care se aude, care livrează, cum spunea cineva.

Acest interviu a fost gândit în cea mai mare parte de Petra Torsan, studentă în anul I la film, căreia îi mulțumesc. Prin urmare întrebărlle trebuie văzute prin ochii ei, iar răspunsurile ar trebui să fie folositoare generației ei. Mai ales că sunt venite din partea unei profesioniste. Mulțumim Dana, bine te-am regăsit!

2. Cum arăta piața muncii în zona ta de interes după ce ai absolvit?
În 2000 casele de producție românești erau și ele la începutul lor, în formare. Echipele mici erau formate parte din oamenii vechi din Buftea, parte din tineri absolvenți – nu mulți la număr, pentru că nici facultatea nu admitea atâția candidați precum o face astăzi. În anul meu, în București am fost doar 5 care am terminat scenografia la UNARTE. Trei dintre noi lucrăm în domeniu: eu pe parte de costume iar alte două colege decor. Așa că existau atunci șanse reale să fi acceptat la ucenic sau asistent în cadrul unui proiect, fie el reclamă sau film, dacă-ți arătai interesul. Asta ar fi posibil și în ziua de azi, doar că interesul tinerilor pare mai mic sau poate nerăbdarea lor de a arde toate etapele maturizării și formării în orice domeniu, e mai mare. După atâta timp pot spune că nu am refuzat pe nimeni care m-a căutat spunând că ar vrea să vădă cum arată o zi de filmare sau de pregătire.

3. Când ieși din școală ești total necunoscut. Care a fost primul tău job și cum ai ajuns să-l primești?
Evident am fost mai întâi la un interviu... în urma unui anunț din ziar; nu am fost suficient de convingătoare așa că nu am primit nici o ofertă. Apoi am fost la un alt interviu, despre care am aflat dintr-o altă sursă că e vorba de aceeași casă de producție. Abia atunci, văzând insistență mea, au primit să încercăm să vădă dacă rezist și mai ales cum reacționez într-o echipă de costume al unui film.

4. Care ți-au fost mentorii de-a lungul timpului?
Profesorii din școala și din liceu.

5. Cât de autodidactă a trebuit să fii de-a lungul timpului și cât de mult ți-au folosit noțiunile acumulate în timpul studenției?
A trebuit să fiu autodidactă, pentru că nu poate face nimeni mai mult decât poți face tu pentru tine. Nu aș vrea să lovesc în nimeni, dar la facultate nu s-a făcut nimic practic la scenografie, totul era ca pentru visători, schițe și machete fără punere în practică. Probabil tot așa se face și acum din moment ce toți tinerii absolvenți visează că pot fi costume designeri sau scenografi din prima. Odată cu începerea perioadei de muncă n-am avut altă șansă decât să învăț din propriile greșeli sau încercări, pentru că începând din acel moment a apărut concurența reală. Erai plătit să îți faci job-ul, indiferent de pregătirea din spate, pretențiile erau mari și eforturile trebuiau să fie pe măsură. Nimeni nu te întreba ce diplomă ai, important era ce ai mai făcut și mai ales cum.

6. Care sunt principiile după care te ghidezi atunci când lucrezi? Ai vreunul de la care nu te dezici niciodată?
Cred că fiecare costum, fiecare personaj e important, oricât de mic sau neînsemnat ar părea în poveste. Și nu soluțiile cele mai scumpe sunt neapărat și cele mai bune. În rest nu știu dacă am un principiu anume. Concentrarea este importantă. Și dedicarea. Iar atunci când te dedici unui proiect nu prea mai ai cum să faci și altceva… poate de aceea am și amânat atâta timp să răspund la aceste întrebări. Documentarea mai este importantă precum și o cultură cinematografică și artistică/cromatică ce trebuie updatată în permanență.

7. Teatru vs. film: cum și când ai făcut alegerea? A existat, de fapt, o alegere? Sau ai lăsat lucrurile să se întâmple?
Nu am avut șansa să fac alegerea, așa a fost pentru mine. Am început să lucrez în domeniul cinematografic și aici am rămas. Am răzbit prin propria muncă, nu am avut cunoștințe la care să apelez, nici în teatru, nici în film. Tot ce a venit pentru mine a fost prin simplă confirmare de-a lungul celor 21 ani de muncă. Aș face și teatru, sper să reușesc să fac la un moment dat.

8. Documentarea riguroasă pare că nu ar prea lăsă loc de creativitate. Cum faci să-ți impui viziunea proprie în cazul unui proiect cu multă muncă de arhivă în spate, unde trebuie să fii fidelă reprezentărilor acelor vremuri? Documentarea riguroasă nu exclude creativitatea. Trebuie să ai o baza solidă de la care să pleci, date corecte pentru fiecare perioadă și categorie socială abordată, dar limita este doar aceea pe care ți-o impui tu sau echipa în care lucrezi. Nu spune nimeni că un proiect trebuie să fie doar o reprezentare corectă a epocii, atâta timp cât proiectul nu este un documentar. Atâta timp cât acceptăm că cinematografia este o artă ca toate celelalte, o modalitate de exprimare liberă, atunci gândirea și exprimarea nu pot fi decât în aceeași cheie. Secretul este să vrei să exprimi ceva, să vrei să te încadrezi într-o linie care să creeze coerență și unitate artistică, ca în orice altă artă.

9. Culoarea e foarte importantă în lucrul cu forma. Cum a fost să gândești costumele având în minte o finalitate alb-negru? Mă gândesc la Aferim! (2015, r.: Radu Jude).
Este importantă culoarea, dar și contrastul și textura sunt importante. Atât la Aferim cât și la Moromețîi 2 am făcut permanent poze alb/negru pentru a mă verifică la fiecare material ales sau costum integral, astfel încât siluetele sau compunerea costumelor grupurilor de personaje să nu plictisească, să nu fie o masă plata și fără vibrație. Și am învățat din propria experiență că atunci când vine vorba de filmare alb/negru, fie ea pe peliculă, fie digitală, trebuie insistat mult mai mult cu patina că ea să fie vizibilă.

10. Care au fost cerințele lui Cristian Mungiu în ceea ce privește costumele pentru După dealuri (2012)?
Reprezentarea corectă a straielor mănăstirești, adaptate ușor la cerințele filmului și a imaginii finale, țînând cont totodată de bugetul extrem de mic pe care l-am avut atunci la dispoziție.

11. Ai o echipă de oameni cu care lucrezi constant? Niște furnizori de materiale la care apelezi mereu, poate niște croitori verificați de-a lungul timpului?
Echipa mea a fost mereu într-o continuă modificare, am căutat mereu oameni serioși și la fel de pasionați că mine. Unii au confirmat, la alții am renunțat într-un final după multă răbdare. Este o meserie grea care cere dedicare și seriozitate totală, nu oricine este potrivit. Așa că după multe încercări am ajuns la concluzia că nu poți forma omul doar dacă el își dorește asta, altfel e mai cinstit să cauți pe altcineva decât să existe tensiune într-o echipă în care se lucrează minim 12 ore pe zi. În ceea ce privește furnizorii de materiale.... asta e o piață care este în continuă mișcare precum întreaga economie de piață. La fel și atelierele cu care am lucrat: o dată cu pretențiile mele și această listă s-a mărit sau modificat. Plus că sunt proiecte la care, dacă volumul de lucru este prea mare este bine să te bazezi pe mai multe ajutoare.

12. Există un tipic al relației dintre tine și regizor?
Nu știu cum aș putea răspunde corect sau cinstit la întrebarea asta, decât că încerc să tratez fiecare regizor cu la fel de mare respect și atenție în ce privește munca mea, pentru el și proiectul lui. Indiferent dacă este un regizor debutant sau unul care a confirmat de-a lungul timpului cu alte proiecte. Altfel, în funcție de fiecare regizor sau moment al proiectului comunicarea permite mai mult sau mai puțin. Uneori, când timpul e presant și trebuie luată o decizie rapidă chiar și un scurt mesaj pe WhatsApp cu o imagine sau două pot rezolva situația. Altfel nu știu dacă există un tipic, nu am privit niciodată lucrurile așa. Uneori există etape clare în cadrul unui proiect în care e timp și de discuții, și de referințe, și de exemple mai clare care includ probe de costume sau prezentarea lor în diferite stadii. Alteori regizorul nu mai are timp de mici detalii iar atunci trebuie să aibă încredere în alegerile făcute de echipa lui, fie că e vorba de scenograf sau costume designer.

13. Cum relaționezi cu restul echipei (actori, director de imagine, scenografi etc.)?
Lipsa orgoliului este cea mai importantă și înțelegerea că nu trebuie să demonstrezi ceva anume, ci doar că faci parte dintr-un întreg al unui proiect și al unei echipe și că deciziile se iau de comun acord. Cine nu poate face asta se poate apuca de orice alt tip de artă personală. În cinematografie sau teatru nu se poate fără dialog.

14. Când primeșți un scenariu, la ce te gândeșți mai întâi? Cum "pleci la drum"?
Indiferent dacă știu sigur sau nu dacă voi face parte din acel proiect, dacă urmează un interviu sau regizorul vrea sigur să lucreze cu mine, modalitatea de abordare e acceași în principiu: o lectură atentă și apoi începerea unei documentări înainte de toate. Abia apoi schițe sau alt fel de propuneri, plus un deviz cât mai amănunțit pentru cel care urmează să producă filmul, pentru a putea începe un dialog în privința sumei necesare, dar și a echipei și numărului de oameni necesari departamentului meu.

15. Care sunt particularitățile design-ului de costum în funcție de tipul producției - film documentar vs. ficțional vs. reclamă, filmare exterioară vs. într-un studio?
Cred că toate aceste particularități s-au schimbat odată cu evoluția mea. Nu am știut de la început că ele există, am învățat abordări diferite lucrând. Nu m-a învățat cineva că ele ar trebui să fie diferite, din păcate, dar ele există și îți pot face munca mai eficientă. Cred că un astfel de curs ar fi foarte folositor atât pentru studențîi de la scenografie cât și pentru cei de la regie și imagine; un curs practic în care să existe teme aplicate de cromatică, contraste și texturi, lumina de interior sau exterior, naturală sau direcționată de către una sau mai multe surse. Toate acestea ar fi exerciții bune pentru a înțelege cu ce ai putea să te confrunți într-un proiect concret în care ai fi cooptat după facultate. O altă părere de rău a mea a fost că în școală nu am fost învățați să ne punem în situația clară de a înțelege ce este un buget și cum ar trebui el gestionat. Iată o altă idee de curs ce ar trebui aplicată înainte de a te duce la un interviu de angajare, unde în principiu nu o să fi întrebat ce școală ai făcut, cât mai degrabă ce știi să faci. Cu siguranța mi-ar fi fost mult mai ușor în primii ani de muncă dacă în anii studenției aș fi lucrat că ucenic pe lângă o echipa de filmare. În primii ani, la primele proiecte lupta cea mare se dădea cu bugetul și timpul. Nu aveam timp și nici resurse pe atunci să mă documentez îndeajuns. Când făceam greșeli nici măcar nu realizam că le-am făcut. Primul meu film, semnat ca și costume designer, a fost o docudramă pentru BBC (2005), proiect la care timpul de pregătire a fost extrem de scurt, alegerile personale nu existau, totul a fost impus de casa de producție, detalii tehnice legate de echipă, ateliere, etc. Asta nu m-a împiedicat însă  să lucrez cu plăcere și să învăț din greșeli. Nu mai pot acum să mă uit la acel proiect dar știu exact unde am greșit.

16. Având ochiul format mai ales în direcția vestimentației, ce observi, în general, în jurul tău? Încotro îți fuge privirea?
Eu nu privesc lumea în acest fel. Aș putea spune că oamenii se îmbracă adeseori fără gust, tern sau în veșnicul negru pe care ei îl consideră că fiind în mod greșit mai flatant cu silueta. Dar nu fac asta. Felul în care se îmbracă oamenii nu este atât de important în viața de zi de zi, în relația mea cu ei. Nu de fiecare dată haina îl face pe om, ea ajută actorul în mod clar să-și definitiveze personajul, dar pe omul obișnuit nu-l poate îmbraca mai presus de ceea ce lăsă el în urmă. Imaginea umană nu este doar o haină, ci întregul sentiment cu care rămâi după un contact mai îndelungat cu o persoană. Iar haina, oricât de bogată ar fi ea nu poate ascunde într-atât pe cât și-ar dori unii. Prin urmare sunt furată mai degrabă de o privire decât de o haină. Inspirația poate veni din pictură, modă sau artă în general, nu numai din ceea ce mă înconjoară.

17. Care sunt filmele tale de referință?
Aș evita să răspund la asta, cel puțin momentan nu cred că am acumulat suficientă cultură cinematografică pentru a considera că am filme de referință. Cred că se poate învața permanent, atât din exemplele bune, cât și din cele rele.

18. Ce producții noi, internaționale, ți-au atras atenția recent datorită costumelor?
În 2020 am reușit să văd câteva filme și seriale care sunt remarcabile în ceea ce privesc costumele: Game of Thrones ( :)) , da, abia anul trecut am avut răgaz să văd toată seria) Babylon Berlin, care cred că e preferatul meu, cel care semnează costumele este unul dintre cei mai talentați la ora actuală, The Crown, Mrs. America, Euforia, Boardwalk Empire, John Adams 19. Îți aduc premiile noi proiecte? Este acest tip de recunoaștere un generator de bussines? Chiar nu-mi dau seama dacă premiile aduc imediat și alte proiecte, depinde de producător ce-și dorește. Cred că asta ar fi o întrebare mai potrivit de pus cuiva din producție. Nu cred că este o garanție clară că cineva care a confirmat o dată o să o facă și a două oară sau la nesfârșit. Eu simt că o iau de la capăt de fiecare dată, la fiecare proiect nou. Concurența există și ea nu este de fiecare dată corectă, dar am învățat să nu îmi mai pară rău după un proiect atunci când îl pierd sau dacă cineva nu mă sună să negocieze considerând că aș putea fi prea scumpă fiind acum câștigătoare de premii. Fiecare lucru are prețul lui, deci și câștigul unui premiu are cel puțin unul: un preț pe care îl plătești tu atunci când munceșți minim 12 ore pe zi și faci un proiect cu maximul de dedicare și apoi un preț corect care trebuie plătit de către cel care vrea să angajeze pe cineva cu experiență și care îi garantează (cel puțin teoretic) un lucru bine făcut.

19. Ai lucrat în perioada pandemiei? În muncă ta, sunt lucruri pe care le poți face de acasă?
Am avut șansa să fiu cooptată anul acesta într-o nouă producție HBO, așa că pentru mine a fost un an bun. Dar în cinematografie nu se prea poate face munca de acasă. Așa că sper să se revină cât mai curând la ce a fost până în 2020. A fost nevoie să lucrăm cu maxim de protecție și atenție, asta înseamnă că nu am mai avut acces să pot fi prezentă la cadru, pe set în timpul filmării, doar o parte din echipa mea era prezentă acolo. Actorii și figurația erau pregătiți de echipa mea împreună cu mine în bază și apoi plecau către set. Prezenți pe set erau un număr mic de persoane din partea departamentului. Se mai făceau unele schimbări cu acordul meu în urma pozelor trimise de la fața locului.

20. Cum vezi relația buget - timp - creativitate? Care dintre cele trei e mai ușor de sacrificat? Ai refuzat vreodată un proiect în care acestea trei să nu apară în proporțîi acceptabile? Ne-ai putea spune și când s-a întâmplat asta?
Nu cred că trebuie considerat că sacrifici ceva. Lucrurile trebuie luate așa cum sunt. Și timpul ce îl ai la dispoziție, și bugetul. Se pot face lucruri minunate și cu bani puțini sau timp limitat. Desigur trebuie făcute alegeri, dar asta nu într-un mod patetic ci calculat. Trebuie apreciat ce se vede mai mult într-un cadru sau în film și atunci sacrifici ceea ce știi că se va vedea mai puțin. De exemplu la "Inimi cicatrizate" am ales ca cea mai mare parte din buget să fie alocată costumelor, lenjeriei și pălăriilor lui Solange, în detrimentul pantofilor pentru care am ales să las o suma mică, ei fiind totuși confecționați și ei. De refuzat nu cred că am refuzat vreo dată un proiect. Cred că ele au apărut și au crescut ca dificultate în viața mea, fiecare la momentul lui. Evident nu m-aș mai arunca să spun acum da unui proiect care nu are suficiente resurse sau în care costumele par a nu fi foarte importante, dar astea sunt discuții teoretice, fiecare situație poate fi alta din varii motive.

21. Vii din Constanța, unul dintre cele mai cosmopolite orașe din România, care concentrează o diversitate etnică și stilistică substanțială. Crezi că asta ți-a influențat alegerile artistice sau, în genere, pe cele care privesc muncă? Știu că am fost formată de profesori buni și asta mi-a influențat alegerile cât și abordările. Cred că oriunde m-aș fi născut, dar cu aceiași profesori pe care i-am avut în anii mei de pregătire pentru facultate, drumul ar fi fost cam același.

22. La ce te aștepți în acest an? Ai vrea să faci ceva schimbări?
Abia aștept să văd ce-mi aduce 2021, dar pentru moment nu am cum să vorbesc despre asta. Îmi doresc doar să profit la maxim de timpul meu liber atât cât va fi el, să desenez, pictez și să aprofundez câte mi-am pus în plan. Și cam atât!

Foto Arhiva Dana Păpăruz

Interviu realizat de Petra Torsan, Ciprian N. Isac