Prezentul ce a trecut – Expoziție itinerantă. Maghiarii din România în contextul schimbării de regim din 1989-1990
Pentru aniversarea celor 30 de ani trecuți de la schimbarea regimului din România a fost creată o expoziție itinerantă de istorie socială și un site web (elmultjelen.ro), proiectat de o echipă independentă de instituțiile muzeale, care nu a mai lucrat împreună pe o temă de asemenea anvergură. Proiectanții reprezintă mai multe generații, care sunt, prin urmare, diferit legate de epocă și au experiențe/păreri variate despre schimbarea regimului sau despre comunism. Totodată reprezintă și o varietate de discipline: expoziția și pagina de web au fost create prin combinarea ideilor inițial dezbinate ale unui istoric (Fodor János), artist vizual (Miklósi Dénes), cercetător în cultura vizuală (Blos-Jáni Melinda) și cercetător cultural/editor (Molnár Beáta).
A existat o temă destul de complexă care trebuia să fie modelată într-o expoziție, astfel încât să poată fi prezentată în locații diferite. Deoarece expoziția nu a fost creată ca o adaptare a unui scenariu finalizat, forma, designul vizual au evoluat împreună cu conținutul expoziției și deciziile metodologice ale proiectanților. Tocmai din această cauză autorul ideilor și propozițiilor din textele care formulează tezele de bază ale expoziției ar fi greu de identificat, a devenit un fel de operă comună.
Expoziția are ca idee de bază „istoria trăită”, așadar în loc de o poziție narativă omniscientă acordă atenție conținutului bazată pe experiența umană, istoria orală. În cadrul expoziției, s-a obținut în cele din urmă un echilibru special între diferitele părți tonale: un amestec de opere de artă, rezumate de cercetare, interviuri antropologice și documente istorice (jurnale, fotografii și filme de arhivă, materiale de presă) care creează un fel de polifonie.
Despre expoziție
Chiar dacă ele sunt încă vii în amintirea multora dintre noi și acoperă prezentul nostru cu rețeaua prelungirilor lor, evenimentele schimbării de regim de acum 30 de ani le pomenim tot mai mult ca istorie. Politologul József Lőrincz amintește într-una din cărțile sale că 1989-1990 nu e încă trecutul, ci „un prezent care a trecut”. Evocând prin diversele lor versiuni întâmplările epocii socialiste încheiate în trecutul recent și ale punctului de cotitură din 1989-1990, pornim pe calea unor interpretări încă disputate, cu efecte asupra prezentului nostru.
Expoziția Prezentul ce a trecut prelucrează trei momente semnificative pentru maghiarii din România – comunismul, revoluția din 1989 și anul de după –, fără a avea pretenția exhaustivității sau a unor explicații unitare.
Ea se bazează pe experiențele omului cotidian care trăiește evenimentele istorice. Expoziția le traduce pe acestea în spații și suprafețe care pot fi vizitate cu ajutorul unor fotografii de arhivă și a unor documente provenite din cercetări legate de epocă. Perioada comunistă, a revoluției sau a schimbării de regim nu poate fi descrisă ca o succesiune a unor experiențe pozitive ori negative, prin contraste puternice între alb și negru, ci mai degrabă ca o multitudine de nuanțe, care uneori au fost traumatice, iar alteori au dus la trăiri și rezultate pozitive.
Expoziția a fost o formă de comunicare intens folosită pe vremea comunismului pentru a face publice în mod decorativ ambiții de modernizare, progres și organizare. În loc de decorativism și monumentalitate, expoziția Prezentul ce a trecut dorește să creeze spații de reflecție: nu răspunsuri univoce și cristalizate, ci, de multe ori, doar un imbold pentru a pune întrebări formulate în mod corect.
Prima secțiune ne arată „ce-am pus pe masă” în anii socialismului. Astfel, mesele (cu utilizarea lor purificată a materiilor, cum ar fi lemnul brut, metalul, hârtia) și obiectele așezate pe ele transmit tematici cu valoare de fenomen. Acestea se identifică în cea mai mare parte cu împrejurările de viață ale omului cotidian, cum ar fi copilăria, familia, locul de muncă, timpul liber, consumul de cultură sau supravegherea formelor lor ținute în mod strict sub „control”, forme și posibilități de protest, împreună cu mijloace posibile de a „scăpa”.
A doua parte a expoziției se concentrează pe evenimentele revoluției. În decembrie 1989, în euforia revoluționară se va emancipa și aparatul de fotografiat, în raport cu constrângerile anterioare. De asemenea, în spațiile publice apar și oameni cu camere video. Cu tot riscul, în momentele revoluției, fotografi și cameramani amatori și profesioniști au înregistrat în mod credibil cele întâmplate. Pe de altă parte, mulți au trăit aceste evenimente din căminul lor, în fața micilor ecrane. Astfel, cele întâmplate în decembrie sunt evocate, în cadrul expoziției, în două spații diferite, făcând deosebirea dintre revoluția euforică de pe stradă și experiența revoluției trăite într-un apartament.
În secțiunea a treia a expoziției reapar mesele tematice, motivele care surprind fenomenele tranziției. Autoorganizarea maghiarilor din România, intrarea lor în viața politică a dus la numeroase evenimente cu un impact național. Astfel, pacea dintre etnii anunțată cu ocazia revoluției a dus, în urma evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, la un fel de deșteptare. În tot acest timp, șirul nesigur de evenimente în care s-a înscris schimbarea de regim i-a făcut pe indivizi să se confrunte cu experiențe noi în perioade tot mai scurte de timp și să se adapteze tot mai repede schimbărilor: regulilor până atunci necunoscute ale economiei de piață capitaliste, ivirii mijloacelor pluralismului politic sau tendinței de emigrare făcută posibilă de trecerea mai ușoară a granițelor naționale.
Deși orizontul temporal al expoziției se încheie în 1990, acest lucru nu e valabil pentru povestea comună. Apar numeroase întrebări la care trebuie să dăm un răspuns individual. Care sunt conceptele care mai trăiesc cu noi, chiar dacă ele au fost un eșec ca proiecte politice? Ce se întâmplă cu speranțele, cu imaginile despre viitor care nu s-au realizat, dar trăiesc împreună cu noi? Ce am obținut deja? Pentru ce anume vrem să luptăm și ce preț suntem dispuși să plătim pentru asta?
Expoziția a fost prezentată în următoarele orașe
Cluj-Napoca (Casa Tranzit),
Satu Mare (Casa de Cultură a Sindicatelor),
Oradea (Sinagoga Neologă),
Târgu Mureș (Palatul Culturii).
Urmează
Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, București (cu semnul întrebării... și multe-multe speranțe).
Foto © Lóránd Vakarcs/Fundația Eurotrans
CLUJ
ORADEA
TÂRGU-MUREȘ
SATU-MARE
Specialiști care au contribuit la elaborarea temelor
Katalin Ágnes Bartha, József Gagyi, Tamás Kiss, Csilla Könczei, Árpád Töhötöm Szabó, István Gergő Székely, Zoltán Tibori Szabó, ifj. Tibor Toró T.
Artiști contemporani cu lucrări în expoziție
Sándor Antik, Imre Baász, Claudiu Cobilanschi, Attila Kispál, Ágnes-Evelyn Kispál, Szabolcs Kisspál, Csilla Könczei, Dénes Miklósi, Szilárd Miklós, Ciprian Mureșan, Iulia Toma, Orsolya Török-Illyés, Ferenc Wanek.
Impressum
Proiectanți Melinda Blos-Jáni, János Fodor, Dénes Miklósi, Beáta Molnár
Conducător de proiect Zoltán Kinizsi
Interviuri video Péter Lepedus-Siskó
Video-montajul revoluției: Mihály Lakatos
Proiect grafic Dénes Miklósi, Tihamér Török
Comunicare Gergely Butka
Pagină web Hitter Technologies
Producția mobilierului Cobalt Studio
Fundația Eurotrans 2020, președinte: Zoltán Levente Nagy
Foto © Lóránd Vakarcs/Fundația Eurotrans
Despre autor
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro
