916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Creativi din toate domeniile, uniți-vă!

De Carla Duschka| 19 Iulie, 2012 | Categorie: prezentări | Vizualizări: 2586

Să ne imaginăm că oamenii activi în industria creativă din București ar fi mai independenți, mai freelanceri, mai mulți cu birouri și proiecte proprii, cu mici business-uri proprii, mai departe de prea marile agenții de publicitate. și s-ar întâlni, ar discuta, s-ar intersecta, ar avea proiecte împreună, s-ar interesa fiecare de munca celuilalt, ar concura, și-ar pune probleme, întrebări, s-ar frecventa, și-ar analiza rezultatele, s-ar solidariza pentru o mai bună apreciere și implementare a muncii lor, ar lupta pentru drepturile lor în plan social.
Sunt sigură că ar dezvolta o constructivă efervescență care ne-ar propulsa pe toți înainte.




Dar să trecem de la condiționalul optativ la prezent. Leipzig.
Acolo se întâmplă cele de mai sus; ba chiar s-au întâmplat în mod programatic timp de un an, în 2011 - când asociația Kreatives Leipzig a organizat seria de evenimente/întâlniri Le Klub Analog. Aici s-au întâlnit designeri, arhitecți, muzicieni, publicitari, artiști, IT-iști, gameri, scriitori, jurnaliști - și s-au prezentat cu realizări și cu probleme.
Iar câțiva dintre ei au documentat totul, au ordonat informația, au mai cercetat unde era cazul și astfel au realizat o carte care vorbește despre suflul prezent și viitor al acestor creativi saxoni: Zustand und Zukunft Kreativer Arbeit in Leipzig [State and Future of Creative Work in Leipzig/ Starea actuală și viitorul muncilor creative din Leipzig]. Sunt prezentate proiecte de succes, sunt enunțate probleme, posibile soluții și este spus în mod repetat ce potențial uriaș are această muncă creativă atât pentru fiecare în parte cât și pentru breaslă și, mai departe, pentru comunitate, oraș, zonă în general.
Sigur, e un oraș care stă pe o solidă tradiție, care a avut alte premise, altă putere creatoare, să spunem așa... Iată un fragment din introducerea cărții, un pasaj care spune multe: Mă aflu aici, concurența tot aici - și fiecare profită de a fi față în față și alături de celălalt. Așa funcționează poveștile de succes ale scenei creative din Leipzig și sunt astfel urmare a unei proto-tradiții: principiul târgului (în sens de expoziție n.n.).
E bine să vedem și să auzim ce putem învăța de la alții, mai pricepuți decât noi - cu atât mai mult cu cât sunt trecuți și ei prin gloria comunistă.




E o carte de 136 pagini, format 16x24cm, bine structurată, cu multă și diversă informație [doar în limba germană] care e ușor de parcurs, deși paginile sunt pline; uneori are aspect de revistă, lucru deloc nepotrivit. Diversă e și hârtia folosită - ceea ce transmite bine subiectul cărții. Grafica e semnată de biroul
Kollaborat [Jakob Gleisberg & Hendrik Möller] împreună cu David Voss, type-f.com, iar echipa care a lucrat la întregul conținut și la producție e mult mai mare.
O lucrare proaspătă, spectaculoasă atât cât trebuie.



Nu e singura dată când transpare mesajul clar că aceste întâlniri, schimburi de experiență și idei, duc mai departe și dau rezultate.
La noi încă nu se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici și ei acolo.



Foto: Kollaborat | Jakob Gleisberg


book design

Despre autor

Carla Duschka
Carla este licențiată în arte plastice, grafică (studii universitare la Bucuresti și postuniv. la Berlin) având ca principală preocupare grafica de carte. Este grafician la Atelierul de grafică și lector asociat în cadrul UNArte București. Este unul din fondatorii proiectului GF.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.