Odăile bune din Maramureș

De cum ajungi într-o casă ţărănească, te aştepţi să fie peste tot lucruri făcute de mâna celor care o locuiesc, însă în ultima vreme, în multe sate pe unde am fost, în special ţesăturile sunt din ce în ce mai puţine. Cu toate acestea, în Maramureş, de fiecare dată, aşteptările mele au fost întrecute. Aici există, încă, o cameră în care abundă obiectele frumoase: covoare, cergi înstruțate, icoane valoroase şi talgere - farfurii de ceramică, încadrate de ştergare alese.    

E vorba de casa mare, casa bună, camera dinainte sau camera de părade/sărbători, cum i se spune spaţiului festiv, locul unde oamenii se pun la adăpost de cotidian, de tot ceea ce e obişnuit, prin chiar lucrurile care decorează spaţiul. Şi mai interesant este că în multe case găseşti un vechi element de decor, ruda, o bârnă din lemn aşezată pe peretele cel mai lung al casei, deasupra paturilor, peste care sunt puse, într-o ordine anume ce diferă de la sat la sat, multe ţesături care fac parte din zestrea fetelor.  
 

Una din cele mai bogate zone din România în ceea ce priveşte cultura materială, Maramureşul este, în aceeași măsură ataşat tradiţiilor, dar şi modernităţii: se construiesc case din ce în ce mai mari şi cu cât mai multe încăperi (spre deosebire de vechea casă ţărănească, care avea doar două încăperi, camera de zi cu zi şi odaia curată). Acum e nevoie ca spaţiul să fie redefinit: părinţii stau la parter, unde se află bucătăria; copiii la etaj, fiecare în camera lui. Tot la etaj se află şi o cameră cu mobilă, o încăpere cu piese de mobilier modern şi care tinde să devină reprezentativă pentru locuitorii gospodăriei, din moment ce, de nenumărate ori, mireasa nu mai pleacă din casa cu rudă, ci din camera cu mobilă.    


Cu toate acestea, încă, în multe case, se mai găseşte o cameră îmbrăcată ţărăneşte, unde sunt strânse obiectele pregătite ca zestre, făcute toate de mâna stăpânei casei, sau moștenite de la părinți sau strămoși. Iar denumirea mi se pare edificatoare pentru lumea ruralã contemporanã. E adevãrat, de cum intri în încãpere, observi cã toate obiectele sunt îmbrãcate, așa cum și trebuie de altfel, pentru cã, în lumea tradiționalã, spațiul este o prelungire a omului, un corp lărgit cum îi spunea Nicolae Balotă. Femeile pe care le-am întâlnit în peregrinările prin cele mai bune camere țărănești vorbesc despre obiecte cu mult drag și le conferă chiar atribuții umane: Parcă râdea masa când era covorul pe masă, parcă râdea masa când te uitai, atât era de frumos! (Floare ț., 62 ani).

Numai cu casa îmbrăcată simți că e sărbătoare, altfel toate obiectele par goale, pereții îți răspund când vorbești, după cum se plângea o femeie; spațiul e depersonalizat.    
Această atitudine este completată de una nouă, prin care se dezvăluie că oamenii adoptă o privire din exterior asupra realității lor, ca un soi de meta-discurs despre ei înșiși. într-o lume a satului, maramureșenii sunt, parcă, detașați de această realitate și o văd ca aparținând ruralității și, prin aceasta, tradiționalității. E un semn că s-a întâmplat o schimbare de perspectivă la nivelul mentalității. Camera bună aparține mediului țărănesc prin obiectele care o compun și evenimentele care au loc aici, iar, prin aceasta, se afirmă atașamentul față de valorile locale transmise de generații. Sătenii, însă, se desprind de această lume și adoptă alte valori, considerate moderne, (mobilă nouă, aparate electrice, calculator, TV cu plasmă, frigider, mașină de spălat haine, combină muzicală etc.). 


Dar ce găsești în camera bună? în primul rând, sunt lucruri făcute de mâna celor care le și folosesc și care devin reprezentative pentru creatorul lor. într-o colectivitate memorie după sintagma Sandei Golopenția, oamenii se cunosc între ei, se știu după porecle, participă din plin la evenimentele și ritualurile satului; își creează propriile obiecte: fetele își țes din timp zestrea, pe care o vor etala în casa cea bună a mamei lor, după care în odaia îmbrăcată țărănește din noua lor casă. Mai apoi, când se oferă ocazia, obiectele create sunt arătate și devin emblematice pentru hărnicia, talentul și locul în comunitate a creatorului lor. Mi se explică de fiecare dată că numărul de rânduri de țesături etalate pe rudă, ori numărul mare de cergi de pe pat sunt un semn că familia este mai avută, iar femeia, mai harnică: ...îi rudă? și asta se întreba. îi rudă în casă, dar cu câte straturi? Dacă o făcut mai mult, îi femeia mai găzdoaie, mai harnică, mai de gazde. Dacă-s numa cergile, apoi îi mai săracă (Ileana V., 43 ani).  
 
Casa bună este folosită în ocaziile festive, motiv pentru care trebuie să fie curată și bogată în țesături. Iată ce îmi spuneau femeile pe care le-am întâlnit, iar vorbele lor mi se par auto-suficiente: Vrând, nevrând, aici ba îi un eveniment, ba îi o nuntă, o înmormântare, te duci. Nunțile, dacă au o cameră deosebită, acolo se duc, unde-i mai frumos. îi o înmormântare, acolo duce mortul, unde-i mai frumos. Bineînțeles, te uiți, să vezi ce are în casă (Maria V., 52 ani); 

Când îți vine o babă de peste apă, cum se zice, una care nu e în vecini cu tine, care nu te vede toată ziua ce faci și cum faci, vine o dată, nu știu când, și-i arăți tot ce ai prin casă, chiar și camera bună. îi normal că trebuie să o vadă, pentru că s-ar putea să se ducă și să spună că nu ai nimic în casă și nu-ți convine, că ai fete de măritat, sau ești tânără nevastă, nu poate să zică lumea că n-ai nimic sau că n-ai de lucru (Viorica I., 23 ani). 


Așadar, în camera bună sunt etalate obiecte valoroase prin materialitatea lor, dar și prin semnificația lor. Acesta este locul unde se petrec evenimente importante, când oamenii se prezintã pe sine în fața celorlalți din aceeași comunitate. Maramureșul de azi, prin casa țărănească, dă dovadă că este o societate puternic ancoratã în vechile valori locale, dar care, la fel de puternic, este atașată unor valori noi, moderne, adeverind că tradițiile sunt reiterate, alterate, abandonate și reinventate, într-un cuvânt, dinamice.