14 ilustratori ne povestesc cum le-a fost anul 2016.

Sunt mai mult de 10 și puteau fi mai mulți. Asta contează cel mai puțin. Sunt cei care au răspuns strigării mele, dintr-un număr de 24. Deci nu e vreun top, vreo selecție sau vreun clasament. Ei aparțin unei meserii pe cale să se alcătuiască. Sau mai bine spus, să se realcătuiască, pentru că ea a fost foarte prezentă până la începutul anilor 80 (câteva exemple aici) când totul s-a fracturat și așa a rămas aproape 25 de ani. Motivația pe care o găsesc eu are legătură cu apariția comanditarului de desen. La începutul anilor 2000, nimeni nu dădea doi bani pe portofoliile noastre pline cu desene. Trebuia să știi computer, mi-aduc aminte că la o probă de lucru pentru un job, cineva statea în spatele meu să vadă dacă folosesc shortcut-uri, să vadă cât de repede mă mișc. Era nevoie de viteză, oamenii începeau să vândă, orice și oricum. Nimeni nu avea timp/resurse să deseneze, sau să plătească un desen. Se desena mai mult pe stoc, ca să zic așa. Greu vindeai un desen. Acum există comandă pentru desen, de la ilustrație de carte până la calcan și asta e un semn realmente bun. Se zăbovește mai mult, se gândesc mai mult termenele de predare, desenul câștigă teren. I-adevărat că e greu să trăiești doar din desen, dar prezic că mersul în acest ritm va așeza această meserie într-o albie bine definită în cel mult 10 ani. Sunt semne de însănătoșire a societății, de irigare a cotloanelor înțepenite. (mă refer acum doar la acest domeniu, desigur) Sunt multe de spus, dar mă opresc, poate dezvoltăm tema pe alte paliere, altădată. Mă grăbesc să vi-i prezint pe ilustratori, cărora le mulțumesc din nou!

ALEXANDRU CIUBOTARIU (foto sus)
2016. Mi-a plăcut. Am a vut câteva proiecte interesante mai ales pe zonele care mă interesează cel mai mult - banda desenată și intervențiile de tip street-art. Librăria Fandom, Salonul Internațional de Bandă Desenată de la Sibiu, East European Comic Con, Bucuresti ComicsFest, albumele "Dincolo de orizont", "Următorul Cadru", "De unde ești? Din Giulești" plus câteva reviste pentru copii.Ca Pisica Pătrată intervențiile au fost Street Delivey, festivalul StrArad (Arad), proiectul Teatrul de vară Capitol București, festivalul C'Art Fest (Cristian), proiectul Live from Giulești, Marconi Playground cinema Marconi București carte de artist Pisica Pătrată ediție limitată la 75 de exemplare. Fiecare dintre acestea ar merita detaliate fiind extrem de interesante cu povești în spate care merită descoperite, dar până la urmă imaginea este cea care rămâne. Pe lângă acestea am reușit să mai am câteva expoziții, colaborări, ilustrații, jurizări, prezentări dar să mă ocup și de partea de curatoriat și de cea de studiu legată de banda desenată românescă. 2017. Sper să continui și să reușesc să duc la capăt ce mi-am propus și ce va mai veni...

ALEXIA UDRIȘTE 
Pentru anul care a trecut, numai gânduri bune. Am încheiat primele 365 de zile de freelancing din activitatea mea. împliniri? Destule. Mi-au trecut prin mână 7 cărți pe care le-am ilustrat. Pentru mine, 2016 a fost și anul care mi-a adus joburile pentru agenții, dar și colaborările cu diverse nume din industria creativă. S-a împletit proiectul farfuriilor ilustrate pentru Chicineta la propunerea Oanei Titică și a luat viață și organizatorul pentru Cărturești, Au fost probe de foc și am avut câteva luni fără weekend. Nu recomand, dar a fost metoda mea de a învăța, la focul deadline-ului, cam tot ce știu acum. 
Puse cap la cap, experiențele au fost una și una. A fost un talmeș balmeș de încercări. Fiecare proiect mi-a adus ceva nou în portofoliu și am învățat pe pielea mea ce trebuie să evit și la trebuie să acced. Fiind și la începutul începutului, a fost înspăimântător. Am dat peste  situații cărora nu am știu cum să le fac față, nimeni nu ne învață asta, mai ales când ai probleme cu contracte și aspecte administrative de care nu te lovești cu una cu două. 
Cred cu siguranță că nu am să uit ușor anul abia trecut și nici nu trebuie.  A fost, ce-i drept, anul proiectelor primite. Nu m-am concentrat foarte mult pe proiectele personale, ceea ce m-a lăsat cu un gust amar - aspect pe care am de gând să îl remediez în anul abia ajuns. în definitiv, lucrul la "Cartea Curajului" (scrisă de Adina Rosetti, publicată la editura Curtea Veche Publishing) tocmai asta m-a învățat - să am curajul de a face tot ce îmi propun pe plan profesional și să cred mai mult.  Din teancul de cărți care se plimbă după mine, mi-am găsit deviza pentru viitor: "Put a sparkle on it!" Planul e să fiu mai bună cu mine, dar totodată mai darnică și mai consecventă cu ideile mele. Am o bătălie interioară dacă trebuie să împărtășesc aceste procese cu cei care se află acum la început de drum ori să îi las să se lovească cu capul de sus. încă nu știu. încă încerc să îmi dau seama cum e mai bine să învățăm, ce ne ajută mai mult. Poate că de cele mai multe ori, încurajările și sinceritatea sunt de ajuns. 

ANDRA BADEA 
2016 va ramâne mereu pentru mine anul care m-a încurajat. Pot spune că am avut multe proiecte și colaborări frumoase și, mai mult decât atât, au fost anumite întâmplări care m-au marcat în mod deosebit. Pentru că mi-au dat un impuls în plus să continuu să fac ilustrație și să creez cuteOshenii. Aș numi aceste momente "semne". Primul semn a venit de la Cărturești și al lor ROD. Le-a plăcut puzzle-ul meu "mix&match” pictat cu diferite personaje și așa am ajuns pe rafturile lor și în gașca artiștilor români susținuți de ei.  Al doilea semn a fost un client. Un cuplu care a comandat o ilustrație pe o măsuță de cafea a numit cuteOsheniile “painted joy for the home”. și asta e, până la urmă, singura lor misiune - să aducă bucurie.   Al treilea semn a venit de la Visual Playground și cele două zile de conferințe organizate de ei. Să stai două zile cu 15 ilustratori super talentați te încarcă cu energie. și cu informații. și curaj. Ceea ce mă aduce la al patrulea semn. Ladies, Wine and Design. O serie de întâlniri între femei creative, începută chiar în New York și adusă în București de Iulia Groves. Mi-am petrecut o seară cu 10 femei minunate, iar sfaturile lor, susținerea pe care am primit-o ca artist și prieteniile pe care le-am format mă vor însoți și în 2017. Al cincilea semn a fost o surpriză. și l-am considerat cadoul meu de Crăciun. în urma unei colaborări cu Cărturești - un design de hărtie de împachetat, am ajuns să vorbesc despre ilustrațiile mele la ProTV. Din senin, într-o pauză de prânz când nici machiată nu eram, o reportera îmi lua interviu în librărie despre hârtia de împachetat pe care o ilustrasem. și pe care o strângeam în brațe cu emoții de se șifonase toată. Ce au însemnat pentru mine aceste semne? Că există cu adevărat o comunitate a artiștilor, că ne putem sprijini și sfătui reciproc. Că atâta timp cât faci ceva cu drag și alții îl vor îndrăgi. și că lucruri frumoase se pot întâmpla oricând, așa că e bine să fii pregătit. 

ANDREEA DOBRIN DINU 
Ultima noastră noapte în România, a mea și a lui lui Luci, a fost 30 Octombrie 2015. Am avut mitul plecării de când ne știm. Mi-a plăcut Germania grafică pe care am cunoscut-o la o bursă în ultimul an de facultate și am vrut să mă întorc și să găsesc aceeași liniște creativă de atunci. Nu bănuiam că va fi mult mai greu pentru că dacă la bursă m-am dus într-o pătrățică trasată clar, acum trebuia să construiesc pătrățica și abia apoi să mă bucur de ea. Mi-am înregistrat micul meu studio de grafică după câteva luni bune de citit reguli fiscale în germană, mi-am gândit o strategie de prețuri, am aplicat la Künstler Sozial Kasse (o instituție socială pentru artiști în care, dacă ești acceptat ești sprijinit cu jumătate din contribuțiile sociale), am tras aer în piept și am încercat să rămân concentrată. Așadar, anul 2016 a fost unul foarte bun pentru că mi-am depășit frica enormă de necunoscut din primele luni și am ajuns să mă gândesc și la lucruri mai subtile cum ar fi “ce fel de proiecte aș vrea să facă studio-ul meu”. Din iunie 2016 am decis să mă focusez pe ilustrație și de atunci nu m-am mai oprit din desenat. Mi-am propus să fac tot mai multă grafică de autor și să atrag mai multe proiecte din zona culturală, dar să rămân rentabilă. Sistemul de aici te sprijină, dar nu prea îți dă opțiunea să fii freelancer fără profit. Munca mea este în egală măsură creativă, organizatorică, contabilă și de promovare. Poate mi-a dat un pic curaj și faptul că prima mea facultate este Managementul Afacerii. Rămân interesată de zona pur artistică și sper să îmi găsesc timp pentru a pregăti o serie de proiecte cu finalitate expozițională. Nu am plecat cu gândul unei permanențe, însă Hamburg-ul ne-a cam cucerit. De fapt, nu îmi place să cred că am părasit ceva ci doar că am extins. Studio website www.summerkidworks.com Website www.andreeadobrin.com 

IOANA ȘOPOV 
Primul instinct când mă întreabă cineva cum a fost 2016 este să spun că a fost un an greu. în retrospectivă însă, impulsul ăsta l-am avut la finalul fiecărui an prin care am trecut de când am plecat de la mama de-acasă, cel puțin. Poate că fiecare an a fost mai greu decât cel precedent, de fapt, iar 2016 pot să spun cu certitudine că a fost anul în care mi-am testat limitele. La începutul anului lucram full-time la un studio de ilustrație, part-time ca freelancer și part-time ca organizator VisualPlayground, într-o combinație pe care credeam că o voi putea susține la nesfârșit. Beam multă cafea, eram constant în priză făcând una sau alta, senzația era asemănătoare cu hiperactivitatea născută din epuizare fizică înainte să te prăbușești. Din rețeta asta perfectă pentru burnout a luat naștere încă o mini-ocupație în care îmi doream să investesc niște timp din puținul prețios pe care îl mai aveam — mini-comicuri autobiografice despre relația mea foarte strânsă cu cafeaua care apoi au luat-o pe arătură. Erau refugiul meu de la toate responsabilitațile pe care mi le asumasem și care îmi acaparaseră tot timpul așa că 15-20 de minute pe zi tot furam pentru un doodle. VisualPlayground a avut loc în Aprilie și a fost minunat, în fiecare zi de workshop mă uitam la participanți, invitați și restul echipei și mă minunam că sunt acolo, că fac parte din ceva atât de special. în vară, după eveniment și multe altele, eram consumată total. Burnout-ul care mă urmărea de mult m-a prins într-un final din urmă și m-a pus la pământ. Mi-am dat seama că oricât mi-aș dori nu le pot face pe toate (deodată) așa că am început să prioritizez mai bine ce îmi doream să fac. Am trecut din nou la statutul de full-time freelancer și am încercat să fiu mai blândă cu mine, să-mi acord timp de respiro — și jucat Witcher 3 — fără să mă simt vinovată. 

IRINA DOBRESCU 
Mai întâi, stau să mă gândesc de ce intru în jocul ăsta cu anul nou. Una e să respecți o convenție, pentru că anul trebuie să înceapă cândva în decursul celor 365 de zile, și alta e să crezi că spiritul va fi unul cu totul nou. Cred că e o formă amnezică a credinței în astre, în zodiac, faptul că majoritatea intră în jocul asta.   Eu una intru, chiar și acum când pare o treabă neplăcută, când mi se pare că pășesc dintr-un an aparte, prețios, într-un an plin de necunoscut. Zic asta cu toate că voi avea aproximativ același program zilnic ca în 2016, însă am impresia că trebuie să intuiesc care ar fi acel spirit nou pe care îl introduce acest an, - TEMA.  Cred că există o temă pentru toți, dar și o temă pentru fiecare. Revelionul trecut a fost mult mai simplu, am petrecut cu o prietenă care a făcut un desert cu răvașe, iar mie mi-a picat ceva care mi-a convenit foarte mult (potul cel mare, de fapt): cuvântul "iubire". Treabă a mers ca unsă tot anul pentru că știam despre ce e vorba :-). Acum, sunt în fază de tatonare, oare ce cuvânt mi-ar fi picat? Inspirație? Pace? Bani? Trudă? Răbdare? Curaj?  Să fie orice numai să știm și noi. Sper sa apară în curând Povestea unui lup jucător de poker, cu un lup de o lăcomie cosmică, ale cărui trăiri simt că descriu cu destulă acuratețe viața și trăirile mele :-). 

MARIA SURDUCAN 
Anul 2016, bile albe? Să începem cu știma Apelor, o bandă desenată online pe care-o găsiți aici. Eu am făcut scenariul, Anna Benczédi a făcut desenele și am învățat cu ocazia aceasta cât de bine e să colaborezi cu alți oameni, câte lucruri înveți dacă întrebi ”și acum, ce-o să facem?” fără să știi care ”ar trebui” să fie răspunsul și cum rezultatele la care ajungi sunt mult peste ceea ce ai fi putut să faci de unul singur. Primul volum din poveste este acum încheiat, el se pregătește de întâlnirea cu tiparul, noi pregătim volumul al doilea. Alt proiect finalizat în 2016 a fost Complete Shakespeare, treizeci și patru de ilustrații pentru o antologie a editurii Usborne care cuprinde toate piesele de teatru repovestite. Am avut ocazia să recitesc, să redescopăr și să-mi aduc aminte de întâlnirile mele cu William Shakespeare, de la edițiile de buzunar ale editurii Minerva la Prospero’s Books al lui Peter Greenway. Puține proiecte mi-au dat satisfacția de a-mi îndeplini visele din copilărie ca acesta. și, în ultimele zile din decembrie, am terminat ilustrațiile animate pentru Concertul Extraordinar de Anul Nou al Fundației Calea Victoriei (Aici și aici). A fost tot o colaborare, de data aceasta cu Alex Böjthe, care s-a ocupat de realizarea animațiilor. Am avut ocazia să ascult de nenumărate ori șeherezada lui Rimsky-Korsakov, pe care o votez cu entuziasm ca fiind bucata mea de muzică clasică favorită. 
Anul 2016, bile negre? Au fost prea puține zile așa că cea de-a treia colaborare, bandă desenată super-secretă la care lucrez împreună cu sora mea, nu e încă gata. Dar a început un an nou și e abia ianuarie, avem timp! 

MIHAI MĂNESCU 
Anul 2016 a fost un an realmente prost pentru foarte multă lume, un an în care observând desfăşurarea evenimentelor la nivel global a fost aproape imposibil să îţi păstrezi optimismul şi să te gândeşti cu speranţa la viitor. Mă consider norocos din punctul acesta de vedere, că am putut să mă refugiez în ilustraţie.  Ilustraţiile mele fiind în special legate de această nişă a muzicii stoner-rock/ psychedelic/doom mi-au adus oportunitatea să colaborez cu mai multe trupe şi să cunosc persoane deosebite cu care am dezvoltat ulterior şi prietenii neaşteptate. Am avut parte de proiecte interesante, ce au dat naştere unor concepte care mi- au dat puţin de furcă, dar de al căror rezultat sunt mulţumit în final.  Mă bucură faptul că prin luna Mai am avut şi ocazia de a participa la Romanian Design Week  cu 3 afişe finale de trupa din proiecte realizate de la inceputul anului până în acel moment.Proiectul cu trupa No Good Advice (IT) finalizat în vara acestui an, mi-a oferit privilegiul de a adaugă un element al industriei de comics în imaginea artwork-ului principal, care a fost o provocare interesantă.  însă abia pe sfârşitul anului am avut parte de probabil cel mai solicitant proiect până acum din punct de vedere tehnic, în cadrul acestuia regăsindu-se o altă pasiune de a mea şi anume anatomia artistică. Imago Apparatus este acum cel mai mare şi detaliat artwork realizat de mine şi a fost un exerciţiu de răbdare extraordinar. Pe lângă aceasta, mi-a oferit un refugiu în care mi-am petrecut mai mult de 200 de ore din viaţă, dar care a generat în schimb o mulţime de idei noi pe care sper să le implementez în acest an.Portfoliu aici

OANA ISPIR 
Un bilanţ de an încheiat recent. în puţine cuvinte multe începuturi și puţine finaluri. în ceva mai multe - șase cărți ilustrate din care doar trei au ajuns deocamdată la tipar. Anul fără mărțișoare. Ceva planuri de linogravură limitate la cumpăratul de materiale. Eforturi uriașe de a crea o rutină de desen zilnic. Am înlocuit aparatul foto cu un caiet de schițe în timpul vacanțelor. Pare mai ușor de ținut hotărârea în lumea broderiei decât a desenului. Parcă hârtia stârnește o furtună de gânduri iar cusutul o eliberează - a broda aduce mai mult a pauză decât a muncă. Planul de a aduce ceva ordine în lumea dezordonată de freelancer e încă în desfășurare.  în colecția de amintiri faine - desenele pentru Vier Pfoten, ce au ajuns la malul mării într-o campanie împotriva folosirii animalelor la circ. Povestea în imagini a Manuelei, despre prezent, pentru fiul ei. Desenele pentru poveștile călătoare ale Victoriei Pătrașcu. Afișul de Crăciun al Ambasadei Mexicului. Lansarea Bookătăria 2 la Bookfest - partea a doua a proiectului de colaborare între scriitori români și artiști  membri ai Clubului Ilustratorilor. Călătoriile pe marginea tangoului. Maimuţoi și brăduţ brodaţi de Crăciun.  Hai 2017 cu ceva încheieri cadou! Foto Octavian Micu 

PAULA RUSU 
Când am fost invitată să scriu despre aventurile mele din 2016, m-am speriat puțin. O dată pentru că în general mi-e destul de groază să scriu despre mine, și doi, pentru că 2016 a fost un an destul de complicat și dificil. Totodată, complicat și dificil fiind, am învățat pe pielea mea tot felul de lucruri, așa că poate că n-a fost un an chiar așa de rău.  
Dar să povestesc despre ce-a fost bine, totuși. în 2016 am pus bazele Asociației Visual Playground alături de niște oameni extraordinari și am făcut prima ediție a evenimentului în formula asta. Minunat ar fi un understatement pentru cum a fost, am adus pentru prima dată speakeri străini în țară, am făcut primele noastre conferințe, totul a mers spirt. Deci, în mod clar, Visual Playground 2016 a fost highlight-ul anului pentru mine, dar mai multe despre asta cu altă ocazie.  
Un alt lucru fain bifat anul trecut e că m-am apucat timid să mă joc cu linogravura. Mă atrăgea de multă vreme, dar știi cum e, ți-e greu să începi să faci ceva complet nou, îți pui o grămadă de bariere, o amâni, n-ai timp, of și vai. Dar iată că într-un final am început și-mi place de mor, cu toate că-mi ocazional plâng degetele când le ia dalta prin surprindere și dă în ele în loc să dea în placă.  
De menționat ar fi și că în 2016 am desenat probabil cele mai complexe ilustrații de până acum, pentru campania Fan Courier - O zi obișnuită Am murit cu ele de gât vreo două luni de zile, dar iată că într-un final a meritat. și am lucrat și în rest cu niște clienți destul de mișto - Fast Company, Pepsi, Grolsch, ING și Cărturești, ca să numesc câțiva.Dar probabil principalul lucru pe care l-am luat din 2016 ar fi o doză în plus de humility (prefer termenul în engleză, pentru că varianta lui autohtonă-mi transmite ușor altceva). Nu c-aș fi fost arogantă sau ceva, dar ajunsesem pe final de 2015 să am destul de multă încredere în "Paula Rusu ilustratoarea" și deci m-am lăsat pe tânjală la capitolul self promo, postat proiecte pe Behance, updatat site-ul și așa mai departe. Hai că am statistici bune, followeri destui, mă știe cât de cât lumea, mi-am zis eu. și ce să vezi, n-a fost chiar așa și în 2016 am avut prin urmare semnificativ mai puțini clienți decât în ceilalți ani, când postam pe Behance ca o maniacă. și cumva mă bucur că s-a întâmplat așa, pentru că cu toate că siguranța și confortul sunt niște idealuri către care tragem cu toții, câteodată too much of a good thing will make you lazy.   

SORINA VAZELINA 
2016 s-a scurs ca o mini avalanșă de miere pe o felie prăjită. Am apucat să cunosc oameni creativi, puși pe fapte și am avut multe de învățat. Probabil că e folositoare contabilitatea anuală, însă mereu am evitat-o. Dacă stau să despic firul risc să mă încâlcesc în detalii. Așa că iau pachețelele cu ce mi-a rămas din 2016, le scutur de detalii, și caut să nu le rătăcesc. Am realizat că am nevoie de drumuri, de un caiet în buzunar cu creion, de umor pe linia orizontului. N-am reușit să ascult mai mult decât vorbesc, dar am reușit să tac din când în când, acoperișul are nevoie de reparații, încheieturile drepte cam scârție, restul merge. Neobservat a ros o pereche de sandale, Livia Coloji m-a îndurat în pregătirile pentru Plai, cu Primitiv Print am făcut afișe, o parte pentru Ceau Cinema din Timișoara și Gottlob, la Scena 9 și la Vice s-au obișnuit cu dubioșeniile mele. Aș vrea să pot comprima tot anul trecut în câteva rânduri, dar păstrez cadrele pentru un comix :) 

TUAN NINI 
2016 a fost anul in care am spus "nu" cel mai frecvent. Nu, adică proiectelor care nu mi se potrivesc.E destul de simplu sa înveți partea de teorie a bunelor practici în afacerea de ilustrație grafică - toate cărțile, articolele online și tutorialele video spun același lucru. Dar să pui teoria în practică e cu totul alta poveste, mai ales cand nu știi când vei primi următorul salariu și mai și jonglezi cu treburi administrative care nu prea iți vin în mod natural.Nu știu cum e pentru alți freelanceri dar mie mi se pare că niciodată nu câștig îndeajuns bani - și e nevoie de curaj sau poate o scârbă de sine ca să stabilești niste limite. Presupun că e din cauza nivelului ridicat de așteptări cu care am crescut - mi-era teamă (și poate încă îmi este) să fiu considerată leneșă, chiar și de mine insămi - dacă nu lucrez la ceva care se încadrează în categoria de "muncă". Când iți eliberezi programul ai timp să rumegi bine ideile pentru proiecte interesante sau să investești timp în tine, un lucru foarte important. Pentru că lași câte o părticică din tine în fiecare proiect așa că trebuie să ai grijă să "plantezi gradina" în continuare ca să nu ramâi numai cu uscăturile. Poate că înainte de era internetului, timpul liber și timpul la muncă era mai bine delimitat. Acum, când trebuie să raspunzi la e-mailuri rapid trebuie să-ți creezi și să-ti setezi propriul ritm.Aș vrea să explic ce înseamnă proiecte interesante pentru mine: sunt acele proiecte care fie se mulează pe skillurile mele, sau îmi deschid un teritoriu nou pe care doream sa-l explorez. Proiectele mai puțin interesante sunt cele care nu se potrivesc cu principiile și stilul meu artistic iar altcineva le-ar livra mai bine. Faptul că refuz genul asta de proiecte mai are un aspect pozitiv: cineva care se potrivește mai bine pe job are o șansa să-l primească. Nu am plănuit anumite schimbări in 2017, vreau doar să fac același lucru ca în 2016 dar mai bine. 

VALI PETRIDEAN 
Urmând inerţia firească imprimată de anul precedent, 2016 a fost un an "cuminte", fără surprize, împins parcă prin şablonul lui 2015. Nu-s multe de spus, pentru că nu s-au întâmplat altfel lucrurile. Poate un uşor trend descendent în nevoia de ilustraţie, mai ales prin publicităţuri, poate o mică ezitare de-a mea în cotarea oricărei comenzi, obligat fiind de contextul din ce în ce mai sărman invocat de fiecare dată de către client, (şi laşi de la tine, pentru că, nu-i aşa, pană la urmă nu faci decât să ilustrezi o… chestie sau s-apeşi un buton ca să faci o poză), o pondere din ce în ce mai mică a job-urilor "oan şot", pe româneşte, compensată totuşi de prezenţa constantă a comenzilor din partea clienţilor stabili. Asta a fost partea ceva mai goală a paharului, în partea plină înotând clienţii, nu mulţi, se ştiu ei, cu care am ajuns la o colaborare bazată pe încredere reciprocă, ce trece dincolo de o relaţie strict profesională, din care nu pot rezulta decât lucrări "consistente”, nu neapărat premiante, dar de portofoliu. Ideal ar fi să-nvăţ cum să multiplic lucrul ăsta. Concluzie: 2016 - un soi de “no news, good news” printre ani. Adecă e de bine!