Oman, Oman? Ce e asta? E o țară? O fi în Africa?
Nu mi-a fost clar multă vreme ce caut cu atâta încăpățânare în culturile orientale. De ce m-am apucat de arabă, de ce citesc autori orientali, de ce m-am dus într-un Iran aparent periculos, iar în următorul am ales….Oman. Oman? Ce e asta? E o țară? O fi în Africa? M-au întrebat unii. Și nu i-am judecat pentru că până în toamna anului trecut habar nu aveam pe unde vine țara asta.
Din lauda unei austriece am făcut săpături online și am dat peste o comoară: Oman – o țară arabă care, spre deosebire de vecinii ultramodernizați (Emirate) sau cei devastați de crize umanitare (Yemen), și-a îmbrățișat protectiv tradițiile și ospitalitatea în armonie cu progresul.
Omanul spre care am călătorit eu nu a fost dintotdeauna așa.
După ce și-a înlăturat tatăl printr-o lovitură de stat, în cei aproape 50 de ani de domnie, sultanul Qaboos a transformat Omanul dintr-o țară mai degrabă tribală, cu 7 km de asfalt, 3 școli și o rată a mortalității infantile de 75%, într-una în care autostrăzi și drumuri moderne fără taxe conectează un popor educat care din munți și până în deșert îți va vorbi engleză într-o ținută impecabilă. Și nici nu s-ar putea altfel, de vreme ce în cel mai mic și lăturalnic sat nu vei găsi poate un magazin, dar sigur vei găsi curățătorii.
Fie că pășești în hoteluri moderne, pe lângă universități, spitale și clinici noi accesibile tuturor, ți-e aproape imposibil să-ți imaginezi Omanul de acum 50 de ani devastat de boli venerice, foamete, analfabetism. În ziare, citești azi despre ultimele inovații în tehnologie, investiții și strategii naționale în cazul unor dezastre naturale și nu-ți poți imagina cum a fost posibilă aici sclavia până în 1970. Privești bolizii japonezi și americani care traversează liber deșertul și nu-ți poți imagina că aici granițele nu au fost întotdeauna doar cu Yermen, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite, ci granițele erau în interior, între triburi mereu în conflict. Deși atât de mărunțit, Omanul a fost imperiu și se întindea până în Zanzibar. Omanul chiar a făcut parte și din Africa.De aici, haine lungi ca de mirese pleacă perfect albite, fără nicio cută, să îmbrace bărbați măslinii, zvelți, cu mers de sultan, zâmbet mai alb ca în reclamele la pastă de dinți și pielea strălucind de tinerețe.
Rămân însă și lucruri neschimbate: natura. În oricare din cele două anotimpuri, cald și foarte cald, ai de făcut alegeri grele între spectaculosul deșert, plajele pustii cu nisip fin atât de iubite de țestoase sau canioanele amețitoare în care vântul linge stâncile pustii.
Din categoria celor neschimbate în Oman se mai înscriu arhitectura tradițională în dreptul căreia doar mașinile străine trădează timpul în care trăim și femeile pe care nu le vezi, iar când le vezi, tot nu le vezi de hainele negre lungi cu care mătură scările când coboară cu o mână ținând un prunc și cu alta balustrada. Femeile sunt prețioase. La vedere. Încerci să le ghicești statutul: probabil că îngrijesc de case și de copii. Și totuși reclame la credite cu tați și fiice în ziua absolvirii găsești în mai toate orașele lor. În mai o scriitoare din Oman a fost distinsă cu unul dintre cele mai importante premii literare: Man Booker International Prize. Lumea întreagă e plină de contradicții, de ce aici ar fi altfel?Oriunde ai merge, vei fi întâmpinat cum se cuvine: curmalele delicioase și cafea cu cardamom, perfect asortate cu un zâmbet.
Imaculați, blânzi, cu ținuta dreaptă, dar fără a fi rigizi, cu o energie controlată, arabii din Oman au un talent foarte prețios care, presupun, e adânc înscris în ADN-ul lor: un discret, dar foarte pătrunzător spirit de observație.
E ca și cum ai umbla gol cultural prin fața lui fără să te simți stingherit. Și cred că asta e esența ospitalității arabe care respiră apoi în infrastructură prietenoasă (vezi toate indicatoarele, numele instituțiilor și ale magazinelor în engleză), diversitate etnică (de exemplu toți indienii imigranți pe mâinile cărora arabii și-au lăsat bucătăria), diversitate culturală (vezi orchestrele simfonice din lumea întreagă, spectacole de la Bollywood sau teatru care urcă pe scena celei mai moderne opere orientale – Opera din Muscat).Fie că vei păși pe travertinul Italian luxos al unei moschei sau te vei așeza pe un covor în deșert, arabul cu care împarți acest spațiu te va introduce iscusit în arta conversației. Pe neștiute te va cuprinde o stare de admirație și afecțiune față de el pentru că prin ce îți spune îți arată că ”te-a văzut” și ți-a citit fiecare gest nonverbal.
Mă întorc la început și mă întreb din nou: ce caut explorând culturile orientale? Omanul mi-a oferit unul dintre răspunsuri: camaraderie, ospitalitate și conversație, diferențe culturale și umor.
Text și foto Mihaela Greșiță Radu
Despre autor
