Meniu special la ANAF - iaurt cu sărățele, creieri încinși, nervi pilaf

Fiecare sfârșit de primăvară mi-l fac praf în același mod: iau drumul sediului Administrației de sector a Finanțelor Publice. Mă arăt dispus la transparența fiecărei colaborări cu care încerc să supraviețuiesc. îmi pun hârțoagele în ordine, atât cât o pot face, pentru că mereu primesc unele adeverințe cu întârziere. Acestea îmi vor înmulți drumurile, căci va trebui să completez suplimentar fișele rectificative. Se pare că niciodată nu am toate foile necesare: ba lipsește una, ba îmi mai trebuie o copie, ba... De fiecare dată mă înarmez cu răbdare, chiar și cu un sandviș sau două. îmi revăd vocabularul, periindu-l de grosolănii. Asta în cazul când mi se vor forța limitele, mai ales că am pățit-o întotdeauna. în autobuzul de ieri, cu care alesesem să mă îndrept spre eșafod, am citit literatură neoplatonică. Mă aflam într-o stare de grație, iar cerul senin și cântecul păsărelelor îmi confirmau că viața este frumoasă. La ghișeu am fost primit cu pâine și cu sare. Nu chiar în formele cunoscute. Sărățelele din care molfăia funcționara aminteau vag obiceiul de ospitalitate. Dar mergeau de minune cu iaurt, așa că vreme de cinci minute nu m-am învrednicit să-mi dovedesc prezența la tejghea. Să nu deranjez. Am intervenit abia după ce mai multe boluri alimentare au luat calea burții proeminente. Trecuse un sfert de ceas. îndrăzneala a declanșat rățoiala stimatei doamne, care a ținut să-mi precizeze imediat că am completat fișele prost (deși o făcuse mai devreme chiar șefa ei, de la etaj, tocmai pentru că depindeam de niște amănunte tehnice cărora nu legăsisem rezolvarea) și că mă pot spăla cu ele pe cap. Treaba cu șamponul m-a scos din pepeni, desert parfumat și sănătos al întregului festin pe care l-am încheiat răcnind, ca unul sătul. De toate.  

Foto arhiva Ștefan C.