Pentru statistică ai fost numărul 47. Căci așa se vorbea la televizor în zilele acelea.

Salutare amice,

A trecut ceva vreme de când nu am mai vorbit. Eram la Iași când am aflat ce se întâmplă în Colectiv. ți-am văzut numele pe listele de răniți și am sperat că nu e grav și că te vei face bine. Numai că speranța a apus și ea câteva zile mai târziu. Pentru statistică ai fost numărul 47. Căci așa se vorbea la televizor în zilele acelea. Mi-am jurat atunci că voi încerca, cu mijloacele pe care le am la dispoziție, să fac tot ce pot pentru ca asemenea tragedie să nu mai aibă loc vreodată. și n-am fost singurul. întreaga noastră generație dar și alții și-au propus același lucru. Numai că, așa cum bine știi, de la vorbă la faptă la români e cale lungă. Am înghițit cei 2-3 țapi ispășitori și lucrurile au început să reintre în gri-ul obișnuit. Venea Crăciunul și gândurile zburau ușor-ușor spre cadouri iar Colectiv-ul devenea un subiect tabu.
Nu s-a întâmplat nimic nici în 2016. Nu, lucrurile nu s-au îndreptat: în continuare se dă și se ia șpagă pentru autorizații, în continuare în spitale este mizerie și oamenii mor infectați de tot felul de bacterii cu nume din filme SF dar, cel mai important, vinovații sunt în continuare liberi. știi sistemul: să lasăm impresia că facem ceva dar să nu facem nimic!
Urmează campania electorală și, în speranța unor voturi în plus, politicienii au început să aducă aminte discret de tragedia de acum un an. Nu ca să propună soluții, să arate vinovații. Asta ar însemna să se arate cu degetul în oglindă. Dar dă bine să pari îndurerat, contrariat, furios că nu se iau măsurile necesare. Deși tocmai ei sunt aceia care ar trebui să le ia pentru ca ceea ce s-a întâmplat la Colectiv să nu mai aibă loc niciodată. Așa cum îi știi, sunt doar niște porci ghiftuiți, îmbuibați care acum au realizat că și-ar putea pierde privilegiile, ba mai rău, ar putea să ajungă la pușcărie. Acolo unde le este și locul de fapt!
Mi-e dor de tine, amice! Mi-e dor să mai stăm la o bere la Die Stude, să te văd țopăind printre cabluri și stative la Rockstadt, să mai povestim despre Mr. Big! ți-am văzut o parte dintre fotografiile pe care le-ai făcut la concerte. Mi-au plăcut tare mult! Am revăzut și cartea de poze cu Trooper pe care ne-ai făcut-o cadou! Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit în activitatea noastră!
Nu m-am gândit niciodată să-ți mulțumesc pentru prietenie, pentru momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună! Le-am luat ca pe ceva firesc, etern, era o obișnuință ca atunci când veneam la Brașov să ne vedem. Făcea parte din farmecul deplasării.Am trecut pe la tine de câteva ori deși știam că nu ești acolo. Poate ne vom revedea cândva, undeva. Poate ne vom recunoaște și vom putea să ne spunem lucrurile pe care nu mai putem acum. Dar să știi că te port mereu în gând și, mai nou, ești și pe scenă cu noi, făcând ceea ce făceai atunci când ne-am cunoscut. Atâta vreme cât voi cânta, vei cânta și tu împreună cu mine.
Zbor lin, amice!
Jale de Ionuț Rădulescu (basist Trooper) pentru prietenul lui, Liviu Zaharescu, fotograf. Numărul 47 în statistici :(