O înfrângere aduce echipei ghinioniste lacrimi şi buze muşcate. (Ghana. Episodul IV)

Dacă vezi un ganez tânăr stând în pat, înseamnă că probabil a păţit ceva. în rest, mişcarea face parte din viaţa de zi cu zi a localnicilor, iar fotbalul e o adevărată religie. De când abia încep să meargă şi până târziu în maturitate, ganezilor le place să bată mingea oriunde se poate. Când nu au bani de minge, îşi fac una din cârpe şi tot joacă - pe terenul şcolii, pe maidane, prin praf, desculţi, nu contează, atât timp cât pot să alerge. Şi chiar se pricep la asta, au sportul în sânge şi constituţia fizică îi ajută să reziste foarte mult.

Aşa că un campionat sportiv între licee, cum este cel din imagini, nu poate să însemne pentru ei decât o mare bucurie, precum şi o posibilitate de a demonstra ce pot. Pentru că, da, ganezii sunt foarte mândri de ţara lor, de poporul lor şi de ceea ce pot să facă ei, ca oameni. Un astfel de campionat în care sunt competiţii de fotbal, handbal, baschet înseamnă luni de pregătire şi multe, multe emoţii. însuşi faptul că sportivii vin de la şcolile din apropiere cu autocarul, că au un echipament şi un teren amenajat pe care să se desfăşoare pot însemna foarte mult pentru nişte adolescenţi obişnuiţi să joace, în rest, desculţi, pe câmp, cu ceilalţi copii din sat.  
Sunt puse în joc multă ambiţie, mândrie şi simţ al competiţiei. Deşi e vorba doar de un concurs între licee, o înfrângere aduce echipei ghinioniste lacrimi şi buze muşcate, în timp ce galeria echipei câştigătoare strigă şi cântă de parcă ne-am afla la un Campionat Mondial. Aşa sunt ganezii când vine vorba de sport şi de exprimarea sentimentelor: simpli, direcţi, implicaţi. Totul sau nimic.