Muzică făcută în tăcere - Imago Mundi

Plecată în lume, ca o fecioară răzvrătită împotriva familiei și renunțând de bunăvoie la numele de pe blazon, acela care i-ar fi putut destule porți deschide, a trebuit să își probeze adevărul în fața celor care i-au urmat voința, suitei sale celei noi. și-au fost îndeajuns de mulți dispuși să își prezinte, în fața ei, omagiile. Puțini rămași.
îmi amintesc cum visul unei seri de vară, concertul dat prin Rahova în parcul cu nătângi, s-a sfărâmat ca un vitraliu spart de pumn străin, în hohote, măsuri de suflete întoarse-n întuneric. Avea la ceasu-acela, de amurg, priviri care tăceau, fecioara, și buze-nlăcrimate. Mi-o amintesc și-acum.
O altă dată... în rochie de tafta, gătită ca pentru dragul mirelui, cu părul flăcări, dănțuind dibaci printre întorsături prea meșterite de flaut și chitară, pleznind cu ghinionul de pământ odată cu bubuiturile iscate-n tobă, căta drum drept, prin luminiș, către Isvor. Curteni de data asta-n juru-i, nu prostime, cercau cu toți să îi urmeze glasul prin pădure, înțelepți.
Căutând cu știință și pasiune cadențele vechi, Oana Mariș a lăsat sub călcâiele sale, un pas după altul pus, cărarea pe care o întrezărim astăzi, aceea care ne poartă până în tainicul loc de unde apa țâșnește în lume. Acesta a fost drumul ei, tăiat prin codrii nepăsărilor noastre, făcându-ne să ne mai aducem aminte, din când în când, de ceruri și de soare: și-atunci când Imago însoțea discursul generos, al lui Dan Dediu, de-a lungul unor emisiuni televizate care încercau să ne împrietenească cu muzicile mari, și-atunci când Mundi se lăsa scăldată în electronii valurilor sonore născocite de Vlaicu Golcea, alt isteț.


Se întâmplă ca la felurite intervale de timp, despicând anul ca pe o lubeniță coaptă, să mai aflu ceva vești despre Imago Mundi. De la Daniel Ivașcu, de la Oana, de aiurea. Apuc atunci felia de harbuz și mușc din muzicile lor cu oarecare poftă, fiindu-mi de ajuns că-i știu pe-acolo, căutând mereu câte ceva, în șoaptă.
Se face-acum ca trâmbițașul lor să fiu chiar eu. Cu drag. Cerșesc înaltelor urechi ce vor citi acestea, cu glasu-mi vătuit de ani și prea mult zgomot în prejur, bob de zăbavă, ca cercelul: Oameni, oameni! E miezul nopții, nu s-a-ntâmplat nimica rău, iar fața lumii luminată-n tâlc e de cea a lunii coapte, nevăzute! Oboiul a fugit în lume, plătind obol ca o fecioară fără nume!


înregistrări din proiectul Isvor www.imagomundi.ro/proiectul-isvor