Munca. (Ghana. Episodul VIII)

Când eram mică, ai mei mă luau la ţară, la plantat sau cules de struguri si porumb. Bombăneam şi plantam, bombăneam şi culegeam, dar în principiu mai mult bombăneam. Ştiam că în câteva ore urma să plecăm de pe câmpul prăfos, încins şi plin de insecte şi o să mă întorc la cada plină cu apă caldă, jucăriile şi mâncarea pe care le voiam eu. E, cu copiii din Okadjakrom nu e chiar la fel. Muncesc de mici: cară apă, taie iarbă sau lemne cu maceta, mătură, ajută la gătit, au grijă de fraţii mai mici. La doar 9-10 ani, muşchii de pe braţele şi abdomenul lor arată ca ai sportivilor. Un bărbat va trăi mai mereu cu cel puţin două-trei femei, fiecăreia făcându-i măcar doi copii. O droaie de copii reprezintă o asigurare că familia va avea ajutor la muncă şi că, deşi poate unu sau doi copii vor muri pe parcurs, vor mai rămâne cel puţin alţi patru-cinci care să fie sprijin pentru părinţi. O zi de muncă începe pentru toată lumea dimineaţa devreme şi se încheie seara. Orice activitate obişnuită durează mult mai mult decât suntem noi învăţaţi. De exemplu, pentru a pregăti masa de prânz pentru o familie, e nevoie să te apuci de dimineaţă de treabă. Nu e aragaz, nu e robinet cu apă curentă, nu sunt legume gata spălate (eventual, şi tăiate) de la supermarket. Trebuie să strângi lemne şi să faci un foc. Apoi pui deasupra un ceaun şi înăuntru legumele pe care înainte le-ai scos din pământ, le-ai curăţat cu apă de ploaie păstrată într-un butoi şi le-ai tăiat, având grijă să nu iroseşti nici măcar o bucăţică. Fiertura merge apoi rapid, familiei numeroase nu prea-i place să stea la discuţii cu stomacul gol. Şi totuşi, deşi sunt o mulţime de lucruri de făcut pe lângă casă, atmosfera e relaxată. Se stă la poveşti şi se râde în timp ce mâinile taie, amestecă, strâng, mătură, sapă. O realitate de care probabil au avut parte şi părinţii noştri când erau copii.