Jocul lui Ender: pentru mai multe detalii consultați cartea

Când nici n-ai intrat bine în adolescență și ești nevoit să porți brusc pe umeri responsabilitatea sorții întregii omeniri, lucrurile pot deveni cam complicate. Mai ales când în tine se ciocnesc două forțe la fel de puternice - înclinația către violență și hiperempatia. Jocul lui Ender vorbește despre acest conflict interior,deși poate nu foarte bine. Filmul se axează pe detaliile concrete ale evoluției lui Ender, un băiat cu geniu tactic și inteligență ieșită din comun, care e forțat să devină comandant al armatei oamenilor în luptă cu o specie extraterestră ce a mai atacat Pământul cu 50 de ani în urmă. Așadar, filmul abundă în efecte speciale, nave spațiale, lupte cu arme-laser și explozii spectaculoase. Din păcate însă, performanțele lui se opresc aici, deoarece scenariul nu explorează profunzimile lui Ender și capacitatea lui empatică - poate una din cele mai importante trăsături care îl fac pe băiat un bun lider, pe lângă geniul său militar.


Asta este principala diferență între film și cartea lui Scott Orson Card, o adevărată bijuterie pentru cei pasionați de literatura SF. Cartea (prima dintr-o serie de cinci) construiește adevărate ”castele de gândire” tipice lui Ender, îi prezintă complexitatea mentală și spirituală, precum și dilemele acestui adolescent obligat să devină o mașinărie de luptă pentru a distruge o întreagă specie. Pentru cei care au citit seria lui Card, filmul va fi o dezamăgire, axându-se doar pe lupte și efecte speciale și mai puțin pe partea psihologică. Finalul e, de asemenea, cel puțin brusc și dubios, cerând cu siguranță o urmare (bazată, speram, pe volumul 2 - "Vorbitor în numele morților"). Din păcate însă, aceasta nu există și nici nu se știe clar daca va exista. Totuși, pentru cei care nu s-au întâlnit încă cu literatura lui Card (recompensată cu premiile Hugo și Nebula), filmul poate fi o bună încurajare pentru a trece mai departe și la cărți.