Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău către Asociația Graphic Front
Mecanismul e următorul.
La un salariu net minim pe economie care înseamnă 2574 lei, impozitul pe venit este de 163 lei. Statul ne permite să direcționăm unde vrem noi 3,5% din ei. Nu direcționăm noi, îi folosesc ei. Știm cum. Ok, deci avem opțiunea să folosim 5,7 lei pe lună așa cum vrem noi. Adică 68 lei pe an, adică 13 Eu. (dacă greșesc, vă rog să mă corectați!) E mai nimic, veți spune. Așa e.
Dar dacă salariul e 15000? Și cei care ne ajută ar fi 500? S-ar simți. Am putea porni lucrul la Bucharest Graphic Days până să aflăm dacă vom prinde vreo pasăre de pe gard, vreun afcn, ceva. La un asemenea eveniment, dacă nu începi din timp riști să pierzi sălile, oamenii, instituțiile partenere.
Mulți dintre cei pe care i-am rugat să redirecționeze cei 3,5% spre noi mi-au spus că deja au făcut-o, către Recorder, către Inima copiilor, către o persoană cu nevoi etc. Sigur, avem nevoie și de presă liberă și de aparatură pt spitale dar avem nevoie și de eveniment artistic. Am văzut în pandemie cum a fost. Mega Image devenise loc de întâlnire, te îmbrăcai frumos, vedeai oameni, culori, etichete… Nu putem trăi fără artă, trebuie să-i dai și ochiului ceva de mâncare nu numai stomacului. Nu mai zic că pe fondul acestor vremuri triste, arta începe să devină o formă de rezistență, să nu căpiem de tot.
Vă reamintim că GRAPHIC FRONT este un proiect pornit în 2010 la Atelierul de grafică, București. Sub această denumire s-a derulat proiectul editorial GRAFICĂ FĂRĂ COMPUTER, arhiva de imagini graphicfront.ro și blogul de știri graphicfront.ro/blog, pe care vă aflați.
Cu ocazia evenimentului Bucharest Graphic Days am fondat asociația Graphic Front.
Bucharest Graphic Days are parteneri principali o mare parte din institutele culturale, neavând alte surse de finanțare. Direcționând 3,5% din impozitul tău spre noi, ne vei ajuta să producem ediția a patra a festivalului din acest an.
Refresh pentru formularul 230
Sau click aici
Despre autor
