Palatul viselor. Ileana Oancea – Un articol cât o expoziție

Am invitat-o pe Ileana Oancea să ne dea din casă câte ceva. Ne-a dat din atelier, atelierul fiind o extensie a casei ei și la propriu. Aveți mai jos un articol cât o expoziție, o simeză cât un scroll și poate cel mai frumos lucru pe care l-am auzit în ultima vreme: ...căt de bine e, ca după câteva zile, după ce lustruiești o suprafață, să te vezi în ea. Aproape că aș pune vorba asta asta în ramă și aș arbora-o undeva la grinda țării. Pentru că, nu-i așa, cât de bine ar fi să duci lucrurile până într-acolo încât să te poți vedea în ele... e limpede că dacă nu te vezi tu, nu te vede nimeni și poate că ar trebui să mai dai la pilă...
Mulțumim Ileana, bine-ai venit pe Graphic Front!

S-au adunat de ceva timp câteva imagini ce tot apar în lucrările mele....
apoi o carte a cărei titlu mi-a rămas obsedant în cap - „Palatul viselor”... apoi nevoia de a lega imaginile, de a le transpune în realitate... și mereu obsedanta pernă - orice desenam se lega de ea, ducea înspre ea. Acum vad că, de fapt, ea este liantul, că este drumul spre interior, că ea îmi dă voie să construiesc apoi orice năzbâtie, că mă pune sub larga pălărie a visului.... nu a fost ușor - ba a fost chiar greu - o jumătate de an în care mă rupeam de cotidian ca să „visez” conștient în atelier, în care a trebuit să trec de la rutina zilnică, casă, copii, teme, prieteni, obligații... în starea de a visa treaz... și mai mult - sculptura te obligă să fii permanent conștient de materie, de cât știi și poți tu să scoți din ea, de faptul că fiecare material are strălucirile și minusurile lui... frustrant deseori, dar atât de mulțumitor, când de pildă, în sfârșit, după ce lustruiești câteva zile o suprafață, te vezi în ea!
Drumul meu e următorul: o schiță, două - uneori câteva pagini, în care un desen își caută forma, se multiplică sau se schimbă, apoi momentul dureros în care trebuie să aleg UNA, căci nu am timp pentru toate... UNA care să arate bine tridimensional, căci pe hârtie, în două dimensiuni, sunt altă poveste...apoi vin întrebările legate de material: lemn? rășină? metal? tablă? ce am deja sau ce pot găsi? Ce știu să lucrez? Cât să îndrăznesc? Câteva lucrări au ieșit greu: în realitate nu semănau cu desenul sau cu ce aveam în cap și atunci stricam, deși doare să renunți la truda ta... dar ce bine când reușesc să fac câte una repede! ...și ce bine când ceva din toată frământarea mea ajunge să ridice o sprânceană din partea altcuiva....!