Braun & Brauner - the power of the line (80 fotografii)
Nu de mult s-a încheiat expoziția Braun & Brauner - the power of the line, eveniment colateral Romanian Design Week 2015, curatoriat de Ștefan Cosma - Eclectico Studio. Nouă ni s-a părut una dintre cele mai consistente și frumos pregătite expoziții de design de obiect din Bucureștiul ultimilor ani. Foarte multe piese pe care nu speram să le vedem vreodată împreună, montate într-o expoziție bine documentată și frumos așezată. Vă invităm să parcurgeți textul ce a însoțit expoziția + materialul foto.
Expoziția Braun & Brauner - the power of the line alătură conceptul de cât mai puțin design posibil al produselor create de Braun în era Dieter Rams (1955-1995), cu opera suprarealistă, șamanică a artistului de origine româno-evreiască Victor Brauner.
în urmă cu exact 60 de ani, Dieter Rams a fost recrutat la Braun că arhitect și designer de interior. Mai mult, în 1961, acesta a devenit conducătorul biroului de design de la Braun până în 1995.
Dat fiind faptul că în 2015 sărbătorim exact 60 de ani de când Dieter Rams a început să lucreze pentru Braun și se împlinesc 20 de ani de când s-a retras, considerăm că acesta este momentul perfect pentru a ne apleca spre creația să de-o viață și spre întreagă moștenire lăsată, care a influențat atât de mult design-ul din secolul 20.
Prin alcătuirea acestei retrospective, ne focusam asupra impactului unor simple linii care în artă rămâne 2D și în design-ul industrial se transformă în produs tridimensional. Deși au trăit și au lucrat în contexte complet diferite, atât Dieter Rams cât și Victor Brauner au avut o perioada extrem de prolifică în cele două decade care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost exact perioada în care cei doi și-au definit stilul atât de personal, lăsând în urmă o bogată și inspirațională moștenire ce a marcat istoria artei și a designului secolului 20.
Eclectico Studio este o galerie de design care comercializeaza atat obiecte de design din a doua jumatate a secolului XX cat si arta contemporana. Galeria este amplasata intr-o superba vila Art Deco din inima Bucurestiului. Legenda spune ca acesta vila a fost locuinta uneia dintre amantele regelui Carol al II-lea in perioada anilor '30. In acest cadru istoric extravagant, in mai 2013, am deschis un spatiu eclectic, in care piese de design vintage emblematice si arta contemporana se contopesc impreuna cu arhitectura interioara impresionanta. Desi in principal ne focusam pe obiecte de décor si mobiler scandinav 'Mid Century Modern', colectionam si propunem clientilor nostrii o varietate foarte larga de piese iconice semnate de designeri celebrii ce au marcat istoria designului secolului XX. Toate produsele noastre sunt atent selectionate si, in cazul in care este necesar, reconditionate, astfel incat sa ajunga la noi in showroom in cea mai buna stare.
Redecorat periodic, Eclectico Studio, ofera iubitorilor de design si colectionarilor o gama extrem de variata de decoratiuni interioare dedicate oricarui habitat modern si sofisticat.
0 comentarii