907 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Marfă de preț - Jonathan Price

De Călin Torsan| 10 Aprilie, 2016 | Categorie: muzicieni | Vizualizări: 1945

L-am cunoscut la București, surprins să aflu cât de multe lucruri putea scoate dintr-o valiză de voiajor înrăit. Era adunată acolo, ca în jobenul unui iluzionist, toată aparatura necesară realizării unei producții video de calitate: camere performante de dimensiuni mici, microfoane sensibile, un mixer cu mai multe intrări, căști și trepiede. într-o lume suprasaturată de sunete, chitaristul englez găsise prin film calea potrivită de a reda oamenilor muzica. A apucat-o pe această cărare în progresii armonice, așa cum deprinsese din studiul instrumentului, iar drumul nu s-a ferit să-i dezvăluie întreaga lume, purtându-l din adâncul metroului newyorkez (în filmul Generations), până în corturile berberilor din Sahara (în Portrait Zagora).
Lucrarea lui stă îndesată aici: https://www.onyafone.com/. Așa cum toată tehnica aceea, mirându-mă cândva, fusese burdușită în cufărul înzorzonat cu vize.  


Despre autor

Călin Torsan
Caut să completez prin cuvinte ceea ce nu pot susține prin sunete. Sau, mai degrabă, invers. Scriu constant, deși sunt foarte convins de confuziile existente în limbajul literar. Și chiar dacă mă-ndoaie neputința cuvintelor. Cărțile și concertele... S-o găsi în ele măcar o brumă de bine pentru cetate. Învăț, așadar, să fiu cetățean. Deși rămân un om revoltat. Și-un Sisif. (Călin Torsan)
 

Articole asemănătoare

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.