CARTE CU ARTE - începe azi, 19 noiembrie, la UNAgaleria
Square Media lansează un eveniment dedicat exclusiv cărții de arta și cărții-obiect. Lucrul cu opera de artă - fie ea printată, fie reprodusă într-o carte, fie expusă într-un eveniment - a dezvoltat, în timp, un atașament firesc față de proiecte culturale și editoriale. Ne-a adus, pe de altă parte, aproape de reușitele, dar și de problemele pe care le întâmpină grafica, tipărirea, distribuția și chiar finanțarea cărții de artă. Nu ne propunem să rezolvam aceste probleme, ci să le aducem la un numitor comun, să căutăm răspunsul posibil. Miza acestui răspuns ține de faptul că o astfel de carte are nevoie de un spațiu al său, în care dialogul și vânzarea capătă sens.
Din 19 noiembrie până în 16 decembrie, alături de Universitatea Națională de Artă, de editori și de parteneri, Square Media încearcă să transforme o carte într-un eveniment - prima ediție CARTE cu ARTE, realizată prin Asociația Culturală IDIOMA. Se întâmplă în București, la UNAgaleria, str. G-ral Budisteanu, nr. 10.
Noi credem că o carte înseamnă dialogul dintre idee, grafică și tipar. Această carte se citește și cu mintea, și cu ochii, și cu mâinile. Este cartea care nu încape în standard și nici în rafturi cu dimensiuni egale. Este cartea atipică. La fel de atipica este și productia ei: hârtia, coperta sau legătoria.
Rezultatul este un obiect în sine - un obiect pe care îl putem citi din toate perspectivele alcătuirii sale și în care fragmentele cedează importanța individuală pentru a câștiga lectura ansamblului.
CARTE cu ARTE coagulează o platformă comună, a micilor editori, autori individuali sau instituții cu preocupări și probleme similare, dar mai ales a cărților care vorbesc prin text și imagine, prin hârtie și tipul de literă, prin copertă și legătorie. Așa cum orice lucru este mai bine înțeles atunci când se așează printre altele asemănătoare, tot așa și cartea de artă are nevoie de un loc al său, un loc în care să nu se piardă printre rafturi, un loc care să nu individualizeze participanți, ci care să ofere prilejul celei mai directe lecturi. Câștigător va fi publicul care va ști unde poate găsi acele cărți de negăsit, de care aude întâmplător sau deloc, acele cărți altfel.
Ce face dintr-o carte o carte-obiect? CARTE cu ARTE pornește invers: de la întreg către parte. Scoate hârtiile din coperți, descoase tipograful și legătorul, intra în vorbă cu librarul, caută surse de finanțare, întreabă graficianul, citește fragmente, expune plăcile tipografice și probele de tipar, organizează ateliere de manufactură.
Ce urmează după o carte? Poate să fie doar lectura. Dar mai pot fi și alte obiecte - obiecte noi pe care o carte le poate stârni, care pot fi un comentariu vizual sau complementar. Aducem astfel de obiecte la CARTE cu ARTE. O veți putea întâlni astfel pe Ana Alexe și un Manual de tipăre. Invităm artiști să creeze. Invităm autori să lanseze cărți. Invităm editori să citeasca cu glas tare. Dăm glas acelei povești, atipice, a cărții-obiect, și îi construim spațiul în care povestea sa are sens și continuitate.
Igloo Media va lansa cele mai noi apariții de carte, dar va readuce și titluri mai vechi, încă la mare căutare. Despre ochiul de veghe tocmai a ieșit din tipar și va fi lansat de autorul său, Vladimir Bulat. După concursuri și premii, Găsiți și pierduți și ELECTRO+ îi regăsește pe Nicu Ilfoveanu, Agnes Birebent și Octav Avramescu. Vom vorbi cu Octav Avramescu și despre romanul grafic și banda desenată așa cum o susține și o promovează Editura Jumătatea Plină. Editura MARTOR a Muzeului Național al Èšăranului Român povestește câte ceva despre un corp al cărții și e plină de ulcioare, gânduri, măști și portrete. Ne reîntâlnim cu Galeria Posibilă, cu ediții limitate semnate de artiști (Ștefan Câlția, Nicu Ilfoveanu, Dan Perjovschi) și cu multe alte cărți frumoase, dar și cu artistul Ștefan Câlția, invitat de galerie la o discuție despre Cărțile de gravură. Cărți manufacturate sau haiku-uri pe hârtie manuală, cărți unice sau în ediții limitate, dar și multe alte povești pe felurite materiale vă așteaptă alături de Ioana Dinescu, Lucian Muntean și Răzvan Supuran. Același Răzvan Supuran va lansa Plimbare cu Orb, va participa la o întâlnire cu Mețeriașii (Șerban Anghelescu, Uncristian, Cosmin Manolache, Lila Passima, Călin Torsan, Ciprian Voicilă) și va expune cărți realizate în cadrul atelierelor Cartea de Hârtie.
Vă invităm de asemenea să redescoperiți cărțile câștigătoare la Gala Bun de Tipar și la Cele mai frumoase cărți din România!
Vă invităm să votați cărțile-obiect care vă plac cel mai mult dintre cele înscrise la concurs!
Vă invităm să aflați mai multe despre cum se multiplică o carte, sau despre librăriile în care aceste cărți sunt atent promovate, ca și despre cele mai noi strategii de finanțare a proiectelor editoriale din România, în cadrul unor întâlniri special dedicate.
Vă invităm să vă cumparați cărți cu arta înțelegerii lor! Să vă plimbați ochii peste probele de tipar și obiecte fabuloase! Să participați la întâlniri și discuții!
în 14 decembrie tragem linie și concluzii. Ne pregătim pentru ediția a doua, de anul viitor!
în plus, pentru că intrăm în decembrie, vă așteptăm și cu obiecte de sărbătoare: obiecte unicat din lână, dantelă, hârtie de carte, ață, sfoară și alte materiale. De purtat sau decorat. Toate produse de Anamaria Avram.
Evenimentul este deschis de luni până duminică, între orele 11 și 20.
Perioada de desfășurare: 19 noiembrie - 16 decembrie 2012.
Accesul este gratuit.
Pentru detalii și programul evenimentelor răsfoiți pdf-ul de la www.asociatiaidioma.ro.
-------------------------------------
co-organizator al prezentei ediții: Universitatea Națională de Artă
-------------------------------------
editori: Asociația pentru Artă Ilfoveanu, Atelierul de Grafică, Centrul de Introspecție Vizuală, Fotocabinet, Galeria Nouă, Galeria Posibilă, Igloo Media, Institutul Cultural Român, Editura Jumătatea Plină, Muzeul Èšăranului Roman, Editura UNArte
librării: Anthony Frost, Bastilia Librarium, Cărturești, Librariile Humanitas, Libraria Jumătatea Plină
tehnici și suporturi de imprimare: Imprimeria Arta Grafică, Inkorporate Print, Master Print Super Offset; Antalis România; Epson România; Atelierul de Carte; Square Media
despre platforme de finanțare: Adminstrația Fondului Cultural Național, Punctul de Contact Cultural pentru Programul Cultură 2007-2013
carte manufacturată / tiraj limitat: Răzvan Supuran, Ioana Dinescu, Lucian Muntean
manual de tipare: Ana Alexe
Ștefan Câlția a sprijinit acest proiect cu sfaturi și desene
imaginea Carte cu Arte
Atelierul de Carte a facut ateliere, cărți și obiecte
Anamaria Avram a facut obiecte cu arte
parteneri media: Igloo, modernism.ro, Adevărul, Historia, Dilema veche, Art Act Magazine, ArtClue, Observator cultural, liternet.ro, Decât o Revistă, Avantaje, Radio România (Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional, Radio România București fm, Radio România 3net), Radio France Internaționale
-------------------------------------
curatori: Cosmina Chituc, Andy Braniște, Jan Eugen
grafică și prepress: Irina Marculescu
web: Nicușor Braniște
tipar materiale promoționale susținut de: Imprimeria Arta Grafică, Inkorporate Print, Master Print Super Offset
pe hârtie oferită de: Antalis România
pentru orice alte informații nu ezitați să contactați:
idioma@asociatiaidioma.ro
021 313 35 71
0 comentarii