"Am reușit să fiu mai agitată și mai enervantă, mi-am stresat familia, prietenii, colaboratorii și vecinii, dar până la urmă am predat treaba, uneori la timp..." 12 Ilustratoare ne povestesc despre cum le-a fost în 2017.
Andreea Dobrin Dinu (foto sus)
Răspund “Prezent!” la demersul Graphic Front și anul acesta. Da, am continuat să fac ilustrație și în 2017. Am făcut multă, dar nu la modul absolut, multă comparativ cu anii anteriori, multă pentru mine. Am făcut să se întâmple lucruri, dar mi s-au și întâmplat lucruri. Sunt norocoasă. Dacă 2016 a fost anul de început pentru micul meu studio de grafică, 2017 a fost un fel de clasa a X-a. Încă la început, dar totuși nu boboc. Încă mă minunez, încă descopăr, dar există și semne că jocul devine tot mai serios. Încerc să evit asta din convingerea că este singurul mod de a păstra sinceritatea în desen și în procesul de gândire care vine odată cu el. Nu îmi iese întotdeauna. Un semn ar fi că întrebările, în loc să se împuțineze se înmulțesc și produc autocenzură pe foaie. Uneori sunt întrebări legate strict de gramatica vizuală, alteori sunt legate de context, de comanditar, de public, de responsabilitatea și rolul pe care îl vor avea imaginile, de control sau mai degrabă de lipsa lui și de un zgândăritor “calcul” aproape permanent (și nu mă refer aici la bani). Când se întâmplă asta, iau o pauză, trag aer în piept și abia apoi reîncep să desenez cu speranța că sunt iar liberă. Din frământările lui 2017 puteți vedea ce a ieșit pe www.summerkidworks.com sau pe Insta. Over and out.
Andra Badea
2017 a fost anul micului “mare salt” de la freelancer de seară la freelancer de zi. S-a petrecut la jumatea anului, în iunie. În prima parte a anului se intâmplaseră deja trei lucruri noi și frumoase: intrasem în Clubul ilustratorilor primisem de la Pionier Press prima carte de ilustrat - Experimentul Martinel de Sînziana Popescu (facebook.com/ExperimentulMartinel/) și începusem colaborarea cu revista pentru copii, Fabulafia. Nu pot să zic că ”am simțit că e momentul”, dar știam că trebuie să încerc asta la un moment dat dacă vreau sa am loc de crescut. Aveam niste bani puși deoparte – nu mulți, cam pentru 2 luni așa - și știam că am de lucru pe vară. Așa că am luat hotărârea să încerc 6 luni și să reevaluez situația dup-aia. Din vară până la sfârșitul anului au mai venit proiecte. Multe dintre ele au fost rodul unor ”semințe” plantate demult, poate chiar cu câte un an înainte. Cred ca au venit și pentru că în sfârșit le făcusem mai mult loc în viața mea. A apărut a doua carte de ilustrat - de data asta de la editura Nemira - care va ieși în primăvara asta. A sosit primul proiect cu Teatrul Ion Creangă (cuteoshenii.com/portfolio/ioncreanga_poster), un client minunat pe care mi l-am dorit de mult. Am fost și la primul meu târg de ilustrație - Hot Lagoon (facebook.com/HotLagoon/), am ajuns pe pereții Cărturești&Friends într-o expoziție organizată cu drag de Ramona Chirica/Receptor , dar și pe pereții Institutului Cervantes într-o expoziție colectivă a Clubului Ilustratorilor. Și am lansat primul meu produs în colaborare cu ROD Cărturești, seria de felicitări pentru bucuriile de zi cu zi, #micireusite (cuteoshenii.com/portfolio/micireusite_cards). Când mi-am făcut evaluarea de 6 luni am constatat că supraviețuisem, nu zăcusem pe canapea în trening, lucrasem, ieșiseră niște cuteOshenii simpatice și, cel mai important, eram mai fericită. Așa că am zis să continui să ”risc” și în 2018.
Ileana Surducan
Recunosc că am intrat cu emoții în 2017 – nu știu de ce, mi s-a părut un an care mă privește cu suspiciune și mă judecă. Poate din cauză că am împlinit treizeci de ani, mă așteptam să vină Poliția de Maturitate și să inspecteze dacă sunt Adult Adevărat. Mi-am zis ca mă voi strecura pe lângă perete, doar-doar nu mă va observa nimeni, și voi ieși cumva la liman. Dar azi, privind în urmă la schimbările de care mi-era frică, văd că au fost în bine, nu în rău. Ianuarie a venit cu o colaborare cu Teatrul Ion Creangă: am realizat materialele de promovare pentru Tic-Pitic – Small size days – festival de teatru destinat princhindeilor, a treia ediție. E o inițiativă care mi se pare minunată, și m-am bucurat să particip. A fost exact genul de proiect la care visam: să lucrez cu un client ce încurajează creativitatea. behance.net/gallery/62768289/Tic-Pitic-3rd-Edition
Ca orice freelancer, de multe ori nu știu ce-mi rezervă viitorul, și surpriza lui 2017 a fost campania Animaterra, client Kaufland, agenție: Leo Burnett. Am realizat vizualul pentru un joc puzzle care putea fi colecționat piesă cu piesă de cei care făceau cumpărături în magazine. Tabla de joc era harta lumii, iar pe fiecare bucată de puzzle apărea un animal specific unei zone geografice. Câteva animale au fost transformate apoi în jucării de plush. Am lucrat cu clienți care-au pus din start accentul pe creativitate și calitate iar colaborarea a fost foarte plăcută - iar rezultatul final surprinzător și pentru mine. animaterra.kaufland.ro/despre-animaterra
Dar cea mai mare parte a anului a fost ocupată de un album de bandă desenată, o colaborare cu scenaristul francez Ced Asna: Hotel Pennington, publicat de editura Makaka. Character design-ul, story board-ul, discuțiile cu scenaristul, spectrul perspectivei- spaima desenatorilor, lupta cu arhitectura - toate au culminat într-un final apoteotic de 96 de pagini de bandă desenată, realizate în acuarelă, scanate și prelucrate pe calculator, tehnoredactate și pregătite de tipar. A fost o aventură, fiecare pas o provocare, fiecare zi de vară o întâlnire cu masa de lucru și cu norma nebunească de trei pagini pe zi. (Pe care mi-am propus-o, dar n-am reușit să o respect). Albumul trebuia să fie gata în august, dar lucrul s-a încheiat abia în octombrie. Acum îl găsiți în librăriile din Franța, sau îl puteți comanda pe net. makaka-editions.com/produit/hotel-pennington/
Între timp am continuat să lucrez sporadic la proiectele personale. Design de bijuterie, un alt proiect de bandă desenată (o colaborare cu Maria Surducan) care ar fi trebuit să fie gata în 2016... În octombrie am profitat de inktober, și mi-am impus un exerciție de dans-desen. În fiecare zi, o schiță cu tema tango – iar rezultat poate fi văzut aici: Tango-Sketches-2017
Ultima mare realizarea a anului a fost ideea genială a Mariei la care am colaborat și eu: site-ul Oglinda Comics - un loc unde puteți găsi toate benzile noastre desenate (povești scurte sau fără cuvinte), precum și webcomicuri updatate săptămânal. Deocamdată, rulează "Tweleve Dancing Princesses". oglindacomics.com/
Foto Diana Meseșan
Irina Dobrescu
2017 fost un an cu suișuri și coborâșuri - ca să nu mă plictisesc. Perioade de inspirație, de bucurie a creației, urmate de zile în care mă miram că mai am tupeul să țin creionul în mâna. Momente de glorie (mai mult sau mai puțin imaginată) urmate de întâmplări și sentimente cu "sobbering effect". A apărut în sfârșit Lupul jucător de poker, - faptul că a fost apreciată de anumite persoane, puncte de reper pentru mine, și de o serie de copii , mi-a dat o mare satisfacție (poate discutabilă?) Am ilustrat și o povestire emoționantă scrisă de Radu Vancu, la editura Cartier, în care am folosit o tehnică nouă - creioane plus colaj, - asta după experientă Bologna, unde am observat ca numitor comun, lipsa de frică, îndrăzneala de a te bucura și de a fi liber pe foaia de hârtie, fără să te gândești la ce vor zice alții, la banii pe care o să-i câștigi sau nu, la mușchii pe care trebuie să-i arăți. Așa că m-am bucurat să pot să o iau cumva de la zero, să mă joc și eu după cum mă taie capul, no matter what.
Acum am de terminat un proiect - Povestea Kendamei, despre câțiva copii din Ferentari- după care mi-am propus o perioada de regrupare a trupelor. Există, am impresia, o muncă de culise care se cere făcută, măcar din când în când. (desenat " liber", scris "liber" - "pentru ține' cum s-ar zice, chestii pe care n-ai de gând să le publici, căutări sufletești, potolit ego-ul, citit, trăit pur și simplu).
Karda Zenkő
Anul 2017 ? Un an plin de experienţe noi pe teritoriul picturii şi al ilustraţiei. Mi-am propus să încep anul cu optimism, iar ceea ce mi-am propus s-a şi realizat (poate că nu mi-au ieşit toate chiar aşa cum mi-aş fi dorit, dar s-au realizat). A fost un an plin de muncă, ceea ce e bine, pentru că nu am avut timp să mă opresc la micile eşecuri... Am ajuns să înţeleg că nu sunt scheme tipizate pe teritoriul ilustratorilor, când crezi că le ştii pe toate şi nu mai poţi avea surprize, (hehe) chiar atunci eşti surprins de o nouă editură, cu totul alte cerinţe decât cele pe care le ştiai...
Am mai realizat că nu e musai să accepţi lucrări care nu sunt aprope de stilul tău. Anul 2017 mi-a dat speranţa că cititul a revenit la modă. Îmi pare bine că editurile din România sunt în căutare de scriitori, ilustratori si de cărţi cu “esenţe vizuale” şi chiar mi s-a părut că există un fel de competiţie între edituri pentru a scoate pe piaţă cărţi de calitate. În esenţă, anul 2017 mi-a dat speranţa că 2018 va fi anul cărţilor de artă.
Maria Bălan
Vă povestesc și eu ce am facut anul trecut. Nu este extraordinar sau ieșit din comun dar pot spune ca sunt mulțumită per total. A fost un an agitat și dificil, cu perioade extrem de încărcate urmate de perioade în care nu am facut nimic, lucru care pe mine personal mă înnebunește pentru că nu pot sta locului. Anul a început cu o mica expoziție personală de gravură în lemn și linoleum în Germania. Prima colaborare frumoasă a anului o reprezintă realizarea afișului pentru Caravana Docuart 2017. Am ajuns apoi la Romanian Design Week cu o carte de artist realizată în regim propriu (institute.ro)
Am pictat și niște pereți, a doua activitate preferată pe lângă gravură. Primul la Volum 4, o cafenea artsy din București unde au mai desenat și alte artiste, al doilea la Iași în cadrul evenimentului The Gathering în Hala Fix, un spațiu destinat unui teatru independent aflat intr-o fostă fabrica de mobilă transformată într-un hub artistic și cultural (sperăm să fie un exemplu pentru București!). În toamnă am realizat designul grafic pentru ediția a 6-a a festivalului Docuart Fest unde, din nou (ca și la Caravană), am avut mână liberă la realizarea afișului, mulțumită echipei care este foarte deschisă la idei noi și mai puțin convenționale . În decembrie am realizat al treilea afiș pe anul 2017 pentru Bucharest Art Film Festival ediția a doua (pentru prima ediție din 2016 tot eu am ilustrat afișul – îl menționez pentru ca este unul dintre proiectele mele de suflet). Pe tot parcursul anului am lucrat și o serie ilustrații pentru o carte în colaborare cu scriitorul George Dragan, carte pe care anul acesta sperăm să o publicăm. Sfârșitul anului s-a terminat însă într-un mod abosult minunat pentru mine, am avut ocazia să ilustrez character designul pentru ultimul videoclip al artitului englez Steven Wilson, care este muzicianul meu preferat. Aceasta colaborare a fost pentru mine un vis (pe care nici macar nu îndrăzneam să îl am) devenit realitate. Videoclipul urmează să apară în perioada imediat următoare. ce fac puteți vedea aici - facebook.com/mariaebalan/, aici - instagram.com/mariaeebalan/ și aici - mariaebalan.tumblr.com/
Cam atât! Zi faina vă doresc!
Foto Alkimik
Maria Constantinescu
Anii mei, ca și țesăturile, sunt formați din fire de urzeală și din fire de bătătură. Firele de urzeală sunt acele fire care vin de undeva de demult, din alți ani, din alte vieți de moși-strămoși și continuă până unde vor ele să continue. Urzeala mi-a șoptit multă vreme că nu sunt suficient de bună, că nu am făcut perfect ce era de făcut, că nu merit să fiu văzută, eventual apreciată. Urzeala a preferat umbra, contururile imprecise, schimbătoare, zona in care poți părea orice, fără să fii nimic. Fiindcă, nu-i așa, nu ești perfectă ca să poți fi cineva?!... Iar firele mele de bătătură sunt firele pe cale aleg să le folosesc astăzi și acum. Sunt acele fire, care se așează perpendicular față de urzeală și care au un cuvânt de spus, sunt acele fire care adaugă culoare pânzei anilor. Anul 2017 a fost un an important pentru mine. Anul identității mele ca artist. Anul în care am luat decizia să mă numesc artist așa cum cineva își spune brutar, șofer, croitoreasă, chiar dacă nu este un meseriaș perfect încă . Mi-am asumat ca a fi artist nu este un premiu sau o medalie. Este o meserie, pe care o faci cum și cât de bine poți la un moment dat. Sunt artist plastic și fac ilustrație de carte pentru copii. Anul 2017 a fost anul în care am semnat primul meu contract cu o editură Editura Cartea Copiilor și am fost la prima mea lansare de carte la Bookfest. Carte pe care am ilustrat-o și care a apărut fiindcă un om curajos și perseverent pe numele ei Andreea Constantin, a scris-o. Cartea se numește “De ce plângem” și este un pretext pentru părinți și copii să vorbeasca despre emoții mai puțin plăcute. Pe Andreea o puteți cunoaște mai bine de pe site-ul ei dedicat homeschooling-ului și în Librăria lui Pavel.
Tot în anul 2017 am început să port numele de Galben Cerc printr-un site unde încep să mă simt la mine acasa. Aici am un portofoliu de prezentare și câteva chestii în plus, fără de care m-aș simți incompletă. Cu alte cuvinte, sunt iarăși tânără. Dar spre deosebire de celelalte tinereți pe care le-am avut, pe aceasta vreau s-o cresc mare și s-o trăiesc frumos mulți ani de acum încolo, până la adânci bătrâneți dacă se poate. Asta a fost partea rozalie a anului 2017. Partea grea au fost nopțile albe, zilele în care mi-am epuizat toate rezervele de prezență și de răbdare pentru copiii mei, zilele în care visam să ajung la masa mea de lucru ca și cum aceasta ar fi nici mai mult, nici mai puțin decât o vacanță în Tenerife. Și eșuam, bineînțeles, printre jucăriile, plimbările, mesele, experimentele, țopăielile, țipetele copiilor. Căci, cine știe cunoaște: când ești părinte, ești 24 de ore din 24, 7 zile din 7, fără vacanțe. Dar asta este partea minunată a zilelor mele, fiindcă am învățat să găsesc reserve de energie acolo unde părea că nu mai sunt. Ce mă întristează cu adevărat sunt norii negri adunați deasupra României spre sfârșitul anului, care mă împing să-mi găsesc o bulă de bine, în care să supraviețuiesc și să sper că pentru cei mai mulți dintre noi binele, frumosul și adevărul nu vor rămâne doar noțiuni abstracte în niște cărți prăfuite și uitate în cotloanele întunecate ale unor realități pe cât de posibile pe atât de neverosimile. Dar, cred că sunt idealistă…
Maria Surducan
Ready! În 2017 am făcut din greșeală o bandă desenată de patruzeci și cinci de pagini - Balul celor douăsprezece prințese. Inițial plănuisem doar câteva desene pentru un proiect de live drawing prezentat la Festivalul de Bandă Desenată de la Sibiu, dar ... s-au strâns multe schițe și dileme și până să mă dezmeticesc desenasem jumătate de poveste - era prea târziu să mă opresc. Acum povestea e un webcomic în derulare pe Oglinda Comics. Spre să se-ntâlnească și cu hârtia, la un moment dat, și să fie un album în carne și oase, sau, mă rog, foi și cerneală. Că tot vorbim de bandă desenată, oglindacomics.com e un proiect la care am lucrat cu sora mea, Ileana, și care își propune să reunească toate lucrările noastre - de la poveștile fără cuvinte la aventurile Sfântului Gheorghe și de la basme adaptate în bandă desenată la proiecte noi și minunate pe care le ținem deocamdată secret.
Tot în 2017 am organizat o serie de master-class-uri la Centrul Cultural German din Cluj, în cadrul întâlnirilor Cluj Comic Club. În fiecare săptămână, un membru al clubului prezenta un aspect pe care-l stăpânea foarte bine (fie tehnoredactare, storyboarding, culoare sau ”cum să desenăm animale”), iar ceilați luau de zor notițe. A fost o încercare de a coagula comunitatea și sper că, în medie, suntem acum niște autori de bandă desenată ceva mai buni.
Din seria, hai să ies din casă, să cunosc oameni și să-nvăț lucruri noi, am participat în august la Visual Playground 2017. Au fost zece zile de ateliere și conferințe, la București, și m-am întors acasă mai bogată și mai motivată să-mi finalizez proiectele personale. De asemenea, mi-am întâlnit colegii de breaslă din capitală - pe mulți îi știam de pe net, dar a fost o adevărată plăcere să stăm de vorbă față în față. Pentru cine vrea să vadă în detaliu cum a fost, povestea e pe blog
Am lucrat și la un proiect foarte frumos de ilustrație de carte, despre care n-am voie să spun nimic-nimic, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt :).
Foto Cătălin Georgescu
Oana Ispir
Privit de acum în urmă, anul 2017 este mai ales anul în care mi-am regăsit răbdarea și plăcerea lucrului pe îndelete în orașul copilăriei, cu ocazia unui prim proiect de lungă durată, întins pe 6 luni ce l-am petrecut mai mult în Deva. De asemenea i-aș mai pune și eticheta cu “anul în care am participat la Visual Playground” unde am întâlnit oameni foarte talentați și calzi și unde mi-am regăsit entuziasmul din timpul facultății de arte. Anul în care am început să ilustrez pentru revista Ghidul Pozneț. Anul în care trei cărți ilustrate au văzut lumina tiparului. În final și o bilă neagră - o ceață deasă lăsată peste orice planuri de viitor din cauza neclarităților legislative.
Hai 2018 cu ceva claritate.
Paula Duță
Când m-am gândit prima dată la anul 2017 am avut un blocaj. Ce să spun? Ce s-a întâmplat? Părea un an gol, sau mai bine spus liniștit. De multe ori pierd noțiunea timpului și totul mi se pare că s-a întâmplat ieri dar, în același timp azi sau acum ani de zile. M-am scuturat puțin și am reușit să îl așez pe domnul 2017 la locul lui. Sau cel puțin sper că am reușit și nu am uitat ceva. We all have brain farts. A început cu continuarea unor colaborări începute în trecut. Una dintre ele a fost cea cu Fares, pentru care am realizat peste 100 de ilustrații (behance.net/gallery) realiste de plante de-a lungul timpului.
În 2017 am ajuns să răsfoiesc cartea "My Top Tens." La invitația lui Ian Anderson (The Designers Republic), am avut plăcerea și onoarea să contribui cu propriul meu top ten și să mă număr printre acei oameni fantastici care apar în carte. Asta a fost o experință care mi se pare încă ireală. Cartea o găsiți aici.
Tot în 2017 a fost lansat și filmul "Last Tree Standing" (writer, director and producer Agnes Baginska), la care am lucrat o luuuungă perioadă de timp pe post de key illustrator pentru partea de animație. Official site și trailler aici (lasttreestanding.com/). Colaborarea aceasta a fost una dintre preferatele mele de până acum. Au fost zeci de nopți nedormite și sute de ilustrații, iar lansarea lui și faptul că am putut vedea cum toată munca depusă prinde viată și se mișcă în fața ochilor mei a fost un sentiment și o mulțumire personală pe care îmi e greu să o descriu. Pe scurt, "It was all worth it!"
Ce-am mai facut? ... A, da! M-am întors în București, pentru o perioadă, unde am lucrat ca Art Director într-o agenție. Asta e o altă experiență nouă prin care am trecut anul trecut și din care am avut multe de învățat. Pe lângă cele de mai sus, anul a fost plin de ilustrații și muncă, proiecte mai mici sau mai mari dar și multe proiecte personale începute. De acestea din urmă poate vorbim la anul. Lucrările mele le puteți vedea, mai ordonate, dezordonate și nu chiar updatate pe behance dar cel mai des stau pe aici: Personal.Playground
2017 a fost, îmi dau seama acum, un an PLIN, plin cu bune și rele (pe astea le țin pentru mine).
A fost la fel dar diferit, a fost ieri dar și azi ... a fost fain.
Sorina Vazelina
Anul trecut a fost aglomerat și haotic. Am reușit să fiu mai agitată și mai enervantă, mi-am stresat familia, prietenii, colaboratorii și vecinii, dar până la urmă am predat treaba, uneori la timp. Nu am o cronologie clară a proiectelor. Pentru CinePolska am luat de la Tomaszewski și de la Krajewski cât am putut duce, și-apoi am decantat prin vectori schițele acumulate. Au fost colaborările recurente cu Scena9, Vice România și Primitiv Print. Glamour România e una din revistele cu care colaborez din 2016. Old Farts trebuia să apară mai repede, de-abia din toamnă a intrat în librăria Cărturești&friends iar din iarnă e și la Timișoara, prin librăria Două Bufnițe.
Au fost afișe pentru Cele Mai Frumoase Cărți, Matka, Ideo Ideis, Outernational, spectacolele Rovegan și Bun de Export, ateliere de bandă desenată, Copii Creativi, broșuri, cărticele și-o invitație la nunta verișoarei mele. Cu DOR continui munca pe ilustrație iar anul ăsta echipa a creat abonamentul Ilustrator, prin care primești un Old Farts împreună cu numerele DOR pe 2018. ☞ vazelina.ro
Vero Neacșu
Am început anul cu relansarea/reeditarea cărții mele de artist: Love/ Iubire/Kärlek. Cartea a fost tradusă in trei limbi, având ediții bilingve în combinația română/engleză, engleză/suedeză. A fost reeditată tot de Pionier Press, o micro-editura din Stockholm. Proiectul meu era mai vechi, primul tiraj fiind limitat am simțit că nu a avut vizibilitatea dorita. Așa a apărut ideea unei relansări. M-a bucurat faptul ca, față de prima ediție lansarea a fost însoțită de o expoziție-instalație, gandita de mine, cu personaje din carte pictate pe bucati mari din carton, ce au umplut spatiul ceainariei Cărturesti timp de două luni. În aceeași perioadă am făcut pentru Cărturești două tipuri de hârtie de împachetat, au mers perfect cu cartea și cu perioada lansării, primăvara/ Valentine’s Day. Toate evenimentele astea au compensat faptul că, această a doua ediție a cărții a fost mai puțin fidelă desenelor originale.
În afara de proiectul descris, am mai ilustrat două carți. O poveste de iubire, cu text de Victoria Pătrașcu și Melcușorul cu text de Lavinia Braniște, două proiecte din care am învățat multe lucruri. Am făcut parte din expoziția Fete de Fete, la Apollo 111, curatoriată de Colorhood/Ramona Chirica. Girl power made me proud.
Am încheiat anul cu expoziția ☾Bedtime Stories☽, la galeria Receptor/ Cărturești&friends. Tot în 2017 am început două proiecte personale la care țin foarte mult, de care sigur veți auzi în 2018.
Despre autor
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.
Articole asemănătoare
Scrie un comentariu
Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.
anulează reply
0 comentarii