Opțiuni obligatorii: d sau D

Abia ne dezmeticisem după anii de școală generală, atunci când rămăsesem uimiți și râsesem a pagubă, când eu, când fiica mea, de regimul cursurilor opționale: erau, de fapt, obligatorii. Bucuroși nevoie mare, am început urcușul spre normalitate. Spre treptele liceului. Deși examenul de evaluare părea un monstru cu care nu era nimerit să glumești! După susținerea lui am completat o fișă unde trebuia bifată, în mod special - CU MAJUSCULE NI S-A SPUS ASTA și cu multe semne de exclamare -, opțiunea de a face cursuri de religie sau nu. Am și semnat pentru asta, ca părinte apostat. Rezultatul concursului a fost unul foarte bun, așa că n-am mai lungit lucrurile și mi-am înscris fata (o ultimă procedură pentru a deveni cu adevărat liceană), plin de entuziasm, chiar din prima zi a intervalului hotărât de minister. Am zis să nu mă calc cu alții pe bătături. Atunci, alt tipizat și iarăși grija cumva complice pentru rubrica destinată cursului de religie. Ne-am menținut din nou libertatea de cuget. Am pus încă o dată pecete de cerneală peste refuz. în sfârșit, ieri am participat la scurta festivitate de deschidere a noului an școlar. S-a vorbit puțin, dar de pe foi. Elevii au intrat repede în clasele școlii cu veche tradiție. Seara ne-am revăzut acasă, părinți și copil. Orarul? Da, ni l-au dat. Marți voi avea și Religie, a doua oră. Cică trebuie să stăm la lecție, că n-avem unde pleca în plin program, deși mai mulți colegi s-au plâns, tocmai fiindcă refuzaseră, ca și noi, opțiunea pentru cursul ăsta. Eu cred că aici și-a băgat Dracul coada, ce doamne, iartă-mă!