916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Încă două zile, Expoziția Afiș +, de Ioan Cuciurcă, 28 mai - 8 iunie 2013, Galeria Simeza

De Graphic Front| 06 Iunie, 2013 | Categorie: afiș | Vizualizări: 3074

 

Ar trebui să privim cu mai multă atenţie, să cunoaştem mai îndeaproape şi grafica românească ilustrată de artişti consacraţi, aparținând unei generații mai vechi, cum este Ioan Cuciurcă.
Artistul a reprezentat România şi în străinătate, de unde a revenit cu idei pe care le experimentează cu succes. Treceți să vedeți lucrările la Galeria Simeza,  care altfel este (din păcate) complet moartă, până în 8 iunie, expoziţia "AFIŞ +" semnată Ioan Cuciurcă.
Mai jos, printre afişe, puteţi citi biografia graficianului:



Ioan Cuciurcă s-a nãscut în 19 septembrie 1948 la Voila, județul Brașov. Urmeazã Liceul de Artã din Cluj (1963-1968). Studiazã biologia la Universitatea din Cluj (1968-1969), apoi grafica la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din oraș (1969-1973). Absolvã cursurile de specializare postuniversitarã în gravurã și fotografie color ale Institutului (1973-1974). Dupã 1975 lucreazã ca designer grafic la o întreprindere din București, specializatã în amenajarea de muzee și expoziții. în paralel participã la importante expoziții de desen și gravurã, precum și de afiș, printre care: „Premiul Internațional de Desen Joan Miró” de la Barcelona (Spania), Trienala Internaționalã de Desen de la Wroclaw (Polonia), Expoziția Internaționalã de Desene Originale de la Rijeka (Croația), Bienala Internaționalã a Afișului de la Mexico City (Mexic), Bienala Internaționalã a Afișului de la Lahti (Finlanda).
 Dupã 1991 activeazã ca liber profesionist.



Colaboreazã cu instituții culturale de marcã sau având profil sociocomercial, are expoziții personale de desen și graficã digitalã la Münster (Germania), Viena și Winden am See (Austria), Roma (Italia), Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia și București.
 Coordoneazã Anuala de Graficã Româneascã, expoziție organizatã la nivel național.
 își publicã impresiile din cãlãtoria în Mexic în Aproape jurnal mexican, iar amintirile de familie, în Tata sau pãrul din fața casei.
 Lucrãrile sale se aflã în colecția Muzeului Național de Artã Contemporanã din București, a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în Victoria & Albert Museum din Londra (Marea Britanie), precum și în cea ale Bienalei Internaționale a Afișului din Mexico City (Mexic) și a Trienalei Internaționale a Afișului din Lahti (Finlanda) ori în reședințe particulare din Germania.





foto Andrea Nastac

grafica de carte grafica romaneasca ilustratori romani romanian illustrators

Despre autor

Graphic Front
Graphic Front semnează articolele care nu pot fi atribuite neapărat unei persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de cineva de la noi, fie că e un material preluat de la invitații sau colaboratorii noștri.