Mă consider norocoasă şi onorată să reprezint un segment din acest uriaş angrenaj.

Bianca Boeroiu, născută în 1977 la Ploiești, este makeup artist, lucrează de mulți ani în industria filmului românesc iar recent a primit premiul pentru Cel mai bun machiaj pentru filmul Aferim! în cadrul Galei Premiilor Gopo. Pentru contribuția ei la filmele Box și Aferim! este nominalizată de asemenea și la Premiile Uniunii Cineaștilor din România. Bianca este și un foarte pasionat artist ceramist; ea a studiat ceramica la Universitatea de Arte din București unde am fost colegi.

Salut, e ceva vreme de când nu ne-am văzut, mulţumim că ai acceptat să stai de vorbă cu noi. Se cuvine să spunem că ideea acestui dialog e un pic mai veche, nu doar de acum de când te-am văzut pe scenă cu statuetă în mână. Noi te urmărim un pic mai de demult :) Asta nu înseamnă că nu ne bucurăm pentru tine! Ne bucurăm şi te felicităm!  Voi începe totuşi previzibil cu o întrebare la cald: tu ai lucrat la multe filme, poate că e greu să spui acum care ţi-a ieşit cel mai bine, cu toate astea ai luat un premiu pentru acest film. Care e sentimentul tău acum vis-a-vis de acest premiu, pentru acest film? 
E într-adevăr dificil să stabilesc un clasament preferenţial al filmelor la care am lucrat şi asta pentru că obişnuiesc să abordez cu entuziasm şi seriozitate fiecare proiect propus. Premiul pentru “Aferim!” nu m-a surprins, având în vedere succesul de care s-a bucurat atât la festivalurile internaţionale (Ursul de argint  la Berlin pentru regie) cât şi impactul asupra publicului autohton (premiat fiind  şi pentru succesul la box-office). Dincolo de promovarea impecabilă, proiectul a fost unul de anvergură ,curajos, îmbrăţişat de o echipa pe cât de numeroasă, pe atât de entuziastă şi cooperantă. Mă consider norocoasă şi onorată să reprezint un segment din acest uriaş angrenaj a cărui funcţionare a depins în mare măsură de buna coordonare a departamentelor şi chiar dacă premiul desemnează efortul depus strict aici, eu îl asum că pe o recompensă a întregii mele activităţi de până acum. 

E evident că un premiu e practic validarea unei performanţe. Personal cred că avem nevoie cu toţii de performanţă, de repere, de excelenţă în orice domeniu; mai ales în aceste vremuri total decalibrate, bulversante. Există totuşi şi teorii potrivit cărora orice ierarhie, orice top, sunt practic irelevante şi nefolositoare pentru societate. Tu ce crezi? 
Susţin ideea de competiţie, de recunoaştere a valorilor, de validare a acestora prin intermediul recompenselor de orice natură. Este adevărat că în preajma decernării premiilor Gopo am asistat la expunerea unor păreri ce pendulau între atestarea corectă a reperelor mai sus menţionate şi riscul declasării acestora într-un astfel de context, ţinând cont de faptul că sistemul de vot nu-i cel mai potrivit. Chiar şi aşa suntem cu toţii de accord că o asemenea gală este  unică în acest moment la noi în ţară şi reflectă într-o mai mică sau mai mare măsură efortul unor profesionişti ai industriei de film româneşti. Aşa cum în domeniul literaturii, teatrului, muzicii regăsim astfel de manifestări, de ce nu ar exista şi în cinematografie?! 

Crezi că se va schimba ceva în viaţa ta în urmă acestui premiu? Va influenţa în vreun fel acest premiu relaţia ta cu viitorii colegi, comanditari etc? 
Relaţia cu ai mei colegi nicidecum. Sigur că am fost încurajată, susţinută şi ulterior felicitată, dar asta nu înseamnă că acest premiu mă poziţionează superior de acum înainte. E doar un impuls pentru a continua să-mi perfecționez abilităţile în sfera în care mă desfăşor. 

Cred că puţini ştiu că tu eşti artist ceramist, ai o relaţie veche cu lutul, forma şi culoarea pe formă. Poate ar fi interesant să ne spui cum au alunecat lucrurile, în ce te priveşte, de la culoarea pe terracota, să spunem, înspre machiaj, adică la culoare pe alt tip de formă, consistență, carnaţie. 
Aici ar fi foarte multe de povestit. Ceramica rămâne un reper important în parcursul meu profesional, cu toate astea găsesc din ce în ce mai puţin timp de investit pentru a-mi materializa ideile în porţelan, gresie sau argilă. Procesul nu este unul facil iar pentru a atinge rezultatul dorit ai nevoie de timp dedicat în acest sens. La fel se întâmplă şi în privinţa machiajului. Depinzi de nenumăraţi factori astfel încât o eventuală estimare a orelor petrecute în realizarea (sau pregătirea) unui proiect se va dovedi de cele mai multe ori nerealistă. Dar ca să revin la întrebarea iniţială, la cum au alunecat culorile de pe suportul de terracota pe cel viu, îmi amintesc că, spre surprinderea mea nu a fost atât de uşor pe cât mă aşteptăm şi deşi aveam destulă experinţă în a mă desfăşura grafic sau cromatic pe orice fel de suprafaţă, lucrul cu chipul uman a necesitat o abordare cu totul inedită pentru mine în acel moment. Chiar dacă noţiunile estetice de baza coincid, suportul şi materialele diferă. Unde se intersectează oarecum, ar fi zona de efecte speciale - prosthetics. Laboratorul tehnic este asemănător, instrumentarul, procesul deasemenea; doar că dintr-un anumit punct porţelanul se "transformă" în latex sau silicon. 

O întrebare a cărui răspuns sper să le folosească celor mai tineri care fac acum şcoala de arte: cât de mult te ajută bagajul de cunoştinţe acumulat în şcoală, acum în plin câmp al muncii. Sau, te rog să ne spui dacă ai achiziţionat acest bagaj din altă parte, nu din facultate. 
Formaţia de artist plastic m-a ajutat de nenumărate ori în abordarea situaţiilor limită, atunci când a trebuit să găsesc soluţii optime, să fiu creativă dar şi eficientă cronologic vorbind. Imaginaţia cultivată în anii de şcoală dar şi diferitele materiale cu care m-am întâlnit atunci când în limita bugetului am fost nevoită să improvizez pentru a-mi duce la capăt proiectele artistice, reprezintă acum o baza solidă de date, extrem de utilă în contextul mai sus menţionat. Dar toate astea vin în completarea noţiunilor asimilate pentru început în cadrul cursului de machiaj şi perfecţionate ulterior prin lucrul efectiv. Am întâlnit mulţi colegi având în spate o educaţie artistică dar asta nu înseamnă că provenind dintr-o altă zonă nu poţi manifestă un real talent în acest domeniu. 

Care sunt particularităţile machiajului de film comparativ cu alte tipuri de machiaj. Camera de luat vederi are alte cerinţe, televizorul/ proiecţia cere un tip diferit de adecvare în ce te priveşte? Dacă am întrebat o prostie să-mi spui :)Despre machiajul de film sunt foarte multe de spus. Iar aducerea în discuţie, prin comparaţie, a celorlalte tipuri de machiaj ar însemna să ne lansăm într-o lucrare elaborată cu pretenţii de manual. Ca să sintetizez, pot menţiona că într-adevăr, machiajul de film comportă particularităţi dictate de formatul pe care se filmează (peliculă, hd), de lumina şi poziţionarea acesteia, filtre etc. Testele ce preced filmarea propriu - zisă sunt definitorii în alegerea materialelor, a paletei cromatice, în stabilirea fiecărui caracter în parte şi a profilului acestuia precum şi a transformărilor dictate de continuitate. O permanentă relaţie cu echipa de imagine este imperativ necesară pe parcursul desfăşurării filmării, pentru a face  corecţii şi pentru a evita eventuale discordante. 

Cum a fost în cazul filmului pentru care ai luat premiu, Aferim. Un film alb negru. Cum e să lucrezi doar tonal, ştiind că, culoarea nu te va ajută deloc? La o primă privire, întrebarea ta m-a dus cu gândul la un exerciţiu interesant din cadrul cursului de machiaj şi anume: portretul modelului trebuia împărţit în jumătăţi egale, pe verticală. O parte urmă să fie tratată color iar cealaltă  cu corespondentul de intensitate din paleta de griuri. Fotografierea în alb-negru a rezultatului final avea că scop o imagine unitară a modelului, fără diferenţe de intensitate a celor două jumătăţi. în cazul filmului la care facem referire, toate testele efectuate în pregătire au fost fotografiate atât alb-negru cât şi color. O raportare permanentă la cromatică reală nu face decât să susţină transpunerea optimă în monocrom. Doar aşa poţi valorifica anumite elemente şi le poţi estompa pe celelalte obţinând rafinamente de griuri sau  contraste dramatice. în concluzie, nu am resimţit-o că pe o constrângere tonală, dimpotrivă! 

Observ de mult că apariţia unui tatuaj într-o parte a corpului, practic reconfigurează şi costumaţia posesorului. Umărul, mijlocul, glezna, gâtul trebuie să rămână la vedere cumva, dacă au un tatuaj. :) Te întreb cum decurge relaţia ta cu designerul de costume, să zicem. Dintr-un anumit punct de vedere, uneori împărţiţi un teritoriu comun. Există bineînţeles o sinergie a departamentelor iar costumele funcţionează în strânsă legătură cu machiajul. Mergând pe exemplul tău, legat de tatuaj, atunci când se doresc astfel de prezențe grafice, decizia se ia de comun acord (regizor ,make up artist, designer de costume). în derularea filmării pot apărea situaţii în care materiale aparţinând zonei de machiaj (sângele fals) interacţionează cu vestimentaţia sau această necesită modificări pentru a permite montarea unor dispozitive de efecte speciale. Toate aceste aspecte sunt stabilite în perioada de pregătire, cu alternative pentru situaţiile neprevăzute. (dublură de costum, sânge fals lavabil etc). 

Te văd într-o fotografie alături de alte trei coafeze lucrând simultan la acelaşi chip. Când se lucrează aşa, în criză de timp? :) Fotografia respectivă a fost făcută pentru a surprinde într-o manieră amuzantă atmosfera de lucru. Asta nu înseamnă că nu desemnează realitatea prezentă în 90% din cazuri şi anume: rezultat optim în timp limitat. Şi pentru că ne raportăm la producţia cinematografică, rigoarea şi buna organizare a timpului aferent pregătirii actorilor devin factori importanţi în desfăşurarea eficientă a zilei de filmare. 

E clar că lucrurile merg în ce te priveşte, ai lucrat la multe filme, eşti solicitată, produsul tău e foarte bun. Asta se vede dinafară. Spune-ne ceva din interior. Ce nu merge, ce te incomodează, ce ai vrea să fie altfel?  Nu pot spune că ceva anume mă incomodează sau că nu funcţionează. Sigur că mi-aş dori că producţiile româneşti să semene cu cele internaţionale dar probabil că în timp nu vor mai exista contraste atât de mari. Bugetele sunt încă mici, personal nemulţumirile sunt legate de sumele nerealiste alocate unui departament destul de important în economia filmului. Aş mai amenda lipsa de comunicare care duce de multe ori la reacţii întârziate şi în consecinţă la renunţare. Sunt multe lucruri de schimbat dar mai cu seamă de creat. Absenţa unui sindicat îşi spune cuvântul, nu suntem reprezentaţi şi nici asiguraţi în vreun fel. 



În munca noastră rezultatul depinde de cele mai multe ori de cât de bine sunt enunţate cerinţele de către client. Sigur că sunt cazuri în care totul se construieşte în real time, cerinţele se articulează în timp ce lucrăm şi noi venim în întâmpinarea clientului, sugerăm materiale, propunem idei, oferim o plajă din care se poate alege. Cum e în cazul tău, sunt cerinţele enunţate bine, ţi-e foarte clar ce ai de făcut când te apuci? Au fost şi cazuri în care ceea ce ai făcut nu era ce trebuia? 
Aşa cum am specificat mai sus detaliile se clarifică în etapă pregătitoare a proiectului, fie că e vorba despre film, reclamă, videoclip, documentar etc. Nu mi s-a întâmplat să fac ceva în total dezacord cu viziunea regizorală dar pot exista versiuni diferite de abordare. Evident că apare întrebarea:"tu cum ai vedea, trata..?" în funcţie de rezultat adăugăm sau renunţăm la anumite elemente. Şi da, există multă creativitate şi improvizaţie la nevoie. Au fost şi cazuri în care regizorul şi-a dorit un anumit lucru, nespecificat în call sheet ul din ziua respectivă. Din fericire am avut în trusa materiale care într-o combinaţie inedită mi-au permis să rezolv onorabil situaţia.:) 

Din tot pachetul ce ţi-l oferă această muncă, călătorii, lucrul cu oameni deosebiţi, produsul final, ce te mulţumeşte cel mai mult? Care sunt cele mai mari bucurii ale acestei meserii? 
Bucuriile sunt legate de avantajul de a lucra într-o echipa creativă, de a vizită locuri impresionante, de a ajunge să întâlneşti oameni remarcabili, personalităţi fabuloase şi nu în ultimul rând de a-ţi recunoaşte măsură efortului pe marele ecran. Satisfacţia e împlinită şi atunci când rezultatele muncii tale sunt observate de către publicul de specialitate şi încununate cu premii, nominalizări etc. 

Evit întrebarea superșablon de final cu planurile de viitor. Te întreb doar ce ţi-ar mai plăcea să faci, ce ţi-e dor, ce n-ai mai apucat să faci în ultimul timp şi ai face mâine dacă ai putea? 
Mi-e dor să fac o sumedenie de lucruri! De multe ori încerc un sentiment de spaima legat de împuţinarea timpului. Ce n-am mai apucat să fac în ultima vreme şi aş face mâine? Ceramică. 

Îți mulțumim mult Bianca, când bei o bere cu noi? :) Spor în toate!



Foto Adi Marineci, Tofan Zsolt, Silviu Ghetie