Carte nouă la MțR - Troițe. Valea Slănicului

Continuînd o mai veche preocupare a Muzeului țăranului Român pentru cruce, cei trei coordonatori ai volumului și-au propus să cerceteze troițele de pe Valea Slănicului, făcînd un inventar al celor aflate la drum. Cartea a apărut în urma deplasărilor pe teren din 2008 și 2009, din care a rezultat un bogat fond de imagine, dar și interviuri cu trecători, cu proprietarii de troițe, cu meșterii cruceri.


Cartea-album uzează de două tipuri discursive. Primul este unul imagistic - fotografii cu troițe, cadre din sate, cu meșteri și detalii din casele și atelierele lor, detalii ale troițelor (înfățișînd diversitatea tipologică a picturii, a scrierii prin care este specificat motivul ridicării troițelor, a amenajării interioare a construcțiilor ce acoperă crucea) prezentate în paralel, ce invită la un excurs comparativ sau, cel puțin, la o călătorie vizuală, prin care toate acestea ni se înfățișează nouă la fel cum se arată ele călătorului ce străbate cu mașina Valea Slănicului. La toate acestea, cercetătorii au alăturat o hartă manufacturată a traseului, fragmente din caietul de teren (cu schițe ale troițelor și descrieri de poziționare, construcție, materiale, pictură), fragmente de interviuri, documente inedite și propriile impresii de călătorie: piste de cercetare a troițelor în cadrul unei geografii sacre, dar și în legătură cu experiența cotidiană a comunității (autorii simțind nevoia găsirii de noi unghiuri de abordare a troițelor pentru acoperirea acelor aspecte neglijate de tipologizările anterioare: practicile curente, transformarea unei cruci în monument etc.), descrieri detaliate ale troițelor, contextualizarea problematicii prin referire la viziunile lui Ernest și Horia Bernea, de exemplu.


Unde și de ce se ridică troițele? Ca să-i parafrazăm pe oamenii locului, acestea se construiesc la răspîntii, adică în punctele folosite de necuratul sau ca semn al creștinismului; pentru sănătate; pentru copii; pentru călători, să-și amintească de Dumnezeu; în amintirea morților - să fie de pomeneală; se folosesc și ca loc de popas într-un deal; cine ridică o cruce este văzut mai bine de Dumnezeu, dar și de întreaga comunitate, căci are o anumită prestanță socială, și exemplele care să ilustreze varietatea amplasamentelor sau a motivațiilor ar putea continua.
Că fenomenul ridicării troițelor este viu, asta reiese și din fotografii, dar și din interviuri: repictarea crucilor, întreținerea lor (una dintre cele mai relevante fotografii este, aș zice, cea care înfățișează pe bătrîna surprinsă de cercetători vopsind o troiță din pădure), refacerea cabinei care le protejează, dar le și construiește o identitate aparte (orice modificări - troița înglobată stației auto, de pildă - trimițîndu-ne cu gîndul la nevoia identificării funcției ce a stat la baza edificării).


Ce ne dezvăluie însă interviurile dincolo de aceste aspecte? întocmai precum intervențiile autorilor, ele invită la o lărgire a problematicii în sensul unei posibilități de tipologizare funcțională a troiței. înainte, se făceau opere din astea de caritate. Adică se făcea o fîntînă, o cruce, carevasăzică troița, definită sub alte aspecte decît sub cele consacrate ale poziționării, de pildă, poate fi o formă a pomenii - să fie de pomană, nu doar de pomeneală, situație care devine și mai evidentă în cazul troițelor la care se punea mîncare pentru călători. Troița poate fi moștenire de la tatăl meu, adică se lasă urmașilor, de unde, poate, și puternica rezistență atunci cînd se ridică problema înstrăinării troiței care, prin tradiție, aparține unei familii anume. Calea de transmitere nu este doar una bazată pe rudenie: a fost acolo locul dînsului, l-a vîndut și noul proprietar a fost condiționat să păstreze troița. Părintele mi-a sugerat să punem un transformator cu niște beculețe să ardă încontinuu și, deci, chestionînd troița sub aspect estetic, dar și funcțional, trebuie să privim mai departe de comanditar și executant (meșter crucer mai mult sau mai puțin specializat). Dincolo de pitorescul interviurilor (cum este cel realizat cu meșterul Bicoiu Constantin, de exemplu), cuvintele înregistrate au consistență și profunzime și completează imaginile cu troițe, explicitîndu-ne rostul lor.

Troițe. Valea Slănicului
Editura Martor (2010)
Se găsește la Muzeul țăranului Român.
Coordonatori Lila Passima, Cosmin Manolache, Ciprian Voicilă
Redactare/ Corectură Călin Torsan, Cosmin Manolache, Ciprian Voicilă
Concept imagine Lila Passima, Adrian Nițu
Fotografii Marius Caraman, Lila Passima, Schițe de teren Lila Passima
Scanări Cristian Mărăcinescu, DTP/ Pre-press Adrian Nițu