Pasărea din ochiul scoarței - Dezz de la Jazzadezz

Deși am petrecut ore întregi împreună, risipite de-a lungul unor frânturi de zile cu care s-ar putea meșteri, la nevoie, câteva luni bune, îmi dau seama acum - încercând să-mi amintesc una și alta despre ea - că oglinda memoriei nu-mi întoarce bezele. E goală, netulburată, luciu de lac liniștit, așa cum se spune că rămâne în fața privirilor de vampir. Stranie înfățișare a lucrurilor... Stranie și nu prea: în nepăsarea ei afișată față de lume și de toate uzanțele pe care aceasta le fâlfâie în dreptul ochilor noștri, ca pe cărărui demne de urmat, Dezz a primit din partea ei indiferența, plata cuvenită firilor răzvrătite. Astfel, se poate explica de ce un artist ca ea continuă munca lui Sisif numai prin cluburi scremute și în fața unui public format aproape întotdeauna din prieteni, câtă vreme din gâtlejul ei lung muzica se revarsă către noi ca o eșarfă în multe culori, tremurând la cea mai slabă adiere de toamnă, într-un fel de neexplicat, magic, unul care pare a nu avea început și sfârșit.


Pot pune această lipsă de amintiri tocmai pe seama următorului fapt: că Dezz este mai mult voce, decât orice altceva și-ar putea închipui ea despre sine că ar putea fi. Sau noi despre ființa ei. și despre un glas cum ți-ai putea aminti ceva consistent, palpabil? Rămâne acolo, discret și cuminte, mocnind printre tăcerile abia ținute în frâu, ale aducerilor-aminte și coborând câteodată printre corzile noastre vocale - dar numai în zilele acelea când umbra ne este singurul tovarăș -, pentru a ne face să fredonăm neauziți de nimeni, așa cum trebuie că se întâmplă cu muzica adevărată, un vers pe care, demult, chiar el ni l-a strecurat în suflet.
într-o vreme, pe oriunde o duceau valurile zilnice, femeia aceasta a apelor purta după ea un animal de companie drag, caietul în care se căznea să coacă o poveste în care amesteca, ca într-o rețetă de la bunici, cuvinte de demult, prințese, prinți. Nu bănuia că Povestea era deja scrisă, iar asta i se putea citi în privirile care nu se puteau astâmpăra pe luciul unui singur obiect. Nu intuia, întoarsă cum este din fire, că tapiseria fusese urzită demult și că pasărea din mijlocul ei, născocită din puncte bătrânești și dreasă cu șabaca, era chiar ea. Cuvintele îi erau, așadar, de un mare prisos, așteptând fiecare, cu răbdare, sorocul care să îl împlinească în sunet.
Dezz este murmur, iar acesta se înalță în lume, dând veste, în chipul firului de fum lepădat iarna din casa care astfel ni se arată a fi locuită. și-atunci, ce rost are să vorbești despre zidurile ei, despre tencuielile iscate din rostogolul trafaletelor, despre gard, cercevele și porți, câtă vreme toate aceste scânduri și culori nu știu a ne spune nimic despre oamenii strânși în jurul sobei? Netezimea mirazei se încrețește ușor, ca după o bătaie de aripi. E semn.


Dezdemona Mihăescu e fata care acoperă vocea la trupa de (un fel de) dreampop Jazzadezz. Talentată în multe privințe, fiind pe rând, actriță, cântăreață și redactor, puteți vedea câte ceva din ceea ce scrie pe blogul personal, acum mai puțin updatat.

foto Vali Chincișan