Plasterca - lansare de carte, maine, vineri, 31 mai 2013, ora 18.00, în Club A

Călătoria acestei ultime cărți a lui Călin Torsan, tipărită de Casa de Pariuri Literare, începe pe pământ, odată cu lansarea de pe 31 mai 2013, la ora 18.00 în club A.  O aflăm disponibilă în trei formate: ca e-book, în versiunea magazinului iTunes și, mai concret, pe hârtie. Cristina ștefan, care semnează ca editor, ne face o scurtă prezentare.
„M-am gândit - o făceam din ce în ce mai des - că îmbătrâneam.”
Fraza aceasta ar putea rezuma, cu uşurinţă, cel mai recent volum semnat Călin Torsan. Cartea închipuie o călătorie în Plasterca, ţara imaginară a unei fetiţe pe nume Milena. însă Plasterca nu este nici poveste pentru copii, nici SF, ba, din contră - citind cartea, ni se dezvăluie o realitate crudă, prin introspecţiile unui bărbat de vârstă mijlocie.
Romanul - ţesut măiestrit, deşi scris din perspectiva unui om obişnuit - umăreşte lipsa de sens a vieţii şi iminenţa morţii. Tema bătrâneţii şi cea a trecerii timpului se ascund, insidios, pe tot parcursul textului. în lipsa unei călătorii reale care să-i ofere portiţa de scăpare din Bucureştiul supraaglomerat (de oameni, de gânduri şi de semne ale îmbătrânirii), adultul se refugiază în lumea copilului, notându-şi cuvinte noi şi obiceiuri din lumea imaginară, urmărind cum cele două universuri (al său şi al fetiţei) comunică-ntre ele. Un vis uneşte pentru câteva momente cele două lumi, însă protagoniştilor nu le este îngăduită imersiunea prea adâncă în imaginar: cei doi rămân blocaţi într-un aeroport, nici în real, nici în fantastic. Furtuna care încheie simbolic romanul, în tuşe violet, lasă în urma sa calmul şi, poate, speranţa de renaştere.

(...) în timp ce mă uşuram, m-am surprins fredonând refrenul obsedant al unei melodii, la videoclipul căreia mă holbasem cu câteva minute în urmă: Ei vodo ve / Ei vondo va / Rumaya se mila, se mila. Fusese urmat - videoclipul - de un nou spot publicitar pentru ţigările Multi-Knokinse. îmi rămăsese în urechi solistica fermecătoare, făcută la ganeth shun, un instrument tradiţional, foarte vechi, scump şi decorat, după cum mi-a mărturisit în somn copila mea, cu ramuri minuscule de vâsc, cu fundiţe roşii de catifea şi desene pirogravate, realizate în mai multe tonuri de verde, dar şi timbrul special al cântăreţei Pesta Malona, unul în care se împleteau meşteşugit inflexiunile vătuite fonf, ale consoanelor palatale şi retroflexe, cu blândeţea aproape maternă pe care cântăreaţa plastercană, despre care Milena îmi spusese că este foarte iubită în ţara ei, o turnase în vocalele cântecului.


foto Andrea Nastac