Ceaprazărie, galanterie

Instalarea regimului comunist a condus la naţionalizarea întreprinderilor mari şi mijlocii, văzute ca citadele ale capitalismului, unde clasa muncitoare era exploatată nemilos. O parte din aceste locuri au intrat în mitologia de uz didactic a comunismului, precum Atelierele Griviţa unde a fost declanşată una dintre grevele prezentate ulterior în toate manualele de istorie introducând în panteonul comunist figuri exemplare. Chiar  atunci când naţionalizarea a eliminat nu numai proprietarul, ci şi ideea de proprietate, ceva din vechiul regim a supravieţuit. A rămas însă într-un pliu fragil o nostalgie faţă de micii meseriaşi din rândurile cărora proveneau şi o mare parte dintre liderii comunişti. Gheorghe Cristescu zis şi Plăpumaru, unul dintre primii secretari generali ai P.C.d.R. era muncitor la atelierele de plăpumărie, Nicolae Ceauşescu, viitorul dictator, fusese calfă într-un atelier de reparat pantofi, fapt pe care istoriile oficiale ale vieţii revoluţionare a liderului maxim îl eludau strategic, dar care probabil că rămăsese întipărit în memoria secretarului general.
Această lume a micilor meseriaşi este una dintre puţinele verigi cu societatea interbelică. Filmele şi romanele care înnobilau fictiv panoplia cu eroi exemplari inventând inexistentul rol jucat de clasa muncitoare în ilegalitate în destructurarea maşinii de război germane subliniau importanţa micilor meseriaşi la care se adăugau muncitorii ceferişti din rândul cărora provenea unul dintre cei mai importanţi lideri comunişti, Gheorghe Gheorghiu-Dej.


Geamgii, plăpumarii, ceaprazarii, pantofarii, etc. vor supravieţui într-un spaţiu interstiţial printre marile întreprinderi, fabricile şi uzinele înghiţind dintr-o singură suflare mii de oameni. Din micul său atelier cu uşa lăsată deschisă răzbate mirosul de clei şi de piele, un miros greu, înţepător. Meşterul stă pe un scaun mic, îmbrăcat în halat aplecat deasupra unei perechi de pantofi delabraţi ţine în gură mici cuie pe care le bate ritmic unul câte unul în talpa pe care o adaugă. Există aici şi o cultură a vechii mahalale care supravieţuieste schimbării, o cultură a penuriei, dar totodată una care compensează absenţa pe piaţă a unor produse dezirabile. Croitorii reuşesc să facă o rochie şi după un alt gust decât cel afişat în magazinele de stat, ceaprazarii o pălărie ca pe vremuri când domnii le purtau cu distincţie etc. Spiritul lumii de dinainte se refugiază aici, în micile ateliere cu o singură cămăruţă. Această lume continuă să subziste pe străduţe din vechile cartiere «burgheze» şi ele cândva mahalale şi uneori se strecorară şi în noile cartiere muncitoreşti de o urâţenie exemplară.

Mai multe imagini în Arhiva GF