Litera mobilă - mecanismul modernității

Ștanță pentru litera Q (tip de literă: Baskerville) - biblioteca Universității Cambridge

Biblioteci imense, pagini din hârtie manuală sau pergament, imprimate impecabil, cerneala neagră care conturează litere frumos desenate, toate legate în volume cu coperte de piele sau pânză, decorate minuțios. Acesta este tabloul pe care vă invit să vi-l imaginați pe tot parcursul lecturii în cele ce urmează. încep cu un prim text, dintr-o serie care își propune să reamintească și să explice vechile metode de tipărire și producție a publicațiilor. Este pentru prima data când gândurile și interesul meu pentru vechea artă neagră, cum era numită tipografia, iau o formă scrisă. încercând să-mi pun în ordine ideile și să structurez informațiile, am fost surprinsă să constat că, în esență, aceste texte au un caracter profund tehnic, esențial de altfel.

Consider că tocmai acum, în secolul XXI, în timp ce în domeniul publicațiilor și al tipăriturilor au loc schimbări majore în ceea ce privește tehnologia și mediul de transmitere al informațiilor, este important să ne oprim și să privim înapoi. Este într-un fel ultima șansă a generației noastre de a învăța din experiența lucrului cu obiecte fizice și de a înțelege motivele din spatele multor decizii legate de aspectul cărților, al paginilor și al literelor.
Ștanță pentru m (tip de literă: Caslon) se gasește la biblioteca St Bride, Londra

Este foarte probabil că în ziua de azi puțini mai știu, că până la jumătatea secolului XX, litera era definită ca un obiect fizic, o piesă paralelipipedică de metal sau de lemn, pe a cărei suprafață superioara era reliefat semnul ce trebuia tipărit. Poate și mai puțini știu că, în Europa, principiul de confecționare și folosire a literei a fost neschimbat timp de patru secole, de la invenția tiparului în 1439 până la introducerea sistemelor mecanice la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Invenția tiparului (sec. al XV-lea) a deschis poarta spre modernitate, fiind cea mai importantă inovație tehnologică după roată, până la acel moment. înainte ca Gutenberg să inventeze litera mobilă, cărțile erau opera scribilor, foarte scumpe și total inaccesibile oamenilor de rând. Odată cu posibilitatea tipăririi cărților, informația a început să circule cu o viteză incredibilă, facilitând astfel marile revoluții din istoria omenirii: Renașterea, Reformarea Protestantă, Revoluția Industrială. Cuvântul tipărit s-a multiplicat atât de repede, încât la 50 de ani de la invenția lui Gutenberg, existau deja 20 de milioane de cărți tipărite. De la 0 la 20 de milioane în doar 50 de ani… și asta în secolul al XV-lea. Se poate spune, pe bună dreptate, că tiparul a fost prima mașină de producție în masă.   

Când ne gândim la tipar, imaginea generală esta aceea a cernelii imprimate pe hârtie, însă cel mai important aspect al invenției lui Gutenberg a fost sistemul prin care a putut să confecționeze litere identice, care apoi să poată fi așezate în orice ordine pentru a putea tipări text. Aceeași metodă a fost aplicată apoi timp de 400 de ani de către turnătoriile de literă din toată Europa, fără a exista schimbări esențiale în ceea ce privește metoda tehnologică.
Matriță ștanțată pentru m (tip de literă: Caslon) se găsește la biblioteca St Bride, Londra

Astfel, fiecare semn (literă, semn de punctuație etc) era sculptat în capătul unui paralelipiped din oțel cu ajutorul unor pile mici și foarte ascuțite. Acest proces era foarte minuțios, pentru că de cele mai multe ori literele erau de dimensiuni foarte mici. Trebuie menționat că cea mai des tipărită carte era Biblia, un volum de dimenisuni considerabile, iar în acele vremuri, hârtia era foarte scumpă. Așadar, tipografii trebuiau să facă tot posibiliul pentru a face economie și a obține pagini cu cât mai mult text pe ele, folosind corp de literă de dimensiuni reduse. Cele mai mici litere tăiate manual, pe care le-am văzut până acum, erau ceva mai mici decât o sămânță de susan și fuseseră folosite pentru tipărirea unei Biblii în Olanda.

Pe lângă faptul că, în general, semnele tăiate erau de dimensiuni foarte mici, ele trebuiau sculptate în oglindă. Pentru verificarea acurateței desenului, varful de oțel era afumat cu ajutorul unei lumânări și astfel se putea imprima o literă de probă. Următorul pas era călirea bucății de oțel (întărirea metalului prin încălzire până la roșu și apoi răcire bruscă). în cele din urmă litera sculptată era folosită ca ștanță, astfel printr-o lovitură de ciocan caracterul sculptat se imprima într-o bucată de cupru folosită apoi ca matriță.

Suport de matriță se găsește la Museo Bodoniano, Parma

Fiecare semn, minuțios sculptat, putea fi apoi reprodus identic și, teoretic, infinit. Spun teoretic, deoarece matrița de cupru avea la rândul ei o durată de viață finită, însă principiul de multiplicare este remarcabil pentru acea perioadă. în final, pentru turnarea literei era folosit un suport de matriță compus din două bucăți, care se îmbinau și se fixau cu ajutorul unui arc, și care la bază aveau montată matrița de cupru. în acest suport se turna apoi un amestec din 65% plumb, iar restul antimoniu și cositor. Odată separate cele două părți ce alcătuiau suportul, se obține litera de metal care putea fi apoi folosită pentru tipărit, iar matrița putea fi reutilizată pentru a turna alte semne identice cu cel anterior.  

în următorul articol voi vorbi despre procesul de culegere manuală a literelor și metoda de imprimare cu tipar înalt. Așa cum am spus la început, tehnologia de confecționare a literelor a rămas neschimbată timp de sute de ani, însă în privința culegerii literelor au existat multiple schimbări și inovații tehnologice.

Toate fotografiile aparțin domnului James Mosley și sunt publicate cu acordul acestuia. typefoundry.blogspot