Palermo – Semiotica marcajelor stradale, câteva fire interpretative.

Un articol de Mihai S. Rusu

O harababură de semne. Un bâlci de mesaje. O babilonie de texte. Pe fundaluri de fațade scorojite, barocuri decadente și rufe întinse pe balcoane. Așa zgârie retina urbanitatea textualizată a unei metropole ca Palermo, unde mă aflu de câteva zile. Scrutată cu atenție analitică, îngrămădirea de inscripții revelează un peisaj lingvistic de o mare densitate semiotică. În această încâlcitură de afișaje stă un ghemotoc de semnificații din care pot fi descâlcite câteva fire interpretative.

1. Firul babilonic al trilingvismului toponimic

În anumite zone ale orașului, denumirile unor artere sunt redate în italiană, ebraică și arabă. (În restul orașului, cele mai multe denumiri sunt doar în italiană). Această politică de afișare trilingvă a denumirilor stradale denotă, mai întâi, o preocupare pentru incluziunea socială: pe străzile locuite preponderent de imigranți arabi, denumirile în arabă pot contribui la a-i face pe aceștia să se regăsească în orașul din care fac acum parte. Pe de altă parte, aceeași politică trilingvă, limitată la câteva străzi, poate constitui o strategie municipală de restricționare spațială („spatial containment”). Străzile trilingve pot fi văzute, din acest unghi, ca implementând o politică de grănițuire segregativă a imigranților (mulți dintre ei arabi), cărora li se transmite pe această cale care sunt limitele perimetrului în interiorul căruia să locuiască. Evrei nu mai sunt în oraș de când au fost expulzați de către Inchiziția Spaniolă în 1493 în contextul istoric al Reconquistei. Prezența lor spectrală este evocată doar de ebraica plăcuțelor stradale.

Chiar și așa, chenarul unei astfel de plăcuțe simbolizează posibilitatea unui trialog intercultural în care se regăsesc majoritatea italiană, alteritatea istorică a Europei creștine (evreii) și alteritatea contemporană a Europei secularizate (arabii musulmani).

2. Firul neoliberal al publicității stradale

Reclamele comerciale sunt integrate în structura mobilierului urban, gândit de la bun început astfel încât afișarea denumirii străzii să constituie suportul publicității stradale. În loc să fie separată și de sine stătătoare, neoliberalismul urban face ca publicitatea să fie gata-încorporată, prin proiectarea inginerească a structurii fizice de suport a afișajului denumirii stradale. De remarcat este și faptul, deloc neglijabil, că spațiul dedicat reclamelor este supradimensionat în raport cu cel alocat denumirii străzii (3:1). Integrată în astfel de dispozitive hibride public-privat, publicitatea stradală devine organică și capilară: organică, pentru că este integrată „by design” în infrastructura informațională a spațiului public; capilară, pentru că se infiltrează în practic toate aspectele spațiului public.

Nu m-ar surprinde, în viitorul apropiat, să așteptăm la semafoare Bosch, să trecem pe lângă stâlpi de iluminat Philips și să pășim pe pietre cubice grevate cu numele altor branduri. Trecerile de pietoni sunt deja, peste tot, Adidas.

3. Firul panoptic al supravegherii urbane

Colțurile străzii sunt spații disputate între afișaj public cu caracter orientativ (plăcuțe stradale), reclame comerciale și altare scobite în pereții clădirilor în care se adăpostesc sfinții ocrotitori ai localnicilor, ca expresii ale religiozității populare a sicilienilor. Deasupra tuturor se regăsesc, însă, camerele de supraveghere: dispozitivele tehnologice ale societății panoptice, ochii care nu clipesc ai supravegherii (și disciplinării) urbane.

4. Firul contestatar al rezistenței urbane

Și ochii panoptici totuși clipesc, căci doar așa s-ar putea explica prezența unor contra-mesaje înscrise pe mesajele oficiale: abțibilduri lipite pe indicatoarele rutiere, grafitti pe pereții pe care sunt montate plăcuțele stradale. Puterea textualizată în discursul public al autorităților statale se vede subvertită prin supra-inscripții vernaculare.

Ceea ce arată că strada – și mai ales afișajele stradale – este un loc al reglementării oficiale, dar deopotrivă, un spațiu urban al rezistenței sociale și contestării politice.

Text și foto Mihai S. Rusu