Argou dă jargo'

Îi ştiu de hăt. Nu-ş câţi ani să fie. Mulţi, în orice caz. Cu siguranţă, pen' c-atunci ascultam muzica de pe casete. La un moment dat, ca oricărui om liniştit, mi s-a urcat şi mie bâţul la cap. Aveam pohtă de scandal, de lucruri ieşite din matca normalităţii. Bun: mi-am ras ţestosu', am cumpărat o casetă de hip-hop, una dintr-aceea cu atenţionare către părinţi, am deschis laaaaaaarg ferestrele şi mi-am obligat vecinii să asculte, să rumege, să bage pe gât, în ei, muzica ghetto-dacilor. ăsta a fost primul contact cu cei doi. Cu Deceneu, cu Metadon, Vexxatu Vex şi Norzeatic, cu versurile lor înţepate, trase din şpiţ, din bombeu, date cu efect, ca lovitura liberă ezecutată de Hagi. Cu 7 zile, Din sub, cu ţigănească meşterit pusă pă vibraţii, cu soldaţii din cap.
Despre muzică nu poate fi vorba, deşi prezentând urme recognoscibile de ritm, oareşcare melodie şi brumă de armonie, s-ar putea zice şi aşa. Nu. Aici e vorbă de poezie. Una grea, cât se poate de modernă, răstălmăcind cuvintele până la epuizare, restrângând marea supă primordială la dimensiunile unei flegme, dominată şi împănată de jocuri de cuvinte, deşi expresia mi se pare mai degrabă potrivită revistelor de integrame. Lucruri pe care tre' să le asculţi de nu ştiu câte ori, ca să începi să crezi că ai ajuns să pricepi iota. Villon.


Destine de menestreli, de minnesingeri, de trubaduri purtându-şi zicerile, vorba, pe aripile fragile, nevăzute, ale unei cantilene inexistente. Şi un lucru cât se poate de curios, imposibil de nebăgat în seamă: împletite şi dominate uneori de ritmul sec, anost, menit să mişte capul din loc, cu creieri cu tot, versurile ajung multora umbră, loc inaccesibil, dulap care ascunde amanţi. Miză perdută. Tâlcul lor merită descifrat măcar pentru faptul că de multe ori limba, cuvintele, aşa cum au ajuns ele la noi, aşa cum sunt cu toatele, oiţe docile întregind turma, nu pot oferi mai multe. Ce să storci dintr-o lămâie gata stoarsă?


Cunoscându-i, după ani, le-am ascultat spusele mai atent. Tot mai atent. Cât am putut. M-am surprins câteodată împrumutând ceva din frazarea lor, din felul în care vocile interioare li se transformă în gesturi exterioare. Nu putea să mă mai surprindă simplitatea şi numele lor, acestea, prin botez dobândite, mai ales în speţa lu' Deceneu, făcute să îi contrazică. Cum adecă, Viorel? Ha, haaaaaaa!
Ascultaţi-i... îi găsiţi pe net, ca la balamuc. Nici nu ştiu ce să vă recomand... ăştia doi au scris istorie în hip-hop-ul nostru. Auzi, băi, Guess Who?