Meserii pe cale de dispariție: Pălărierul Nicolae Zdârcă din București

Până pe la mijlocul anilor 90, în fiecare cartier bucureștean exista o stradă sau un colț de stradă unde puteai găsi un croitor, un pantofar, un tăbăcar sau un marochiner. Ei realizau produse de calitate, după dorința clienților, la prețuri accesibile. Dar odată cu sfârșitul economiei de austeritate, cantități enorme de marfă au invadat brusc piața atât de precară înainte. Zi după zi au dispărut vechile ateliere; unde până nu demult se croiau costume, s-au deschis magazine alimentare, baruri și restaurante, mai ales în centrul vechi, în jurul străzii Lipscani. Aici își avea atelierul și Nicolae Zdârcă, probabil ultimul pălărier din București.

Nicolae Zdârcă: Clienții mei vin aici pentru că nu există alt loc. Unii au auzit despre mine la radio sau au citit despre mine în ziare. și pentru că sunt singurul, am și destulă treabă. Prea multă, de fapt. Oasele mi-au îmbătrânit și copiii mei vor să renunț la atelier. Dar dacă stau o lună acasă și nu fac nimic, nu sunt în apele mele. M-am obișnuit cu acest ritm de lucru. Aici e mereu treabă, eu pot vorbi cu clienții.

Un client: știu acest atelier de zeci de ani, că aveam niște prieteni aici peste drum. și cunosc acest cartier, aici era centrul istoric și pe străzile astea puteai să cumperi tot ce vroiai.

Nicolae Zdârcă are și pentru acest domn mai în vârstă o vorbă bună. Cu țăranul, care ceva mai târziu trecea să ceară o pălărie de soare, glumește pe seama vârstei; iar cu doamnele, pe seama soților indeciși. O masă îngustă desparte spațiul de vânzare de cel dedicat lucrului, din a cărui profunzime se aude un radio cu muzică populară.Nicolae Zdârcă are sute de pălării în atelierul său, așezate cu grijă în rafturi înalte de mai mulți metri, iar modelele actuale se află în vitrină.


NZ: Pălăriile bărbătești sunt cele mai căutate, vin și tineri aici, întreabă de modele cu borurile mai largi. Că așa e moda acum, retro se cheamă stilul ăsta. Eu sunt atent la ce se întâmplă în lumea modei. Mă informez. Clienții vin cu ideile lor și eu trebuie să văd cum le realizez.

Caut ceva negru, decent pentru mers la biserică, explică o doamnă mai în vârstă. Nicolae Zdârcă îi arată volubil model după model, are o ofertă enormă de pălării de la clasice și elegante până la tot felul de ciudățenii, de parcă ar produce chiar și astăzi pentru vremuri în care nimeni nu iese pe stradă cu capul descoperit, adică fără pălărie.

NZ: în vremea comunismului ne era greu pentru că nu se mai purtau pălării, doar șepci și acele căciuli de blană. Pe atunci se considera că cel care poartă pălărie este burghez și, deci, contra regimului. Totuși, mie mi-a plăcut această meserie și cumva m-am descurcat. și acum, că toți călătoresc în străinătate, și-au dat seama că la costum și cravată se poartă din nou și pălărie, așa că treaba merge mai bine.
Dar Nicolae Zdârcă nu confecționează doar pălării elegante. El și repară, curăță, îndreaptă, micșorează și mărește câte-o pălărie. De aproape 70 de ani se ocupă cu această meserie. La 14 ani a venit de la țară la oraș. Familia lui era săracă și băiatul trebuia să învețe o meserie adevarată la București. Așa a și făcut și a devenit pălărier.

NZ: Tinerii nu vor să învețe asta, nu le place. E o meserie bună, ar fi păcat să dispară. Am clienți care se roagă pentru sănătatea mea. Cine-o să le mai facă lor pălării așa frumoase când n-o să mai fiu eu?! Sigur, e o meserie măruntă, dar necesară. Dacă vrei să fii elegant, poartă o pălărie!

De la sfârșitul anilor '40, Nicolae Zdârcă a confecționat pălării pentru demnitari, poeți, actori și dansatoare de cabaret. Pentru asta folosește mașini care în altă parte ar fi ajuns demult într-un muzeu. Totul a mers bine până când Ceaușescu a demolat cartierul din jurul halelor de piață, pentru a face loc imensului magazin Unirea. Atunci, la sfârșitul anilor 70, s-a mutat în cartierul Lipscani. Dar și aici a trebuit să se zbată să nu-și piardă atelierul. Pentru că încet-încet fostul centru al meșteșugarilor urma să se transforme într-un cartier al distracției.

NZ: Această clădire aparține primărei. și acum vor să mă gonească de aici, pentru că vin oameni cu mulți bani care jinduiesc să intre în aceste spații. Dar eu îi întreb, oare populația astăzi are nevoie numai de jocuri de noroc, baruri sau magazine de second-hand? Oamenii au totuși nevoie și de micii meșteșugari.

între timp au mai trecut ceva ani și acest atelier într-adevăr a dispărut din centrul vechi. Dar încă funcționează, s-a mutat de curând în Pasajul Englez unde meșterul Nicolae Zdârcă lucrează la comandă.

Pentru mai multe imagini cu magazine vechi, vizitează Arhiva GF

București, 2012
Foto © Grit Friedrich