Hârtia - greutate, volum, durată de viață

Hârtia are un grad anume de sensibilitate. O atingi, o pipăi, o miroși, o pliezi sau, pur și simplu, o rupi pentru a-i descoperi fibra. O privești razant, o mături cu privirea la lumina zilei, contra luminii. Numai așa, preponderent tactil, ajungi să-i cunoști și să-i înțelegi caracteristicile, pentru a-i putea sesiza diferențele foarte fine și a-i valorifica la maximum calitățile. Ce o face specială și atât de diferită, în funcție de scopul pentru care a fost făcută? |n mod sigur nu e doar culoarea. Pe lângă greutate, volumul e responsabil pentru multe diferențe de comportare a hârtiei.
Volumul hârtiei indică raportul dintre grosimea și greutatea sa - vorbim despre un volum de 1/1 sau 11/2, 2 etc. față de greutate; adică, la aceeași greutate, putem avea volume diferite. Volum mai mare, înseamnă că hârtia a fost mai puțin presată și conține mai mult aer. în cazul unei cărți, de exemplu, rezultatul ar fi o carte mai mare, dar ușoară și mai pufoasă.
Cu cât e mai voluminoasă, hârtia e mai rugoasă și invers, cu cât e mai presată - la un volum simplu de 1/1 de exemplu - e mai netedă. Volumul determină, deci, textura hârtiei. |n cazul diferitelor tehnici artistice, suprafața e în mod evident rugoasă și mată. Pentru tehnicile grafice tradiționale de imprimare, hârtia ideală e cea manuală, fără nici un alt tratament. Fiindcă e foarte flexibilă și moale-catifelată, dar are și un volum mare, ce permite mularea și imprimarea cât mai fidelă a imaginii de pe placa de metal (în cazul gravurii). Un alt exemplu ar fi hârtia pentru desen. Aceasta e, la rândul ei, rugoasă, dar și voit mai texturată. Obținerea suprafețelor diferite ține de structura ciurului de fabricare. Rugozitatea permite preluarea granulelor de cărbune sau pastel - acestea neatingând în mod egal suprafața. Se creează un contrast care dă viața traseului liniar. Hârtia nu mai este moale ca în cazul celei de mână, ci tot 100% naturală, din cele mai bune fibre (în cazul ideal - bumbac), dar e tratată în plus, prin încleiere, astfel încât devine rezistentă la multe intervenții. Hârtia de acuarelă e și ea structurată, mată. Ea trebuie să aibă un grad optim de absorbție, astfel încât să preia apa fără să difuzeze. Pentru asta, un rol de bază îl joacă alegerea și gradul de măcinare a materiei prime.



Trebuie să fie rezistentă la apă și la corecturi multiple; de cele mai multe ori se adaugă agenți de întărire în acest scop: coala uscată se cufundă într-un fel de baie de gelatină (neacidă, care să nu diminueze în nici un fel calitatea și longevitatea hârtiei - orice agent chimic cu Ph negativ are marele dezavantaj că îngălbenește hârtia în timp). Diferențieri mai fine există la hârtiile pentru tipar, cel de carte mai ales. Ele aparent sunt insesizabile și neimportante, dar de fapt joacă un rol de bază pentru imaginea tipărită și vital pentru durata și rezistența cărții. Există hârtii naturale sau parțial naturale, dar și hârtii sintetice. Hârtiile naturale nu sunt niciodată foarte fine, netede și nici foarte albe. Au căldură. Suprafața lor rămâne așa cum a ieșit din mașina de producție, ele nu mai sunt tratate în nici un alt fel. Pot fi trecute prin niște prese speciale - proces numit calandrare - și atunci devin satinate, cu un grad mai mare de netezime. Următoarea categorie, hârtiile foarte netede și mai ales cele lucioase sunt inferioare din punct de vedere calitativ, au un strat superficial din substanțe sintetice (parafină, particule metalice, lac etc.), mat sau lucios, care dă netezime, dar din a cărui cauză se pierde din noblețe și naturalețe. Acestea, de cele mai multe ori, au avut și adaosuri de înălbitori optici care dau o tentă alb-albastră, rece. Tocmai aceștia, care pot determina pe moment un alb desăvârșit, sunt responsabili de îngălbenirea în timp a hârtiei. Hârtiile și cartoanele de calitate, fie artistice, fie pentru tipar sau de orice alt fel, sunt cele naturale netratate sau tratate în masă, nu doar la suprafață. Prin urmare, alegerea hârtiei nu se face în viteză, ci implică multă responsabilitate din partea graficianului, a tipografului; altfel, lucrarea de artă sau cartea pot fi ușor și repede compromise. Nu la hârtie ar trebui să se facă economie pentru o lucrare, cum deseori se procedează, din păcate. Hârtia este un material viu. Pe lângă influența foarte mare a mediului, viața ei depinde mult de toate aceste elemente componente și de fazele procesului  de fabricare. Ea va atinge vârste diverse. Există niște norme în acest sens care deosebesc clase diferite; de la cele cu o durată practic nelimitată, apoi cele ce își păstrează calitățile câteva sute de ani, până la hârtiile care nu au o viață mai lungă de 50 de ani.

Greutatea - se măsoară în grame pe mp. (metru pătrat)
Volum - pentru un gramaj de 100/mp v. poate fi â«normalâ» de 1/1 și corespunde unei grosimi de 0,100 mm dar poate fi de 1 1/4 sau 2 și atunci avem o grosime de 0,125 respectiv 0,200 mm.
Durată de viață - clasa 24-85 cu o durată practic nelimitată, răspunzând celor mai înalte exigențe; clasa 12-80 își păstrează proprietățile cîteva sute de ani; clasa 6-70 cuprinde hârtiile care durează 100 de ani, și hârtiile din clasa 6-40 care trăiesc cam 50 de ani. (norme DIN stabilite mai ales pentru hârtiile suport pentru informații, cărți etc. ce urmeazã a fi depozitate în biblioteci.)