O seară cu Maria Tănase, audiţie specială la Café Verona, 24. 02. 2014, de la ora 19 00, Café Cărtureşti, Verona

Pe 20 februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată, "pe viu", la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea "Ora satului". Un succes!Pe 24 februarie 2014, de la ora 19, la Café Cărtureşti Verona, vocea emblematicei interprete va răsuna iar. Radio România şi Editura Casa Radio vă propun o celebrare a Mariei Tănase, prilejuită de lansarea albumului Maria Tănase. Cântece populare 1953-1961, ce conţine 40 de interpretări istorice păstrate în Arhivele Radio România. Vă invităm la o audiţie specială şi un dialog despre Maria Tănase, alături de invitaţii noştri: antropologul Vintilă Mihăilescu, etnomuzicologul Florin Iordan şi Teodor Isaru, regizor muzical şi redactor Radio România, cel care a făcut selecţia pieselor din Fonoteca Radiodifuziunii Române şi a realizat documentarea acestora.
Discuţia va fi moderată de către o altă Maria, Maria Balabaş (jurnalistă Radio România Cultural şi muziciană), care semnează şi textul introductiv, prezent în booklet-ul Cântecelor populare. (mai jos) Pe dublul CD apărut la Editura Casa Radio în Colecţia "Lada de zestre", pe lângă piese celebre: Ciuleandra, Bun îi vinul ghiurghiuliu, Cine iubeşte şi lasă, Ho-la-ho, apar piese inedite: Moţule cu ţundră neagră sau Petite feuille que l'automne dore, precum şi o convorbire cu Maria Tănase, realizată în anul 1960, toate fiind înregistrări pe bandă magnetică din Fonoteca Radio România întreaga seară Maria Tănase de la Café Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15) va deveni un documentar audio, realizat de către Maria Balabaş pentru Radio România Cultural. Detalii pe www.edituracasaradio.ro.
Cineva mi-a spus: „fii blândă cu ea, e coperta discului ei”. într-adevăr, mă lansasem în zilele din urmă într-o tiradă menită să desființeze pentru mine și pentru cei care mă ascultau mitul Mariei Tănase. Una dintre multiplele mele încercări de a pune ordine în propria valorizare a muzicii și de a asculta „cu adevărat”. Mi-era clar că am crescut cu discurile ei. Imaginea Mariei înregistrând, îmbrăcată în ie, cu brațele încrucișate pe piept, gura întredeschisă și senzația unei mișcări neîntrerupte, venită cumva din cântec; îmi transmitea o feminitate puternică și-mi spuneam că „așa trebuie să arate orice femeie atunci când înregistrează”, când face muzică. Mulți ani am trăit chiar cu senzația că dragostea sună și se desfășoară ca-n Cine iubește și lasă. Nu e un moft să spun toate acestea... Tonul profetic și amenințările din versuri, limbaj cu care nu mă întâlneam nicicum în viața mea reală (părinți, școală, cartier) îmi spuneau că, atunci când va să fie, va apărea de undeva din auz vocea Mariei care-mi va cânta cu toată dogoarea cuvintele menite să descrie și să pecetluiască dramatica (neapărat!) poveste de iubire.  Peste timp, descoperindu-mi naivitatea din percepție, presimțind o minciună extinsă pe parcursul a câtorva zeci de ani și înfuriindu-mă, m-am dezis de glasul plin, de tărăgănările și sunetele arcuite, de Maria care pusese stăpânire parcă pe toată muzica românească. îmi părea că este și din vina ei faptul că îi găsesc amintirea prinsă între discursul propagandistic și tabloidizarea specifică mass-mediei de consum larg din anii 2000.  în plus, descoperisem o diferență fundamentală între cântatul ei plăcut de publicul teatrelor de revistă și al grădinilor Capitalei și glasurile femeilor din înregistrările lui Brăiloiu care, contrar, tot în anii `50, păruseră publicului de la Sorbona o barbarie. în tirada mea îndreptată împotriva Mariei vorbeam de felul în care a manevrat folclorul și spuneam că ea nu cântă ca la sat ci, mai degrabă, inventând modul în care muzica putea să-și găsească locul la oraș. „Gorjanul nu-nțelege ce cântă bănățeanul” îmi spune un prieten, etnomuzicolog. Maria cânta de toate - doine, hore, învârtite, lăutărești, cântece de pahar din toate regiunile țării, alegând „ce e mai frumos”, fiind prima care-și crea astfel repertoriul. Dar asta înseamnă și că gustul ei se forma în concordanță cu timpurile, cu cei care o sfătuiau, cu ambianța Bucureștiului anilor `30. Harry Brauner își amintește cum a-nvățat-o să cânte cu acompaniament instrumental, alcătuind astfel „compromisul alcătuirii cântecului homofon pur melodic cu acompaniamentul instrumental, corespunzând cerințelor urechii orășenilor și mai cu seamă patronilor.” Maria și-a lucrat vocea, a alungat asperitățile, a pus deoparte „imperfecțiunile”, a ieșit din anonimat. Cântecul avea un nume, iar acesta era numele ei. De la același Harry Brauner, fetele veneau și cereau lecții „de Maria Tănase”. (Fragment din textul introductiv în prezent în booklet-ul dublului CD, semnat Maria Balabaș)